Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Enalapril Slavia - Prospect medical

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Prospect Enalapril Slavia

Maleat de enalapril

Enalapril Slavia conține maleat de enalapril și aparține clasei de medicamente numite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA). Este utilizat pentru tratarea hipertensiunii arteriale, insuficienței cardiace și prevenirea simptomelor acesteia, cum ar fi dificultățile de respirație, oboseala și umflarea gleznelor. Medicamentul acționează prin dilatarea vaselor de sânge, reducând tensiunea arterială, cu un efect ce durează cel puțin 24 de ore.

Este important de reținut că Enalapril Slavia trebuie luat doar în urma unei consultații medicale și pe baza unei prescripții.

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Vezi punctul 4.

În acest prospect găsiţi:

1. Ce este Enalapril Slavia şi pentru ce se utilizează

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Enalapril Slavia

3. Cum să luaţi Enalapril Slavia

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează Enalapril Slavia

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Enalapril Slavia şi pentru ce se utilizează

Enalapril Slavia conţine maleat de enalapril, o substanţă care aparţine unui grup de medicamente numite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA).

Enalapril Slavia este utilizat pentru:

  • tratarea hipertensiunii arteriale (valori crescute ale tensiunii arteriale);
  • tratarea insuficienței cardiace (afectarea funcției inimii). Aceasta poate reduce nevoia de a merge la spital și poate ajuta unii pacienți să trăiască mai mult;
  • prevenirea simptomelelor de insuficiență cardiacă. Simptomele constau în: dificultăți de respirație, stare de oboseală după o activitate fizică uşoară, cum ar fi mersul pe jos, sau umflarea gleznelor şi picioarelor.

Acest medicament acţionează prin mărirea diametrului vaselor de sânge fapt care determină scăderea tensiunii arteriale. De regulă, efectul medicamentului este vizibil după o oră și durează cel puţin 24 de ore. Unele persoane vor necesita câteva săptămâni de tratament până la observarea efectului optim asupra tensiunii arteriale.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Enalapril Slavia

Nu utilizaţi Enalapril Slavia:

  • dacă sunteţi alergic la maleatul de enalapril sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
  • dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică la un medicament similar din grupul medicamentelor IECA;
  • dacă aţi avut vreodată reacţii alergice precum umflarea feţei, a buzelor, a limbii şi/sau a gâtului cu dificultate la înghiţire sau la respiraţie (angioedem), iar motivul a fost de cauză necunoscută sau ereditar;
  • dacă aveţi mai mult de 3 luni de sarcină (este bine să evitaţi Enalapril Slavia şi în perioada de început a sarcinii - vezi punctul "Sarcina");
  • dacă aveţi diabet zaharat sau funcţia rinichilor afectată şi urmaţi tratament cu un medicament pentru scăderea tensiunii arteriale care conţine aliskiren;
  • dacă ați luat sau luați în prezent sacubitril/valsartan, un medicament utilizat pentru tratarea unui tip de insuficiență cardiacă de lungă durată la adulți, deoarece riscul de angioedem este crescut.

De asemenea, dacă luați oricare dintre următoarele medicamente, riscul de angioedem poate fi crescut:

  • racecadotril, un medicament utilizat pentru tratarea diareii;
  • medicamente utilizate pentru a preveni respingerea transplantului de organ și pentru cancer (de exemplu, temsirolimus, sirolimus, everolimus);
  • vildagliptin, un medicament utilizat pentru tratamentul diabetului zaharat.

Nu luaţi acest medicament dacă vi se aplică oricare dintre cazurile de mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua acest medicament.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi Enalapril Slavia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale:

