Hantavirus

Focarul de hantavirus a apărut într-un context care nu poate fi ignorat. Un spațiu limitat, cu o densitate mare de persoane, unde contactul între aceștia este frecvent și inevitabil, ceea ce a creat un mediul favorabil pentru a crește riscul de contaminare.

Hantavirusurile fac parte dintr-un grup de virusuri cunoscut de mai multe decenii. Acestea afectează cu predilecție rozătoare (șoarecii și șobolanii) și care pot infecta omul cu totul ocazional. O singură tulpină virală (virusul Andes) are capacitatea de a se transmite de la om la om și este exact cea care a provocat focarul epidemic care a alertat comunitatea medicală.

Opinia unanimă a specialiștilor este că riscul declanșării unei pandemii este puțin probabil, chiar dacă interesul epidemiologic pentru aceste categorii de virusuri rămâne ridicat, iar infecția cu acestea pot duce la izbucniri sporadice în funcție de condițiile de mediu și contactul uman cu zona contaminată.

Dr. Gabriel Gurguță, medic specialist boli infecțioase, coordonator al Compartimentului pentru Prevenirea Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, din Ponderas Academic Hospital: „O pandemie are unele caracteristici specifice printre care natura patogenului, capacitatea de a răspunde rapid cu tratament și prevenție dar și un element care e în puterea noastră să îl manevrăm: atitudinea noastră ca simpli oameni, atenți la cei vulnerabili, responsivi la mesajele medicale, cooperanți la recomandările instituțiilor și conștienți că avem fiecare puterea de a face diferența.

În ceea ce privește infecția cu hantavirus, nu se pune problema de panică, dar asta nu înseamnă că specialiștii din domeniul sănătății nu sunt în gardă și nu monitorizează cu atenție evoluția oricărei patologii care implică atât sănătatea individuală cât și pe cea publică. Inevitabil, într-o lume în care libera circulație este la cote maxime, tulpini ale hantavirusuri care nu sunt specifice Europei, vor ajunge sub o formă sau alta pe continent și foarte probabil și în România.
Experiența COVID-19 ne va fi de folos, dacă va fi cazul, în a gestiona și comunica mai bine și a limita cât reticența publică și negarea.

Totuși, în cazul unei răspândiri la nivel global, deși rămâne puțin probabil, ca în cazul oricărui virus în lipsa unei imunizări prealabile, nu există indivizi privilegiați, oricare dintre noi având un grad de vulnerabilitate. Așa că, dacă și unde vom călători în această vară, va depinde de mai mulți factori, dar sunt convins că autoritățile țărilor unde vor apărea cazuri, au capacitatea, știința și înțelepciunea de a gestiona optim fiecare situație”.

Din punct de vedere științific hantavirusurile fac parte din genul Orthohantavirus, iar fiecare tip de virus fiind asociat cu o anumită specie de gazdă animală. În familia hantavirusurilor intră virusurile Andes, Hantaan, Dobrava, Seoul, Puumala, Saaremaa și altele. Numele lor vine, în general, din arealul geografic unde au fost descoperite pentru prima dată sau unde au fost identificați primii pacienți sau sursele infecțiilor (rozătoarele). 

Variantele virale sunt prezente în diferite zone. Astfel, în Europa circulă doar câteva tipuri de hantavirusuri, cele mai importante sunt virusul Puumala, Dobrava, Saaremaa și, mai rar, virusul Seoul. Virusul Puumala este cel mai frecvent întâlnit pe continent și determină de obicei o formă mai blândă de boală, cunoscută ca febră hemoragică cu sindrom renal ușor. Este confirmat mai ales în Scandinavia, Germania, Franța și în mai multe țări din Europa de Est. Tulpina Saaremaa este specifică în Țările Baltice. 

Virusul Dobrava apare mai rar, dar poate provoca forme mai severe de boală. Este întâlnit în special în Balcani și în sud-estul Europei. Virusul Seoul este asociat, în principal, cu șobolanii urbani și poate apărea în orașe, inclusiv în Europa, însă este raportat foarte rar.

