Eşti aici

Imunoterapia in cancer

Avand la baza un concept total diferit de cel al clasicei, deja, chimioterapii, imunoterapia nu actioneaza prin distrugerea neselectiva a tuturor celulelor cu rata mare de proliferare din organism (cum se intampla in cazul utilizarii citostaticelor), ci prin modularea raspunsului imun propriu al pacientului, astfel incat sa-i augmenteze capacitatea de a raspunde mai bine la aceasta agresiune reprezentata de tumora maligna.
Imunoterapia si terapiile biologice ale cancerului reprezinta o modalitate revolutionara de tratament

Imnunoterapia este “vedeta” zilelor noastre, depasind granita revistelor medicale de specialitate. Date despre rezultatele uneori de-a dreptul spectaculoase obtinute cu acest tip de tratament sunt subiect de mare interes si impact pentru toate agentiile de stiri. Intreaga "industrie media” abunda de informatii privind acest nou tip de tratament al cancerului. Avand in vedere acest interes general, consideram ca este important pentru pacienti, rudele lor, dar si pentru toti cei care vor sa fie corect informati, sa facem unele precizari.

In acest sens, Dr. Cristian Gal si Dr. Delia Mateescu din Departamentul de Oncologie Medicala raspund la cele mai frecvente 3 intrebari care le-au fost adresate de catre pacientii pe care ii ingrijesc in Spitalul Euroclinic:

  • Ce este imunoterapia?
  • Toti pacientii oncologici, indiferent de localizarea bolii si de stadiu, pot beneficia de imunoterapie?
  • Imunoterapia este disponibila in Romania?
Ce este imunoterapia?
Imaginea artiocolului

In functie de mecanismul de actiune, exista mai multi agenti terapeutici care se incadreaza acestui concept de imunoterapie sau terapie biologica a cancerului:

  • Inhibitori checkpoint
  • Terapia celulara cu celule T: CAR-T (deja cu indicatii inregistrate in doua hemopatii maligne)
  • Anticorpi AcM tintiti (foarte multi deja utilizati in cancerul de san, colon, plaman, rinichi, ovar etc.)
  • Modulatori ai raspunsului imun: interferonii si interleukinele
  • Virusurile oncolitice
  • Vaccinurile oncologice (folositi in cancerul de prostata)

Aceste terapii actioneaza in mod diferit:

  • Specific pe anumite tinte exprimate de celulele maligne
  • Stimuleaza anumite celule imunocompetente
  • Intercepteaza pe mai multe cai procesul de carcinogeneza
  • Augmenteaza capacitatea sistemul imun al organismului de a recunoaste si distruge celulele maligne
Imaginea artiocolului

Imunoterapia are reactii adverse mai reduse comparativ cu chimioterapia

Pentru ca mecanismele de actiune sunt foarte diferite fata de modul in care actioneaza chimioterapia clasica reprezentata de agentii citotoxici, si reactiile adverse la acest nou tip de terapii ale cancerului sunt diferite:

  • Intr-o masura mult mai redusa apar alopecie, varsaturi, alterarea starii generale - efecte secundare care au un puternic impact negativ asupra calitatii vietii pacientului
  • Frecvent, imunoterapia este bine tolerata cu particularitati ale reactiilor adverse date de mecanismul de actiune al fiecarui agent in parte
  • In general, reactiile de tip anafilactic si autoimun sunt mai frecvente, dar controlabile cu medicatia specifica

Raspunsul la imunoterapie apare dupa un interval de timp, dar este consistent si durabil

Un alt aspect important pe care pacientii trebuie sa-l cunoasca este faptul ca imunoterapia, prin majoritatea agentilor utilizati, nu duce intotdeauna la un raspuns clinic si imagistic imediat.

Uneori, poate exista o asa-numita ''pseudo-progresie a bolii” - pacientul poate prezenta exacerbarea simptomelor sale, iar imagistul poate descrie o crestere a dimensiunii leziunilor maligne (tumora primitiva sau metastaze), la examinarile CT/RM sau o captare crescuta a trasorului in cazul investigatiei PET-CT.

Insa dupa o perioada de timp - chiar de cateva luni, se instaleaza un raspuns terapeutic consistent si durabil. Din acest motiv, buna comunicare cu pacientul a intregii echipe medicale este esentiala. Pacientului trebuie sa i se explice foarte clar acest mod cu totul particular si diferit de actiune a acestor noi agenti.

Imunoterapia are indicatie in toate tumorile maligne si toate stadiile?

Exista in prezent, deja inregistrate in SUA si UE mai multe tratamente care se incadreaza conceptului de imunoterapie si exista o efervescenta de studii clinice care investigheaza agenti imunoterapici in majoritatea tumorilor maligne. De ce acest interes extraordinar si acest trend actual de cercetare dedicata imunoterapiei? Deoarece beneficiul pentru pacient este mai mare comparativ cu tratamentele clasice, cu supravietuiri de lunga durata la pacienti in stadii avansate de boala si cu mentinerea unei bune calitati a vietii - deziderat important al oricarui tratament.

  • Nu toate tipurile de tumori solide si hemopatii maligne beneficiaza de imunoterapie si deasemenea, imunoterapia nu este utila in toate stadiile bolii
  • Exista cancere pentru care se pastreaza indicatia de chimioterapie cu rezultate foarte bune
  • Exista tumori care raspund foarte bine la asocierea intre citostatice si AcM tintiti - medicamente care reprezinta terapii biologice (nu imunoterapie). AcM tintiti sunt utilizati de mai mult de 10 ani in cancerul de san, colon, plaman, rinichi.
  • Agentii imunoterapici inregistrati pana in prezent au ca indicatie stadiile avansate sau cu boala diseminata (prezenta de metastaze)

 

Imunoterapia este disponibila in Romania?

Raspunsul este DA. O parte din pacientii nostri au beneficiat de imunoterapie in cadrul unor studii clinice internationale care s-au desfasurat in clinici de Oncologie din Romania, inclusiv in Spitalul Euroclinic.

  • In prezent, exista un agent imunoterapic din familia inhibitorilor checkpoint inregistrat si rambursat de care CNAS  in 3 indicatii de bola maligna in stadii avansate/metastatice: melanom malign, cancer pulmonar NSCLC si cancer renal cu celule clare.
  • In Spitalul Euroclinic tratam prin imunoterapie pacienti cu toate aceste 3 tipuri de tumori maligne si avem speranta ca in curand si alte astfel de tratamente vor fi disponibile in Romania.

Abordarea personalizata a tratamentului fiecarui pacient, discutarea tuturor cazurilor oncologice de catre echipa multidisciplinara formata din oncologi medicali, chirurgi oncologi, imagisti, patologi, radioterapeuti si alti specialisti in cadrul sedintelor de "tumor board”, precum si rezultatele foarte incurajatoare cu noile imunoterapice, ne indreptatesc sa privim cu incredere si optimism viitorul pacientilor cu cancer pe care ii ingrijim.

Echipa medicala

Medic primar
Medic primar

Vreau mai multe informatii

Image CAPTCHA

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate