EDU.REGINAMARIA.RO

Cazul unui pacient bariatric operat in Turcia, salvat de medicii romani din Centrul de Excelenta in Chirurgia Bariatrica

Articol de Mirabela Gatila Medical Content Writer
Operatiile de chirurgie bariatrica si metabolica sunt interventii complexe, care produc modificari in intreg organismul, de aceea necesita investigatii preoperatorii amanuntite si, obligatoriu, o monitorizare periodica atenta dupa operatie. Interventiile bariatrice de succes sunt efectuate de chirurgi cu experienta in asemenea proceduri, care urmeaza protocoalele internationale stabilite de mai bine de 30 de ani. Cand, insa, aceste conditii esentiale pentru reusita operatiilor, dar mai ales pentru siguranta pacientilor, nu sunt indeplinite, riscurile cresc exponential, punand in pericol viata pacientilor.

Cat de mari pot fi riscurile la care pacientii se expun atunci cand aleg o operatie de micsorare a stomacului, sarind etape importante ale planului de tratament si fara a respecta protocoalele internationale, aflam din povestea care urmeaza. Este si povestea unei familii care regreta decizia pripita de a face operatia de Gastric Sleeve in strainatate, dar care este recunoscatoare ca a ajuns la timp in Centrul de Excelenta in Chirurgia Obezitatii din Ponderas Academic Hospital.

La 45 de ani, Bogdan a decis ca cea mai buna solutie pentru problemele sale de greutate este sa faca o operatie bariatrica. S-a documentat, a vazut care sunt optiunile si preturile in centrele dedicate chirurgiei bariatrice din tara noastra si din strainatate si a ales, pe baza criteriilor financiare, sa faca interventia la Istanbul. Stia ca in urma procedurii pot aparea o serie de complicatii, printre care unele foarte serioase, dar nu s-a gandit ca asa ceva i s-ar putea intampla tocmai lui. La jumatatea lunii ianuarie 2022, Bogdan si sotia lui au zburat spre Istanbul, unde el a facut operatia de micsorare a stomacului, dar problemele au inceput sa apara chiar la cateva zile dupa interventie.

L-au trimis acasa dupa operatie, desi nu se simtea bine

“Cu o zi inainte sa plecam acasa a inceput sa faca febra. Am anuntat ca ceva nu este in regula, dar au spus ca, din punctul lor de vedere, totul este normal si putem merge linistiti acasa. Febra a continuat in zilele urmatoare si recomandarea medicilor din Turcia a fost sa luam legatura cu medicii de aici pentru a afla care este problema. In momentul in care a fost indepartat tubul de dren pus in timpul operatiei a inceput sa curga de acolo infectie si, desi i-a fost administrat antibiotic, era din ce in ce mai rau. Atunci am hotarat sa ne intoarcem in Turcia, in clinica in care fusese operat. Astfel, la 5 zile de la externare ne-am intors in spital”, ne-a explicat Gabriela, sotia lui Bogdan. Despre aceste zile pacientul isi aminteste numai cateva franturi, deoarece a fost mai tot timpul inconstient.

Bogdan a stat internat in clinica din Turcia peste 11 zile, timp in care nu a gasit nicio rezolvare pentru problemele sale. Sotia spune ca era disperata pentru ca vedea ca starea lui se agrava pe zi ce trece, desi medicii ii spuneau, prin translator, sa nu-si faca griji: “I-au fost facute niste investigatii superficiale. Ne-au spus ca nu este vorba de o fistula gastrica, ca nu este nimic grav, sa stam linistiti si ca, pentru siguranta noastra si siguranta lui, in cazul in care ar exista o fistula cat de mica, ei vor incerca sa ii puna un tub in stomac. Astfel, a intrat din nou in operatie, pentru a doua oara. Cred ca o singura zi a fost ceva mai lucid si mai coerent, in rest se simtea foarte rau.”.

Desi starea lui Bogdan nu s-a ameliorat nicio clipa cat a stat internat, medicii i-au spus sotiei sale ca, din punctul lor de vedere, pot pleca acasa. Gabriela a refuzat si a cerut sa i se faca investigatii noi, care au aratat ca avea o colectie la nivelul abdomenului. Dar, paradoxal, medicii curanti asteptau un expert care sa rezolve aceasta problema. 