  • dacă aveți o afecțiune a inimii;
  • dacă aveți o afecțiune care implică vasele de sânge din creier;
  • dacă aveţi tensiunea arterială mică (posibil manifestată prin amețeli sau senzație de leșin, mai ales atunci când stați în picioare);
  • dacă aveţi o afecţiune a rinichilor, aţi fost supus recent unui transplant renal, efectuaţi şedinţe de hemodializă sau urmaţi tratament concomitent cu diuretice. Acest lucru poate duce la niveluri mai ridicate de potasiu în sânge, care pot fi grave. Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă ajusteze doza de Enalapril Slavia sau să vă monitorizeze nivelul de potasiu din sânge;
  • dacă urmaţi o dietă săracă în sare, luați suplimente de potasiu, agenți care economisesc potasiul sau substituenți de sare care conțin potasiu;
  • dacă ați fost bolnav (vărsături excesive) sau ați avut diaree gravă recent; dacă aveţi o afecţiune a ficatului;
  • dacă aveţi o problemă de sânge, cum ar fi scăderea sau absența globulelor albe din sânge (neutropenie, agranulocitoză), scăderea numărului de trombocite (trombocitopenie) sau a numărului de celule roșii din sânge (anemie);
  • dacă aveți peste 70 de ani;
  • dacă aveți diabet zaharat. Trebuie să fiți atent la posibilitatea apariției hipoglicemiei, mai ales în cursul primei luni de tratament. Concentrația de potasiu din sânge poate fi, de asemenea, mai mare;
  • dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică cu umflarea feţei, buzelor, limbii sau a gâtului cu dificultăţi la înghiţire sau la respiraţie. Pacienţii de rasă neagră au un risc crescut de apariţie a acestor tipuri de reacţii la IECA;
  • dacă aveţi boli de colagen (de exemplu lupus eritematos, artrită reumatoidă sau sclerodermie), faceți tratament cu imunosupresoare, luaţi medicamentele alopurinol sau procainamidă sau orice combinaţii ale acestora;
  • dacă luați un inhibitor mTOR (de exemplu, temsirolimus, sirolimus, everolimus - medicamente utilizate pentru tratamentul anumitor tipuri de cancer sau pentru a preveni respingerea unui organ transplantat, de către sistemul imunitar al organismului). În acest caz, ați putea avea un risc crescut pentru o reacție alergică numită angioedem;

dacă luați oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale crescute:

  • blocanți ai receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuţi şi sub denumirea de "sartani" - de exemplu: valsartan, telmisartan, irbesartan), mai ales dacă aveţi probleme ale rinichilor asociate diabetului zaharat;
  • aliskiren.

Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcţia rinichilor, tensiunea arterială şi valorile electroliţilor (de exemplu: potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp.

Vezi şi informaţiile de la punctul „Nu utilizaţi Enalapril Slavia”.

Nu se recomandă administrarea Enalapril Slavia la nou-născuţi şi copii cu afectare a funcţiei rinichilor.

Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). Enalapril Slavia nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi mai mult de trei luni de sarcină, deoarece poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră dacă este utilizat în această etapă (vezi punctul „Sarcina”).

Acest medicament scade tensiunea arterială mai puţin eficient la pacienţii de rasă neagră decât la cei de altă rasă.

Dacă nu sunteţi sigur care dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua acest medicament.

Dacă sunteţi pe cale de a vi se efectua o procedură

Spuneți medicului dumneavoastră că luați Enalapril Slavia dacă sunteţi pe cale de a vi se efectua:

  • orice intervenţie chirurgicală și orice anestezice (chiar şi la dentist);
  • un tratament pentru a elimina colesterolul din sânge numit „LDL-afereză";
  • un tratament de desensibilizare, pentru a reduce efectul unei alergii la înţepăturile de albină sau de viespe.

Dacă vi se aplică oricare dintre cazurile de mai sus, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau dentistul înainte de procedură.

Enalapril Slavia împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Unele medicamente pot influenţa modul de acţiune al Enalapril Slavia sau pot determina apariţia mai frecventă a reacţiilor adverse. Este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:

  • medicamente care scad tensiunea arterială, cum ar fi beta-blocantele;
  • diuretice, cum este furosemidul;
  • suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare alimentară), diuretice care economisesc potasiul și alte medicamente care pot crește cantitatea de potasiu din sânge (de exemplu: trimetoprim și cotrimoxazol pentru infecțiile cauzate de bacterii; ciclosporină, un medicament imunosupresor utilizat pentru a preveni respingerea transplantului de organe; heparină, un medicament folosit pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge);
  • litiu (un medicament utilizat pentru depresie);
  • medicamente pentru depresie numite „antidepresive triciclice”;
  • medicamente pentru probleme mintale numite „antipsihotice”;
  • medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori ai COX-2 (medicamente care reduc inflamaţia şi care pot fi folosite pentru a ajuta la ameliorarea durerii);
  • aspirină (acid acetilsalicilic);
  • săruri de aur (utilizate în afecţiuni reumatismale);
  • anumite medicamente pentru tuse şi răceală şi medicamente pentru reducerea în greutate care conţin un aşa numit „agent simpatomimetic” (decongestionant nazal);
  • medicamente utilizate în tratamentul diabetului zaharat (insulină, antidiabetice cu administrare orală);
  • trombolitice (utilizate pentru „dizolvarea” cheagurilor din vasele de sânge);
  • alcool;
  • un inhibitor de mTOR (de exemplu: temsirolimus, sirolimus, everolimus, medicamente utilizate pentru tratamentul anumitor tipuri de cancer sau pentru a preveni sistemul imunitar al organismului de respingerea unui organ transplantat). A se vedea, de asemenea, informații la punctul „Atenţionări și precauții";
  • un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) sau aliskiren (vezi şi informaţiile de la punctele „Nu utilizaţi Enalapril Slavia” şi „Atenționări și precauţii”.

Dacă nu sunteţi sigur care dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Enalapril Slavia.

Enalapril Slavia împreună cu alimente şi băuturi

Comprimatele Enalapril Slavia se pot administra cu sau fără alimente. Majoritatea oamenilor iau Enalapril Slavia cu un pahar cu apă.

Alcoolul etilic accentuează efectul de scădere a tensiunii arteriale, dacă este consumat în timpul tratamentului cu Enalapril Slavia.

Sarcina şi alăptarea

Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, credeţi că sunteţi gravidă sau vreţi să rămâneţi gravidă.

Sarcina

Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfătui să nu mai utilizaţi Enalapril Slavia înainte de a rămâne gravidă sau de îndată ce aţi aflat că sunteţi gravidă şi vă va recomanda un alt medicament în loc de Enalapril Slavia. Enalapril Slavia nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat în sarcina mai mare de trei luni, deoarece acesta poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră, dacă este utilizat după cea de a treia lună de sarcină.

Alăptarea

Informaţi-vă medicul dacă alăptaţi sau intenţionaţi să începeţi alăptarea. Alăptarea nou-născuţilor (primele săptămâni după naştere) şi, în mod special, alăptarea prematurilor nu este recomandată în timp ce luaţi Enalapril Slavia. În cazul unui sugar mai mare, medicul dumneavoastră trebuie să vă sfătuiască cu privire la beneficiile şi riscurile utilizării Enalapril Slavia în timp ce alăptaţi, comparativ cu alte tratamente.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Vă puteţi simţi ameţit sau somnoros în timpul tratamentului cu acest medicament. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule și nu folosiți niciun fel de unelte sau utilaje.

Informații importante privind unele componente ale Enalapril Slavia

Enalapril Slavia conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3. Cum să utilizaţi Enalapril Slavia

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza adecvată de Enalapril Slavia va fi stabilită de medicul dumneavoastră în funcţie de indicaţia de tratament, de starea de sănătate, de modul în care răspundeţi la tratament sau de greutate şi poate fi modificată pe parcursul tratamentului, dacă este cazul.

Nu modificaţi doza zilnică de Enalapril Slavia fără recomandarea medicului dumneavoastră.

Hipertensiunea arterială

  • Doza iniţială uzuală este, de obicei, cuprinsă între 5 mg şi 20 mg o dată pe zi, în funcţie de valoarea tensiunii arteriale.
  • Unii pacienţi pot necesita o doză iniţială mai mică (de la 5 mg până la 10 mg pe zi).
  • Doza uzuală de întreținere este de 20 mg administrată o dată pe zi.
  • Doza maximă de întreținere este de 40 mg administrată o dată pe zi.

Insuficiență cardiacă

  • Doza inițială uzuală este de 2,5 mg administrată o dată pe zi.
  • Medicul dumneavoastră va creşte această cantitate pas cu pas până când se atinge doza potrivită pentru dumneavoastră.
  • Doza uzuală de întreţinere este de 20 mg pe zi, administrată în una sau două prize.
  • Doza maximă de întreţinere este de 40 mg pe zi, divizată în două prize.