În schimb, virusul Andes nu este caracteristic Europei, fiind întâlnit aproape exclusiv în America de Sud, în timp ce virusul Hantaan este predominant în Asia.

În mod obișnuit, aceste virusuri nu se transmit de la om la om, infecția umană apare accidental, în urma expunerii la medii contaminate de rozătoare și provoacă boli zoonotice grave la om, inclusiv febră hemoragică cu sindrom renal (HFRS) și sindromul pulmonar cu hantavirus (HPS).  

O caracteristică aparte are virusul Andes, care este singura tulpină de hantavirus pentru care transmiterea interumană a fost confirmată clar în literatura medicală. Contaminarea interumană se face doar în condiții de contact apropiat și prelungit, cum s-a observat și în cazul comunității de pe vasul de croazieră. Totuși, Andes nu se comportă similar cu virusurile respiratorii foarte contagioase așa cum sunt cele gripale sau SARS-CoV-2. 

Transmiterea hantavirusurilor de la animal la om are loc aproape întotdeauna prin contact indirect cu mediul contaminat de rozătoare infectate. Virusul este eliminat de animale prin urină, fecale și salivă, iar infecția apare atunci când aceste particule ajung în aer sub formă de praf și sunt inhalate sau când există contact cu suprafețe contaminate. Mai rar, transmiterea se poate produce prin mușcătura sau zgârierea provocată omului de o rozătoare infectată. 

Contaminarea cu hantavirus apare cel mai probabil în locuri unde oamenii intră în contact indirect cu rozătoare infectate sau cu mediul lor, așa cum sunt:

• spațiile închise, neutilizate sau slab întreținute (cabane, poduri, pivnițe, magazii, hambare sau depozite);
• ferme, grajduri și zone rurale unde rozătoarele au acces ușor la hrană și adăpost;
• spații de lucru sau locuințe în care există infestări cu șoareci sau șobolani;
• activități de curățare în zone contaminate (măturare, aspirare, demolări), când particulele infectante pot fi dispersate în aer și apoi inhalate de om. 

Riscul crește în special atunci când mediul care a fost ocupat de rozătoare contaminate este închis, slab ventilat deoarece particulele virale pot rămâne în praf și pot fi inhalate ușor în timpul activităților de curățare sau prin expunere accidentală.
Hantavirusul poate rămâne activ în urina, fecalele sau saliva proaspătă ale rozătoarelor și supraviețuiește mai bine în medii reci, umede și întunecate, dar își pierde treptat capacitatea de infectare odată ce materialul se usucă și este destul de rapid neutralizat de lumina solară, căldură și dezinfectanți. 

Andes hantavirus (virusul Andes) este una dintre cele mai periculoase tulpini de hantavirus cunoscute și este singura pentru care există dovezi clare de transmitere de la om la om. Virusul circulă în special în Argentina și Chile și este asociat cu o formă severă de boală pulmonară numită sindrom cardiopulmonar cu hantavirus.

Virusul Andes a fost descoperit pentru prima dată în Argentina în 1995, iar primele cazuri au fost raportate în Chile, în același an. Transmiterea interumană a fost confirmată pentru prima dată într-un focar în 1996, în Argentina. De atunci, au avut loc mai multe evenimente sporadice cu transmitere de la om la om.

Cel mai mare incident epidemiologic cu virusul Andes a avut loc în 2018 în Argentina, unde s-au înregistrat 34 de cazuri și 11 decese după un eveniment social aglomerat și până în prezent este unul dintre puținele exemple documentate de super-răspândire pentru virusul Andes. 