“Infectia era raspandita in tot abdomenul, iar eu nu indrazneam sa plec acasa, pentru ca nu stiam ce sa fac, vedeam ca situatia este cat se poate de grava”, ne-a marturisit Gabriela.

Cand au ajuns in Ponderas, Bogdan avea 5% sanse de supravietuire

Disperati ca medicii din Turcia nu reusesc sa rezolve problema medicala a sotului ei, Gabriela a luat legatura cu o prietena care a indrumat-o de urgenta catre spitalul Ponderas Academic Hospital si, in urma unei discutii cu un medic din Centrul de Excelenta in Chirurgia Bariatrica, Gabriela a primit toate indicatiile necesare pentru a ajunge cat mai repede posibil la Camera de Garda din Ponderas.

Au plecat din Turcia cu masina, pe semnatura, isi aminteste Gabriela: “Cand am coborat sa duc bagajele la masina, cineva a venit la Bogdan cu o hartie scrisa in limba turca si i-a spus sa o semneze. Din disperare sa plece, el a semnat-o, dar nu stie nici acum ce a semnat”. Stie ca a riscat enorm plecand din spital, dar in acelasi timp este foarte constienta ca a fost cea mai buna decizie pe care a luat-o. Au plecat din Istanbul cu masina si nu au oprit pana nu au ajuns la Camera de Garda din Ponderas. “Trebuia sa mergem undeva sa-l salvam, nu-l puteam lasa acolo. Sincer va spun, in situatia in care era si cum era, nu as fi putut merge in alta parte”, ne-a spus Gabriela.

Abia cand a ajuns in Ponderas, Gabriela a inteles cat de grava era starea lui Bogdan: “Avea sanse de viata de 5%, era plin de colectii in abdomen, infectia ii ajunsese pana in pleura de la plamani. […] Domnul profesor Copaescu a fost foarte sincer, mi-a explicat ca situatia este foarte grava, dar mi-a zis ca vor face tot ce pot si stiu mai bine”.

In mai putin de 60 de minute, Bogdan era pe masa de operatie

Rapiditatea interventiei si experienta cumulata in zeci de ani in chirurgia bariatrica si metabolica a echipei multidisciplinare din Ponderas au facut diferenta intre viata si moarte in cazul lui Bogdan, care a fost evaluat rapid si dus urgent in sala de operatie, pentru a fi stabilizat. 

“Reactia noastra a fost prompta. In mai putin de 1 ora am realizat gravitatea septicitatii generale. Era infectata o cantitate imensa de lichid intraperitoneal, s-a facut tomografie si a fost pus pe masa de operatie intr-un timp foarte scurt. A fost un caz foarte greu de gestionat, a fost nevoie sa ma implic, in calitate de coordonator al Centrului de Excelenta. […] Probabil ca modificarile aveau cel putin 5-6 zile, un interval mare de suferinta si epuizare a organismului”, explica prof. dr. Catalin Copaescu, Chirurg de Excelenta in Chirurgia Bariatrica si Metabolica si coordonatorul singurului Centru de Excelenta in Chirurgia Bariatrica din Romania.

„Operatia a fost una complexa si lunga, care a durat in jur de 7 ore. A inceput noaptea tarziu si a inclus mai multe etape. In prima faza, s-au extras din cavitatea peritoneala 2 litri si jumatate de lichid purulent.  Au fost realizate multiple proceduri pentru a drena cavitatea peritoneala, s-a asigurat o cale de nutritie prin intermediul unei jejunostome, necesara in situatiile in care continuitatea tubului digestiv este intrerupta deasupra unghiului duodeno-jejunal. Concomitent, pe cale endoscopica s-a extras stentul gastric pus initial in clinica din Istanbul, s-a intervenit pentru fistula gastrica si s-a practicat inclusiv o toracoscopie exploratorie, pentru a evacua lichidul acumulat la nivelul plamanului stang” descrie manevrele chirurgicale prof. dr. Catalin Copaescu.

Gabriela este convinsa ca daca nu ajungeau la Ponderas, Bogdan nu ar mai fi putut fi salvat: “cred ca daca mergeam cu el in alta parte, nu cred ca il putea salva cineva. Acum stiu ca numai domnul profesor Copaescu si echipa sa au putut sa-l salveze”.