Pacienți cu probleme ale rinichilor

În caz de afecţiuni ale rinichilor, medicul dumneavoastră poate considera necesar să vă modifice doza de Enalapril Slavia în funcţie de starea de funcţionare a rinichilor:

  • probleme moderate ale rinichilor – 5 mg până la 10 mg pe zi;
  • probleme severe ale rinichilor – 2,5 mg pe zi;
  • dacă faceţi dializă - 2,5 mg în fiecare zi. În zilele în care nu faceţi dializă, doza poate fi modificată în funcţie de cât de scăzută este tensiunea arterială.

Pacienţi vârstnici

Medicul dumneavoastră vă va stabili dozele în funcţie de starea de funcţionare a rinichilor.

Utilizarea la copii

Experienţa privind administrarea Enalapril Slavia la această categorie de vârstă este limitată. Doza administrată la copiii care pot înghiţi comprimate va fi stabilită în funcţie de greutate şi de valorile tensiunii arteriale în timpul tratamentului.

  • Doza iniţială recomandată la copii şi adolescenţi cu greutatea cuprinsă între 20 şi 50 kg este 2,5 mg, iar la copii şi adolescenţi cu greutatea peste 50 kg doza recomandată este 5 mg maleat de enalapril pe zi.
  • Doza zilnică este administrată într-o singură priză şi este de maxim 20 mg la copii şi adolescenţi cu greutatea de 20 până la 50 kg şi de 40 mg la copii şi adolescenţi cu greutate peste 50 kg.

Nou-născuţi şi copii cu afecţiuni ale rinichilor

Acest medicament nu este recomandat la nou-născuţi (primele săptămâni după naştere) şi la copii cu afecţiuni ale rinichilor

Deoarece doza de 2,5 mg nu poate fi obţinută dintr-un comprimat de Enalapril Slavia 5 mg, trebuie utilizat un alt comprimat de enalapril existent pe piaţă pentru a obţine această doză.

Dacă utilizaţi mai mult din Enalapril Slavia decât trebuie

Dacă aţi luat o doză prea mare, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeți imediat la un spital apropiat. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră. Pot apărea reacţii precum: senzaţia de leșin sau de ameţeală. Acest lucru este determinat de scăderea bruscă sau excesivă a tensiunii arteriale.

Dacă uitaţi să utilizaţi Enalapril Slavia

  • dacă uitaţi să luaţi un comprimat, săriţi peste doza omisă;
  • luaţi următoarea doză ca de obicei;
  • nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Enalapril Slavia

Nu încetaţi să luaţi medicamentul decât dacă medicul dumneavoastră vă recomandă aceasta.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră,farmacistului sau asistentei medicale.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Opriţi utilizarea Enalapril Slavia şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă prezentaţi oricare dintre următoarele:

  • umflarea feţei, a buzelor, a limbii sau a gâtului, care pot determina dificultate la respiraţie sau la înghiţire;
  • umflarea mâinilor, a picioarelor sau a gleznelor;
  • urticarie (erupție roșie și reliefată a pielii, însoțită de mâncărime).

Pacienţii de rasă neagră au un risc crescut de apariţie a acestor reacţii.

Dacă vă găsiți în oricare dintre cazurile de mai sus, nu mai luaţi Enalapril Slavia şi discutaţi imediat cu un medic.

Când începeţi să luaţi acest medicament vă puteţi simţi slăbit sau ameţit. Dacă se întâmplă acest lucru, ajută să vă întindeţi la orizontală. Slăbiciunea sau amețeala sunt provocate de scăderea tensiunii arteriale și ar trebui să se amelioreze pe parcursul tratamentului. Dacă sunteţi îngrijorat, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Alte reacţii adverse includ:

Reacţii adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 pacienţi):

  • senzație de amețeală, slăbiciune sau senzație de rău;
  • vedere înceţoşată;
  • tuse.