În Statele Unite ale Americii raportarea infecțiilor cu hantavirus a început în 1993, în timpul unui focar de boală respiratorie severă. La finele lui 2023, în Statele Unite erau raportate în total doar 890 de cazuri de boală cu hantavirus, de la începutul supravegherii în 1993. Cazurile au fost confirmate prin analize de laborator și s-au manifestat prin infecții pulmonare și non-pulmonare cu hantavirus. Printre victimele infecțiilor cu hantavirus înregistrate de-a lungul timpului se numără și actorul Gene Hackman și soția sa, decedați în februarie 2025. 

Majoritatea contactelor obișnuite cu o persoană infectată cu virusul Andes nu duc la transmiterea virală, care deși este rară, poate să apară mai ales:

• între persoane care locuiesc împreună;
• între parteneri intimi;
• în timpul îngrijirii unui pacient;
• sau în contexte cu contact apropiat și prelungit.

Transmiterea agentului patogen se face prin picături de salivă, secreții respiratorii, alte fluide biologice. De notat este faptul că boala poate evolua extrem de rapid. După câteva zile cu simptome aparent banale (febră, dureri musculare, oboseală), poate să apară brusc insuficiența respiratorie severă, cu acumulare de lichid în plămâni și șoc cardiovascular. Mortalitatea pentru sindromul pulmonar produs de tulpina Andes este 30-40%.

Gravitatea bolii depinde de tipul de hantavirus contactat. Infecțiile cu virusurile Hantaan și Dobrava sunt cel mai des severe, cu mortalitate de 5-15%, în timp ce infecțiile cu virusurile Seoul, Saaremaa și Puumala sunt mai ușoare și au o mortalitate redusă de 1%. În ceea ce privește infecția cu virusul Andes, aceasta este gravă, produce sindromul cardiopulmonar cu hantavirus, o boală pulmonară acută, care duce la deces în circa 30-40% dintre cazuri.

„Similar cu oricare alte infecții virale, un aspect important este răspunsul imun, resursa imunologică fiind dependentă de stilul de viață, de odihnă, de alimentație, de hidratare și, din păcate, și de comorbidități. Copiii mici, femeile însărcinate și persoanele cu imunitate scăzută, dar și cele care au boli cronice asociate, sunt mai vulnerabile dacă sunt expuse la contactul cu tulpinile virale de hantavirus”, completează dr. Gabriel Gurguță. 

Sindromul pulmonar cu hantavirus (HPS)

HPS este o boală severă și potențial fatală care afectează plămânii. Simptomele apar de obicei la una până la 8 săptămâni după contactul cu mediul contaminat de o rozătoare infectată.

Simptomele timpurii includ

• oboseală accentuată;
• febră;
• dureri musculare, mai ales la nivelul coapselor, șoldurilor, spatelui și uneori umerilor;
• dureri de cap;
• amețeli;
• frisoane;
• probleme digestive precum greață, vărsături, diaree și dureri abdominale.

La 4-10 zile după faza inițială apar simptomele tardive, prin acumularea de lichid în plămâni:

• tuse;
• dificultăți de respirație;
• senzație de apăsare în piept.

Aproximativ 38% dintre persoanele care dezvoltă insuficiență respiratorie severă și mor din cauza bolii.

Febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS)

Și HFRS este o boală severă, uneori fatală, care afectează rinichii. Simptomele apar de obicei în 1-2 săptămâni după expunere, dar în cazuri rare pot să apară și după 8 săptămâni sau chiar mai târziu.

Debutul este brusc și include:

• dureri intense de cap;
• dureri lombare și abdominale;
• febră și frisoane;
• greață;
• vedere încețoșată.
• înroșirea feței;
• inflamația sau roșeața ochilor;
• erupții cutanate.

Simptomele tardive includ:

• tensiune arterială foarte scăzută;
• colapsul sistemului circulator;
• sângerări și hemoragii interne;
• insuficiență renală acută, cu acumulare severă de lichide;
• insuficiență multiplă de organ.

Rata de deces este de circa 15%, iar recuperarea completă poate dura săptămâni sau luni și poate lăsa afecțiuni cronice permanente.