Si, nu de putine ori, prof. dr. Copaescu si colegii sai din Centrul de Excelenta in Chirurgia Bariatrica din Ponderas sunt sunati de medicii din spitalele de urgenta, care cer indrumare in privinta ingrijirii pacientilor ajunsi la Urgenta din cauza complicatiilor aparute in urma procedurilor de chirurgie bariatrica efectuate in Turcia. “Pacientii ajung in urgenta in spitale, fara ca acestea sa aiba sectii dedicate pentru pacientii bariatrici, nu exista sectie de bariatrie in niciun spital de urgenta din Romania. Ei ajung acolo pentru ca Ambulanta ii duce acolo unde este Camera de Garda, iar singurele detalii medicale pe care le ofera sunt ca au facut o „interventie minune”. Multi pacienti nu stiu denumirea procedurii efectuate, sunt incomplet investigati si incomplet informati”, sustine prof. dr. Catalin Copaescu.

Starea lui Bogdan a inceput sa se imbunatateasca imediat dupa operatia din Ponderas

Operatia a fost o reusita, iar primele semne ca Bogdan avea sa-si revina au venit de indata ce s-a trezit din anestezie. Atunci a inceput sa fie ceva mai constient, iar cand a vazut cele 3 tuburi de dren a realizat, practic, ce i se intamplase. 

“Dupa ce l-a operat domnul profesor, a inceput sa constientizeze tot ce i s-a intamplat, prin ce a trecut, sa regrete faptul ca a mers in Turcia. Greseala este ca am urmat efectul de turma si nu am luat in calcul toate implicatiile interventiei”, ne-a marturisit Gabriela.

Recuperarea postoperatorie a fost lenta, insa favorabila. “Norocul lui a fost ca este un barbat tanar, care a avut rezistenta si care nu a avut foarte multe patologii asociate – avea doar hipertensiune, dislipidemie, daca se poate spune DOAR, un sindrom proinflamator procoagulant, dar organismul a fost unul tanar si a putut sa lupte pana cand i s-a oferit ajutorul medical de care avea nevoie”, ne-a explicat prof. dr. Catalin Copaescu.

Bogdan a stat internat in Ponderas 15 zile, timp in care medicii, asistentele si infirmierele s-au asigurat ca se alimenteaza adecvat, ca incepe sa se mobilieze si sa mearga. 

“Imi povesteste cu drag despre ce a trait in Ponderas, de echipa si medicii multi care roiau pe langa el, de doamnele asistente, de doamnele infirmiere, de grija care i s-a aratat si ca de fiecare data cand avea nevoie de ceva, cineva era acolo langa el, de bucuria pe care a simtit-o cand i s-a scos primul tub de dren, cand a facut primii pasi dupa operatie, ca un copil. Nu am cuvinte sa-i multumesc domnului profesor”, spune Gabriela, adaugand ca cel mai mult a impresionat-o la Ponderas grija pentru pacient. 
 

Acasa, recuperarea a fost epuizanta pentru toti

Inca din spital, Gabrielei i s-a explicat ca Bogdan va avea nevoie de ingrijire speciala acasa si ca nu va fi deloc usor, nici pentru el, nici pentru restul familiei. Isi aminteste ca, la un moment dat, prof. Copaescu a incurajat-o sa ia o pauza si sa se ocupe putin si de ea, de starea ei emotionala, pentru ca va trebui sa se pregateasca pentru ce va urma acasa.

Odata ajunsi acasa, Gabriela a inteles cu adevarat la ce se referea prof. Copaescu. Timp de doua saptamani, Bogdan a trebuit sa fie hranit artificial, la fel cum era alimentat si in spital, prin intermediul jejunostomei. 

“In primul rand el trebuia sa stea la pat, trebuia sa-l hranim artificial, va dati seama ca nu era o experienta foarte placuta. Ii administram tratamentul necesar prin jejunostoma. A fost epuizant si pentru mine si pentru fetita mea, dar nu ne-am pierdut speranta. Tot timpul am tinut legatura cu domnul profesor si il intrebam orice, iar dansul imi raspundea la mesaje”, ne-a explicat Gabriela adaugand ca a fost greu si din punct de vedere emotional, mai ales ca trebuia sa fie puternica si sa-l incurajeze pe Bogdan, chiar si atunci cand simtea ca se prabuseste.