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 pacienţi):

  • stare de confuzie din cauza tensiunii arteriale scăzute, modificări ale ritmului cardiac, bătăi rapide ale inimii, dureri în piept;
  • durere de cap, leşin, modificări ale gustului;
  • depresie;
  • dificultate la respiraţie;
  • diaree, dureri abdominale;
  • erupţii trecătoare pe piele, reacţii alergice cu umflarea feţei, a buzelor, a limbii sau a gâtului cu dificultate la înghiţire sau la respiraţie;
  • oboseală (fatigabilitate);
  • valori crescute ale potasiului în sânge, valori crescute ale creatininei în sânge (ambele sunt de obicei detectate de un test).

Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de pacienți):

  • anemie (inclusiv anemie aplastică şi hemolitică);
  • scăderea concentraţiei zahărului în sânge (hipoglicemie);
  • confuzie, somnolenţă, insomnie, nervozitate;
  • senzație de înțepături sau amorțeală a pielii;
  • scăderea bruscă a tensiunii arteriale;
  • bătăi rapide sau neregulate ale inimii (palpitații);
  • atac de cord (posibil din cauza tensiunii arteriale foarte scăzute, la anumiţi pacienţi cu risc crescut);
  • accident vascular cerebral (posibil din cauza tensiunii arteriale foarte scăzute la pacienţi cu risc crescut);
  • vertij (senzație de amețeală);
  • secreţii nazale abundente, dureri în gât sau răgușeală;
  • astm – senzație de constricție în piept;
  • încetinirea mișcărilor intestinale (ileus), inflamarea pancreasului;
  • stare de rău (vărsături), indigestie, constipaţie, lipsa poftei de mâncare;
  • stomac iritat, uscăciunea gurii, ulcer;
  • crampe musculare;
  • transpiraţie crescută;
  • mâncărimi sau urticarie;
  • căderea părului;
  • funcția renală afectată, insuficiență renală;
  • impotenţă;
  • înroşirea feţei;
  • zgomote în urechi (tinitus);
  • stare generală de rău (indispoziție);
  • febră;
  • nivel crescut de proteine în urină (detectat de un test);
  • nivel scăzut al zahărului sau sodiului din sânge, nivel ridicat de uree în sânge (toate detectate de un test).

Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de pacienți):

  • modificări ale valorilor sanguine, cum ar fi un număr mic de globule albe și roșii, hemoglobina mai mică, număr scăzut de trombocite;
  • boli autoimune;
  • vise anormale, tulburări ale somnului;
  • „fenomenul Raynaud”, în care mâinile şi picioarele dumneavoastră pot deveni foarte reci şi albe ca urmare a fluxului de sânge scăzut;
  • depresia măduvei osoase;
  • tumefierea ganglionilor de la gât, de la subraţ sau din zona inghinală;
  • acumularea de fluid în plămâni (așa cum se poate observa la o radiografie);
  • inflamaţia plămânilor, determinând dificultate în respiraţie (pneumonie);
  • inflamația nasului (rinită);
  • inflamaţia obrajilor, a gingiilor, a limbii, a buzelor, a gâtului;
  • probleme ale ficatului sau ale vezicii biliare, cum ar fi funcția hepatică scăzută, inflamația ficatului, icter (îngălbenirea pielii sau a ochilor), niveluri crescute ale enzimelor hepatice sau ale bilirubinei (detectate de un test de sânge);
  • erupție „ca un semn de tras la țintă”(eritem polimorf);
  • „sindromul Stevens-Johnson” și „epidermoliză necrotică toxică” (afecţiuni grave ale pielii care se manifestă cu înroşirea şi descuamarea pielii, apariţia de vezicule sau de răni deschise), dermatită exfoliativă/eritrodermie (erupţie cutanată severă cu descuamarea sau detaşarea stratului superior al pielii), pemfigus (bășici pline cu lichid pe piele);
  • cantitate scăzută de urină (oligurie);
  • mărirea sânilor la bărbaţi (ginecomastie).

Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de pacienți):

  • angioedem intestinal (tumefierea intestinului).

Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile):

  • producția excesivă de hormon antidiuretic, care determină retenție de lichid, conducând la stare de slăbiciune, oboseală sau confuzie.