Sindromul cardiopulmonar cu hantavirus (HCPS) 

Simptomele apar între 4 zile și 6 săptămâni după expunere. Primele simptome ale infecției cu virusul Andes (singurul care se poate transmite și de la om la om) seamănă adesea cu gripa și pot include:

• dureri de cap;
• febră;
• dureri musculare sau de spate;
• greață și vărsături;
• diaree;
• tuse;
• durere toracică;
• pierderea apetitului;
• dificultăți de respirație.

Evoluția infecției către afectare pulmonară acută (lichid în plămâni, dificultăți severe de respirație), este foarte rapidă, și duce în câteva ore la insuficiență respiratorie, șoc circulator (sângele nu mai ajunge la organe) și o rată de deces de 30-40%. 

„Deși nu este complet exclusă, probabilitatea infectării de la un pacient asimptomatic este foarte mică, perioada de incubație fiind fără risc de răspândire a bolii. Însă riscul de transmitere de la om la om crește exponențial odată cu apariția simptomelor, tusea, strănutul și rinoreea crescând riscul de infectare prin exteriorizarea particulelor infectante”, explică dr. Gabriel Gurguță.

Nu există o terapie antivirală specifică pentru infecțiile cu hantavirus. Tratamentul este unul de suport al funcțiilor vitale. Pacienții pot necesita ventilație artificială, susținerea funcției renale, prin dializă, suport circulator. În prezent nu există un vaccin pentru niciuna dintre aceste tulpini de hantavirus. 

👉 Cauza celor mai multe tipuri de cancer nu este pe deplin cunoscută, însă se știe că factori precum fumatul, ereditatea și unele infecții virale pot crește riscul. 6 virusuri care pot cauza cancer. 

Prevenția se bazează pe evitarea expunerii, controlul rozătoarelor și curățarea corectă și sigură a mediilor contaminate.

Cea mai importantă măsură de prevenție este evitarea contactului cu rozătoarele, cu urina, fecalele și resturile din cuiburile lor. Controlul populației de șoareci și șobolani din mediu,  prevenirea pătrunderii lor în spațiile de locuit sunt măsuri esențiale de prevenție. Dacă există infestare, curățarea trebuie făcută în siguranță, pentru a evita ridicarea prafului contaminat, folosind metode umede și dezinfectanți, iar purtarea echipamentelor de protecție, a măștii și mănușilor, obligatorie.

Principala cale de infectare este inhalarea aerului contaminat, atunci când excrementele sau cuiburile de rozătoare sunt deranjate și particulele devin suspendate în aer. De asemenea, virusul poate pătrunde în organism dacă materialul infectat ajunge pe piele lezată sau pe mucoase precum ochii, nasul sau gura.

Riscul este mai mare pentru persoanele care curăță spații infestate, pentru lucrătorii în controlul dăunătorilor și pentru cei care manipulează rozătoare. 

👉 De la Ebola și Marburg până la SARS-CoV-2 și hantavirus, virusurile au demonstrat în ultimele decenii cât de ușor pot depăși granițe și afecta sistemele medicale. Care sunt cei mai periculoși agenți virali cunoscuți și de ce rămân încă o amenințare globală? 
 

Toți șoarecii/ șobolanii sunt contaminați cu hantavirus?

Nu! Virusul circulă doar în anumite specii și în anumite regiuni geografice, dar chiar și acolo doar o mică parte dintre animale este purtătoare. Nu există o contaminare generală a tuturor rozătoarelor, ci o distribuție limitată și inegală a infecției în populațiile naturale.

Poți lua hantavirus dintr-un apartament sau bloc? 

Da, este posibil să te infectezi cu hantavirus într-un apartament sau bloc, dacă există rozătoare (șoareci sau șobolani) și contact cu urina, fecalele sau materialele lor de cuib. Riscul apare mai ales când aceste particule sunt ridicate în aer și sunt inhalate în timpul curățeniei. Totuși, în Europa astfel de cazuri sunt rare și apar aproape exclusiv în situațiile când rozătoarele sunt purtătoare ale virusului.

