Histerectomia minim-invaziva

Prof. Univ. Dr. Petre Bratila – 5000 de histerectomii minim-invazive pe cale vaginala

Traditional, histerectomia abdominala este efectuata printr-o operatie “deschisa”, care necesita o incizie mare de aproximativ 15 centimetri la nivelul abdomenului. Aceasta procedura poate fi dureroasa, poate necesita tratament antialgic si poate avea un risc crescut de infectii si sangerare importanta. Dupa interventie, recuperarea este lunga (frecvent 4-6 saptamani) si la nivelul abdomenului femeia va ramane cu o cicatrice mare.Histerectomia minimal invaziva originala a fost histerectomia vaginala. Odata cu progresul tehnicilor chirurgicale laparoscopice si a accesului la tehnologie performanta, metodele minimal invazive au evoluat si histerectomia laparoscopica este astazi o alternativa la histerectomia abdominala. Se poate efectua pe cale vaginala, laparoscopica sau vaginala asistata laparoscopica.

In prezent, histerectomia se poate efectua prin trei tipuri de operatii minim-invazive

Histerectomia vaginala

Este metoda preferata in cadrul interventiilor prin abord minimal invaziv. In cazul histerectomiei vaginale, uterul este indepartat prin vagin, la nivelul caruia se efectueaza o incizie mica prin care se introduce instrumentarul operator. Pacientele candidate pentru aceasta procedura sunt cele care au sangerare vaginala anormala, fibroame uterine, polipi uterini, adenomioza sau prolaps genital.

Histerectomia laparoscopica

Este metoda preferata in locul histerectomiei abdominale la pacientele la care nu se poate opera pe cale vaginala sau la care histerectomia vaginala este contraindicata.

In cazul histerectomiei laparoscopice se foloseste un echipament endoscopic compus din telescop – un tub optic cu diametru mic (5-10 milimetri), conectat la o camera video si o sursa de lumina. Datorita dimensiunii mici, acesta poate fi manevrat in zone care ar fi dificil sau imposibil de explorat in chirurgia clasica. In plus, chirurgul poate vizualiza o imagine marita a organelor pe un monitor special, ceea ce ii va permite sa vada structurile mult mai clar decat este posibil in operatia “deschisa”.

Aceasta procedura necesita un instrumentar adecvat – pentru suturi si hemostaza - si o buna tehnica chirurgicala. Medicul ginecolog trebuie sa aiba pregatire speciala si experienta in astfel de tehnici operatorii.

Este indicata in cazul fibroamelor uterine mari, endometriozei severe, istoric de chirurgie abdominala anterioara cu formare de aderente si chist ovarian suspect.

Histerectomia vaginala asistata laparoscopic

Histerectomia vaginala asistata laparoscopic este o procedura care foloseste tehnicile chirurgicale laparoscopice si instrumentarul specific pentru a indeparta uterul, colul uterin, trompele si ovarele prin vagin.

Pacientele candidate pentru acest tip de operatie sunt cele care au suferit anterior o interventie chirurgicala abdominala, care au fibroame uterine voluminoase, durere pelvica cronica, endometrioza sau boala inflamatorie pelvina sau la care se recomanda eliminarea unui ovar (ooforectomie).

Avantajele pacientei

Incizie mica sau care nu este vizibila Durere mult redusa Sangerare minima, fara sa fie nevoie de transfuzie de sange Risc scazut de infectii si in consecinta de tratament cu antibiotice Risc redus de aderente pelvine post-interventie
Spitalizare redusa, doar 24 de ore comparativ cu 5-7 zile dupa operatia la nivelul abdomenului Mobilizare precoce la cateva ore dupa operatie Recuperare rapida completa dupa 1-3 saptamani, comparativ cu 4-6 saptamani Grad crescut de multumire a pacientei

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.