Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Dextrose Vioser - Prospect medical

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Prospect Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Dextrose Vioser 5 g/100 ml este o soluție pentru administrare intravenoasă (i.v., în venă). Acest produs oferă un lichid care conține diferite cantități de zaharuri pentru organismul dumneavoastră când nu sunteți capabil să beți suficient lichid sau când este necesar mai mult lichid. De asemenea, medicamentul poate fi utilizat pentru a fi amestecat cu soluții (ca diluent) pentru alte medicamente pentru administrare i.v..

Ce găsiți în acest prospect:

  1. Ce este Dextrose Vioser 5 g/100 ml și pentru ce vi se administrează
  2. Ce trebuie să știți înainte să vi se administreze Dextrose Vioser 5 g/100 ml
  3. Cum să vi se administreze Dextrose Vioser 5 g/100 ml
  4. Reacții adverse posibile
  5. Cum se păstrează Dextrose Vioser 5 g/100 ml
  6. Conținutul ambalajului și alte informații

1. Ce este Dextrose Vioser 5 g/100 ml și pentru ce vi se administrează

Dextrose Vioser 5 g/100 ml este o soluție pentru administrare intravenoasă (i.v., în venă). Acest produs oferă un lichid care conține diferite cantități de zaharuri pentru organismul dumneavoastră când nu sunteți capabil să beți suficient lichid sau când este necesar mai mult lichid. De asemenea, medicamentul poate fi utilizat pentru a fi amestecat cu soluții (ca diluent) pentru alte medicamente pentru administrare i.v..

2. Ce trebuie să știți înainte să vi se administreze Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Nu utilizați Dextrose Vioser 5 g/100 ml

  • dacă sunteți alergic la substanța activă sau oricare dintre componentele Dextrose Vioser 5 g/100 ml.
  • în caz de hiperglicemie
  • în caz de hipokaliemie (fără administrare simultană de electroliți),
  • în caz de acidoză metabolică,
  • stări de hiperhidratare și deshidratare hipotonă
  • dacă se administrează prin același set i.v. și concomitent cu sânge.

Informați-l pe medicul dumneavoastră sau persoana care vă îngrijește dacă oricare din aceste situații este valabilă pentru dumneavoastră.

Atenționări și precauții

Unele stări ale sănătății dumneavoastră pot interacționa cu dextroza. Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți oricare problemă de sănătate, în special dacă sunteți în oricare din următoarele situații:

  • dacă sunteți gravidă, plănuiți să rămâneți gravidă sau alăptați
  • dacă utilizați oricare medicament obținut pe bază de prescripție sau fără, preparate din plante sau suplimente nutriționale
  • dacă sunteți alergic la medicamente, alimente sau la alte substanțe
  • dacă ați fost în comă (produsă de diabet sau boli de ficat)
  • dacă aveți stare de confuzie, probleme de memorie sau sângerări în cap sau măduva spinării
  • dacă aveți diabet zaharat sau concentrație mare de galactoză în sânge
  • dacă aveți probleme cu inima (de exemplu insuficiență cardiacă), probleme cu rinichii
  • concentrație scăzută de potasiu în sânge (hipokaliemie)
  • umflături (edeme)

Glicemia, echilibrul hidro-electrolitic și echilibrul acido-bazic trebuie monitorizate frecvent. În condiții metabolice de toleranță limitată la glucoză, poate să apară hiperglicemie, chiar la o doză și o viteză de administrare mai mici decât cele maxime recomandate. La pacienții cu diabet zaharat este necesară asocierea insulinoterapiei. În stări post traumatice sau postoperatorii în care utilizarea glucozei este modificată, glicemia trebuie frecvent monitorizată pentru adaptarea corectă a dozelor de glucoză în funcție de condițiile metabolice existente. Prudență în toate situațiile în care supraîncărcarea lichidului poate fi dăunătoare: insuficiență cardiacă, stări edematoase, hipertensiune arterială, etc.

Dextrose Vioser 5 g/100 ml împreună cu alte medicamente

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală. Spuneți medicului în special despre: „comprimatele pentru eliminare de apă” (de exemplu furosemid, hidroclorotiazidă), corticotropină (hormon adrenocorticotrop), glucocortioizi (exemplu hidrocortizon, prednison). Concentretele cu eritrocite nu trebuie suspendate în soluție de glucoză datorită riscului de pseudoaglutinare. Nu începeți să utilizați oricare medicament și nu întrerupeți un tratament fără aprobarea medicului sau a farmacistului.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina

Dacă rămâneți gravidă, discutați cu medicul dumneavoastră despre beneficiile și riscul utilizării dextrozei în cursul sarcinii. Dextroza poate fi administrată femeii gravide numai dacă este absolut necesar. Soluția de glucoză poate fi perfuzată, dacă se monitorizează cu grijă și frecvent glicemia, echilibrul hidroelectrolitic și dacă doza este adaptată la necesarul fiziologic și la starea metabolismului.

Alăptarea

Soluția de glucoză poate fi perfuzată, dacă se monitorizează cu grijă și frecvent glicemia și balanța hidroelectrolitică și dacă doza este adaptată la necesarul fiziologic și limitele metabolice.