Se poate lua hantavirus dacă am curățat sau aspirat fecale de șoarece? 

Da, există un risc de infectare dacă ai curățat sau aspirat fecale de șoarece, mai ales dacă acestea au eliberat particule în aer, care pot fi inhalate. Totuși, riscul real este considerat scăzut în majoritatea situațiilor domestice obișnuite din Europa. Pericolul apare mai ales în spații puternic infestate și când curățarea se face fără măsuri de protecție (fără umezire, fără dezinfectare, fără mască) și numai dacă rozătoarele sunt purtătoare ale virusului.

Cât de expus este mediul rural? 

Mediul rural este, în general, mai expus la hantavirus decât mediul urban, deoarece există mai mult contact cu rozătoare sălbatice și mai multe spații precum hambare, magazii sau șoproane unde acestea se pot adăposti. Activitățile agricole sau curățarea acestor spații pot crește riscul de expunere la urina și fecalele de șoarece. Totuși, riscul real depinde în primul rând de prezența rozătoarelor și de probabilitatea ca acestea să fie infectate. 

Care sunt țările cu cel mai ridicat risc de infecție cu hantavirus? 

Riscul cel mai ridicat de infecție cu hantavirus este în anumite regiuni din America de Sud, în special în Argentina și Chile, unde apar formele cele mai severe și chiar transmitere rară de la om la om. În America de Nord, în special în Statele Unite ale Americii, cazurile sunt rare, dar pot fi grave și apar mai ales în zone rurale. În Asia, în țări precum China și Coreea de Sud, circulă tulpini mai agresive, asociate cu forme severe de boală. În Europa, inclusiv în nordul și centrul continentului și în Balcani, există cazuri, dar de obicei sunt mai rare și mai ușoare.

Care sunt primele simptome care să mă alarmeze și ce fac?

În principiu tabloul clinic mimează simptomatologia gripală inițial cu febră/frison, mialgii, cefalee și fatigabilitate. Ulterior, manifestările se pot accentua cu afectare pulmonară și complicații sistemice. Importantă e gestionarea de către medic a acestui tablou clinic inițial pentru a evita complicațiile ce afectează semnificativ calitatea vieții și riscul vital în unele cazuri.

Pisica care mănâncă șoarecele infectat, se îmbolnăvește?

Pisicile nu se îmbolnăvesc, în mod obișnuit, de hantavirus după ce mănâncă un șoarece infectat. Virusul este adaptat la anumite rozătoare și nu provoacă boală la pisici, chiar dacă acestea îl pot consuma accidental.  Pisica nu este considerată gazdă pentru hantavirus și nu face boala după ce mănâncă un șoarece infectat. Totuși, pisica poate intra în contact cu alte infecții ale rozătoarelor, care pot fi periculoase pentru ea, dar nu hantavirusul în sine.

Există risc de hantavirus în România?

Da, există risc de hantavirus în România, dar este considerat scăzut spre moderat și nu generalizat în toată țara. În Europa de Est, inclusiv în România, circulă în principal virusuri precum Dobrava și, mai rar, Puumala. Acestea sunt transmise de rozătoare sălbatice și pot apărea mai ales în zone rurale, păduri sau locuri cu infestări de șoareci și nu se transmit de la om la om.

Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), care menționează că în România au fost înregistrate 15 cazuri de infecție cu hantavirus în perioada 2023–2026, în județele Bacău, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Suceava, Neamţ și Galaţi.  

Consultant: Dr. Gabriel Gurguță, medic specialist boli infecțioase, coordonator al Compartimentului pentru Prevenirea Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, din Ponderas Academic Hospital

Text: Silvana Pătrășcanu

Surse:

• www.cdc.gov;
• https://www.who.int/;
• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/.