În literatura de specialitate a fost raportat, de asemenea, un sindrom complex care include o parte sau toate simptomele următoare: febră, inflamaţia vaselor de sânge (serozită/vasculită), durere musculară (mialgie/miozită), durere articulară (artralgie/artrită). Este posibil să apară erupţie trecătoare pe piele, fotosensibilitate sau alte manifestări cutanate.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Enalapril Slavia

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data expirării înscrisă pe ambalaj după „EXP:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25˚C, în ambalajul original.

MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Enalapril Slavia

Enalapril Slavia 5 mg comprimate

  • Substanţa activă este maleatul de enalapril. Un comprimat conţine maleat de enalapril 5 mg.
  • Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, stearat de magneziu, povidonă (K 30).

Enalapril Slavia 10 mg comprimate

  • Substanţa activă este maleatul de enalapril. Un comprimat conţine maleat de enalapril 10 mg.
  • Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, stearat de magneziu, povidonă (K 30).

Enalapril Slavia 20 mg comprimate

  • Substanţa activă este maleatul de enalapril. Un comprimat conţine maleat de enalapril 20 mg.
  • Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, stearat de magneziu, povidonă (K 30).

Cum arată Enalapril Slavia şi conţinutul ambalajului

Enalapril Slavia 5 mg comprimate

Comprimate rotunde, plate, de culoare albă sau aproape albă, cu diametrul de 6 mm.

Enalapril Slavia 10 mg comprimate

Comprimate rotunde, de culoare albă sau aproape albă, cu suprafețe biconvexe, cu aspect uniform, cu structură compactă și omogenă, margini intacte, cu diametrul de 7 mm, ștanțate cu 10 pe una dintre fețe.

Enalapril Slavia 20 mg comprimate

Comprimate rotunde, de culoare albă sau aproape albă, cu suprafețe biconvexe, cu aspect uniform, structură compactă și omogenă, margini intacte, cu diametrul de 9 mm, ștanțate cu 20 pe una dintre fețe.

Este disponibil în cutii cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Slavia Pharm SRL

B-dul Theodor Pallady nr. 44C.

Sector 3, Bucureşti,

România.

Acest prospect a fost revizuit în Ianuarie 2025.

FAQs - Întrebări frecvente despre Enalapril Slavia

Pot să întrerup tratamentul cu Enalapril Slavia dacă mă simt mai bine?

Nu, nu trebuie să întrerupeți tratamentul cu Enalapril Slavia fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră. Hipertensiunea arterială și insuficiența cardiacă sunt afecțiuni cronice care necesită gestionare pe termen lung, iar întreruperea bruscă a medicației poate duce la agravarea simptomelor sau la complicații.

Ce ar trebui să fac dacă uit să iau o doză de Enalapril Slavia?

Dacă uitați să luați o doză, luați-o imediat ce vă amintiți, cu excepția cazului în care este aproape timpul pentru următoarea doză. În acest caz, săriți doza omisă și continuați cu programul obișnuit. Nu luați niciodată o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Pot consuma alcool în timp ce iau Enalapril Slavia?

Alcoolul poate intensifica efectele de scădere a tensiunii arteriale ale Enalapril Slavia, ceea ce poate duce la amețeli sau leșin. Este recomandat să limitați consumul de alcool sau să îl evitați complet pe durata tratamentului și să discutați cu medicul dumneavoastră despre acest aspect.

Enalapril Slavia afectează capacitatea de a conduce vehicule?

Enalapril Slavia poate provoca amețeli sau somnolență, mai ales la începutul tratamentului sau la ajustarea dozei. Dacă experimentați aceste simptome, este important să evitați conducerea vehiculelor sau operarea utilajelor, deoarece acestea pot afecta siguranța dumneavoastră și a celorlalți.

Există alimente sau suplimente pe care ar trebui să le evit în timpul tratamentului cu Enalapril Slavia?

În general, este recomandat să evitați suplimentele de potasiu și substituenții de sare care conțin potasiu, deoarece Enalapril Slavia poate crește deja nivelul de potasiu din sânge. Discutați cu medicul dumneavoastră sau farmacistul despre dieta și suplimentele pe care le utilizați pentru a preveni interacțiunile nedorite.