Fertilitate

Datele provenite din utilizarea dextrozei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate. Dextrose Vioser 5 g/100 ml nu este recomandat la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Nu este cazul.

3. Cum să vi se administreze Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Dacă vi s-a administrat mai mult decât trebuie din Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Supradozajul poate provoca hiperglicemie, glicozurie, hiperosmolaritate, comă hiperglicemică sau hiperosmolară, hiperhidratare și dereglări ale balanței hidroelectrolitice. Principala măsură terapeutică este oprirea perfuziei. La nevoie dereglările metabolismului electrolitic și al carbohidraților se tratează prin administrare de insulină și aportul electrolitic adecvat.

Dacă s-a omis administrarea Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Dacă s-a omis o doză, anunțați medicul dumneavoastră pentru a se stabili o nouă schemă de tratament. Dacă administrarea s-a întrerupt, anunțați imediat medicul dumneavoastră pentru a stabili o nouă schemă terapeutică.

Dacă s-a omis administrarea Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Dacă s-a omis o doză, anunțați medicul dumneavoastră pentru a se stabili o nouă schemă de tratament. Dacă administrarea s-a întrerupt, anunțați imediat medicul dumneavoastră pentru a stabili o nouă schemă terapeutică.

Dacă se încetează administrarea Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Nu trebuie oprită utilizarea acestui medicament fără aprobarea medicului dumneavoastră.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. În general, nu apar reacții adverse dacă administrarea este corect adaptată scopului propus. Pot să apară dureri, înroșire sau umflare la locul de injectare, creșterea eliminării de urină. Anunțați imediat medicul dumneavoastră dacă apar oricare din următoarele reacții adverse care sunt mai puțin probabil să se manifeste dar, care sunt grave: febră, înroșirea pielii, vezici pe piele (urticarie), tulburări de respirație, senzație de apăsare în piept, umflarea gurii, a feței, buzelor sau a limbii); stare de confuzie; rigiditate musculară; convulsii; umflarea mâinilor și a picioarelor; stare de slăbiciune.

Raportarea reacțiilor adverse

Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

5. Cum se păstrează Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu sunt necesare condiții speciale de păstrare. Nu utilizați Dextrose Vioser 5 g/100 ml dacă observați că flaconul nu este intact sau că soluția nu este limpede sau prezintă particule. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Dextrose Vioser 5 g/100 ml

  • Substanța activă este glucoza anhidră. 100 ml soluție perfuzabilă conține glucoză anhidră 5 g sub formă de glucoză monohidrat 5,5 g.
  • Celălalt component este apă pentru preparate injectabile.

Cum arată Dextrose Vioser 5 g/100 ml și conținutul ambalajului

Dextrose Vioser este o soluție limpede, incoloră.

Ambalaj

  • Cutie cu 10 flacoane din LDPE a câte 250 ml soluție perfuzabilă
  • Cutie cu 10 flacoane din LDPE a câte 500 ml soluție perfuzabilă
  • Cutie cu 10 flacoane din LDPE a câte 1000 ml soluție perfuzabilă
  • Cutie cu 10 flacoane din LDPE a câte 100 ml soluție perfuzabilă

Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul

Vioser S.A. Parenteral Solution Industry,
9th km Trikala-Larissa Nt. Rd., 42 100 Trikala
Grecia
telefon: +30 24310 83441
fax: +30 24310 83550

Acest prospect a fost revizuit în noiembrie 2018.

FAQs - Întrebări frecvente despre Dextrose Vioser 5 g/100 ml

Ce trebuie să fac dacă uit să administrez o doză?

Dacă ați omis o doză, este important să contactați imediat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Ei vă vor putea recomanda cum să procedați mai departe, fie prin ajustarea schemei de tratament, fie prin stabilirea unei noi doze.

Pot amesteca Dextrose Vioser 5 g/100 ml cu alte medicamente acasă?

Nu, amestecarea Dextrose Vioser 5 g/100 ml cu alte medicamente trebuie efectuată numai de către personal medical calificat, în condiții sterile și conform indicațiilor precise ale medicului dumneavoastră. Nu încercați să faceți acest lucru acasă.

Cât timp durează administrarea unei perfuzii cu Dextrose Vioser 5 g/100 ml?

Durata administrării unei perfuzii depinde de mulți factori, inclusiv de doza prescrisă, starea dumneavoastră generală de sănătate și motivul administrării. Medicul dumneavoastră va determina cât timp este necesar pentru perfuzie.

Ce ar trebui să observ la soluția perfuzabilă înainte de administrare?

Înainte de administrare, este esențial să verificați vizual soluția. Aceasta trebuie să fie limpede, incoloră și să nu conțină particule vizibile sau să nu prezinte modificări de culoare. Dacă observați oricare dintre aceste anomalii, nu utilizați soluția și informați imediat personalul medical.

Pot experimenta reacții alergice la Dextrose Vioser 5 g/100 ml?

Deși rar, reacțiile alergice sunt posibile la orice medicament. Simptomele pot include erupții cutanate, mâncărime, dificultăți de respirație sau umflarea feței sau a limbii. Dacă suspectați o reacție alergică, contactați imediat asistența medicală de urgență.