Din fericire, evolutia lui Bogdan a fost nu numai incurajatoare, ci uimitor de rapida. Intr-o luna era recuperat, nu complet, insa mergea din ce in ce mai bine. Pana si medicii au fost surprinsi de cat de repede s-a imbunatatit starea lui.

“Noi credeam ca va fi nevoie sa il hranim artificial in jur de 4-5 luni, dar jejunostoma a fost scoasa mai repede chiar decat preconiza domnul profesor.”, ne-a spus Gabriela.

Au trecut 5 luni de la operatia realizata in regim de urgenta in Ponderas, iar Bogdan se simte foarte bine. Deocamdata si-a reluat o parte din activitatile obisnuite, conduce si se plimba, poate manca singur, fara sa aiba restrictii in privinta alimentelor. Inca nu si-a reluat activitatea profesionala, insa este fericit si recunoscator ca este in viata. La inceputul lunii iunie a implinit 46 de ani si spunea ca simte ca a renascut. 
 

Saptamanal ajung in Ponderas 2-3 pacienti cu diferite complicatii postoperatorii

Povestea lui Bogdan nu este una izolata, din pacate. Asemenea lui, 2-3 pacienti ajung in fiecare saptamana in atentia echipei multidisciplinare din Ponderas, din cauza complicatiilor postoperatorii aparute in urma procedurilor de chirurgie bariatrica pe care acestia le-au efectuat in clinicile din Turcia. 

“Din pacate, sunt pacienti care nu au mai putut sa ajunga in centre de specialitate, sunt pacienti care au ramas cu urmari dupa astfel de interventii chirurgicale, cu consecinte ireversibile pentru ca, desi nu au avut o complicatie chirurgicala imediata care le-a pus viata in pericol, au avut complicatii metabolice. Ce inseamna asta? Avand dezechilibru vitaminic, mineral si proteinic, organismul se epuizeaza si anumite functii intra in pericol”, ne-a explicat prof. dr. Catalin Copeascu. 

Operatiile bariatrice trebuie realizate in centre dedicate

Chirurgia bariatrica este un tip complex de chirurgie, care nu presupune numai realizarea unei simple operatii. Pentru ca produce modificari majore in intreg organismul, interventia chirurgicala trebuie intotdeauna sa fie insotita de o serie de etape esentiale – o evaluare detaliata care sa ofere informatii exacte si complete despre starea de sanatate a pacientului inainte si dupa interventie, o echipa medicala multidisciplinara, o urmarire postoperatorie atenta si o monitorizare pe perioada nedeterminata. Operatia reprezinta numai o parte a ceea ce inseamna un program de chirurgie bariatrica.

“As vrea ca pacientii sa inteleaga ca operatiile pentru chirurgia metabolica nu sunt izolate, nu e ca si cum ti-ai scos o masea sau o alunita si nu mai trebuie sa mergi la medic. Acest tip de interventii sunt operatii declansatoare a unui mecanism care va induce modificari in organism si care trebuie obligatoriu supravegheate, ori asta inseamna ca trebuie sa mergi intr-un centru care sa-ti poata oferi nu numai interventia chirurgicala, ci intreg pachetul de monitorizare postoperatorie. Pacientii nu pleaca de acolo mai slabi, pacientii nu pleaca de acolo cu problemele rezolvate, ci in curs de rezolvare, iar rezolvarea aceasta trebuie facuta neaparat cu supraveghere medicala. Si atunci, i-as sfatui sa se orienteze asupra unor centre care ofera monitorizare continua”, sustine prof. dr. Catalin Copaescu.

In Romania exista mai multe centre de bariatrie specializate, care pot oferi persoanelor afectate de obezitate si alte complicatii asociate o interventie chirurgicala sigura, urmata de urmarirea adecvata. In Ponderas Academic Hospital exista singurul Centrul de Excelenta in Chirurgia Bariatrica din tara, iar programul si serviciile oferite pacientilor sunt certificate la nivel international. 

In cazul in care simti ca problemele tale de greutate iti afecteaza calitatea vietii, solicita o programare la unul dintre chirurgii nostri specializati in procedurile de chirurgie bariatrica. Nu trebuie sa suferi in tacere, ci doar sa ceri ajutorul de care ai nevoie, celor care te pot ajuta!

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.