Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Ce înseamnă, concret, învățarea continuă, cum devine un reflex profesional, indispensabil practicii medicale și ce schimbă acest lucru în îngrijirea pacienților, am discutat cu dr. Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generală.
Ce înseamnă, în realitate, învățarea continuă pentru medic?
Dr. Silviu Makkai-Popa: Mai mult decât o obligație. Un pilot de avion se perfecționează pe simulator. Și face asta indiferent de câte ore de zbor are. La fel este și în cazul medicului, indiferent de specialitatea lui. Când te urci în avion, ca pasager, acorzi încredere pilotului, pentru că te gândești că este bine pregătit. Cumva la fel se întâmplă și cu pacientul care intră în cabinetul unui medic, inclusiv medicul chirurg. Principalul criteriu pe care se bazează încrederea este competența și pregătirea.
Învățarea continuă pentru medic implică o parte teoretică, care te pune la curent permanent cu ceea ce este nou în domeniul tău de activitate, cu situații atipice și cu unele cazuri complexe, cu investigații și soluții de diagnostic. Teoria este importantă, dar nu este niciodată suficientă: de practica și tehnica chirurgicală a medicului depinde binele pacientului, nu doar pentru că actul chirurgical este ireversibil, ci și pentru că prin învățare și perfecționare continuă sunt însușite tehnicile noi.
Cum știe medicul că „nu știe tot” într-o meserie în care pacientul se așteaptă la certitudini?
Dr. Silviu Makkai-Popa: Fiecare pacient este unic. De la patologia pe care o are, până la anatomia lui. Indiferent câtă practică medicală și chirurgicală ai avea, este clar că nu ai întâlnit toate situațiile posibile și nu ai întotdeauna cel mai potrivit răspuns. Medicina evoluează permanent, apar tehnici și terapii noi, iar ceea ce știai până ieri, azi trebuie reconsiderat, îmbunătățit, completat sau chiar schimbat. Și fiecare dintre aceste situații te trimite înapoi la studiu teoretic și practic, iar ulterior la validarea și confirmarea cunoștințelor noi acumulate.
Este un semn al maturității profesionale să accepți că nu știi tot și să ceri o a doua opinie, să discuți cu un coleg mai experimentat sau să cauți o soluție diferită. Eu am păstrat această deschidere și în relația cu mentorul meu, prof. dr. Juan Santiago Azagra, medic chirurg, la Centre Hospitalier de Luxembourg, unul dintre pionierii chirurgiei laparoscopice, pe care îl consult și astăzi telefonic sau prin teleconferință pentru cazuri chirurgicale complexe. Au fost situații în care l-am rugat să mă asiste și a venit în România, în sala de operații alături de mine.
Nu cred că a cere sfatul cuiva îți diminuează valoarea ca medic. Dimpotrivă, este dovada că interesul pacientului este mai presus de orgoliul profesional.
Cum se perfecționează un chirurg?
Dr. Silviu Makkai-Popa: Atunci când este vorba despre tehnici noi, pregătirea înseamnă curs teoretic, demonstrație făcută de medicul cu experiență și învățarea practică. Sunt folosite modele de plastic și apoi cele biologice, pe animale, care prezintă asemănări anatomice importante cu organismul uman. O formă de instruire, deosebit de valoroasă, este lucrul pe cadavre umane, care le permit medicilor să studieze direct anatomia umană și să exerseze aplicarea unei abordări chirurgicale noi. În toate aceste situații există norme etice, care sunt respectate. Primele intervenții sunt realizate cu asistență din partea celor cu experiență.
Pregătirea pentru o intervenție este tot parte din procesul de învățare și perfecționare. De la a evalua riguros pacientul, la a parcurge mental etapele procedurii și de la revizuirea protocoalelor chirurgicale, la pregătirea instrumentarului și materialelor necesare pentru operație. Asta include și anticiparea tuturor posibilelor situații neașteptate, care pot avea loc în cursul unei intervenții, astfel încât să știi exact ce pași urmezi. Iei în calcul totul pentru ca nimic din ceea ce se poate întâmpla în sala de operație să nu te ia prin surprindere. Prof. Azagra mi-a spus că abia după vârsta de 60 de ani și după mii de operații făcute a simțit că a ajuns în momentul în care nu mai are surprize în sala de operație.
Aceeași operație, pentru o patologie identică la doi pacienți diferiți, nu decurge la fel. Nu există un tipar rigid. Pregătirea pentru o intervenție te poate trimite la reluarea unor detalii pe care le găsești în cărți, poate însemna nevoia de a cere opinia și sfatul unor colegi sau, pur și simplu, să-i implici în operație. Și încă nu e tot. Vei evalua inclusiv tehnicile postoperatorii, modul în care alți pacienți s-au recuperat, complicațiile, recidivele și din fiecare element particular al fiecărui caz vei acumula informații, pe care le sintetizezi și le folosești în cele viitoare. Este un mod foarte onest de a conștientiza că nu știi totul și că ai nevoie de pregătire și învățare continuă.
Orice chirurg are nevoie de un mentor?
Dr. Silviu Makkai-Popa: Categoric da! Învățăm unii de la alții. Orice medic are nevoie de un mentor, iar în chirurgie cu atât mai mult. Cred că fiecare chirurg are nevoie de un mentor, de cineva de la care să învețe nu doar tehnici chirurgicale, ci și principii care îi vor ghida întreaga carieră, inclusiv în comunicarea cu pacientul. Eu am avut șansa să-l am ca mentor pe profesorul Azagra. Unele dintre principiile pe care mi le-a transmis îmi ghidează și astăzi practica.
Cred, de asemenea, că relația cu mentorul nu se încheie odată cu perioada de formare. Chiar și după ani de experiență, este important să ai pe cineva cu care să discuți cazurile dificile, să ceri o opinie și să analizezi critic și obiectiv alternativele. Un mentor te ajută să înțelegi cum poți transmite, la rândul tău, experiența acumulată și îți oferă repere pentru a-ți construi propriul parcurs profesional. Formarea ca medic chirurg nu urmează un traseu standardizat, ci presupune învățare și adaptare continuă. Iar aici trebuie să punctez importanța comunicării deschise, de fiecare dată când este necesar, cu medicii altor specialități, un element care stă la baza performanței actului medical.
Cum știe un medic că a devenit mai bun?
Dr. Silviu Makkai-Popa: Medicul nu devine mai bun pentru sine, o face asumat, scopul fiind beneficiile pe care le poate aduce pacientului. Progresul profesional nu se măsoară prin cât de sigur devine medicul pe propriile decizii, deși acumularea de cunoștințe face asta, ci prin capacitatea de a-și evalua obiectiv rezultatele, de a-și recunoaște limitele și de a învăța inclusiv sau mai ales din ceea ce nu a mers bine.
Cum știe un medic că devine mai bun? Printr-o evaluare retrospectivă obiectivă a activității, care să urmărească tot ceea ce poate fi cuantificat. Analiza rezultatelor, de la evoluția pacienților pe care i-ai tratat, până la identificarea cauzelor care au dus la complicații și recidive.
Pentru mine, cazurile grele sunt memorabile, cele în care lucrurile nu au mers așa cum mă așteptam și cum mi-aș fi dorit. Dacă înțelegi de ce, o să poți face în așa fel încât să le eviți pe viitor sau să reduci riscul. Vei face mai bine, vei îmbunătăți, vei anticipa mai bine. Este un proces care devine un model și care se bazează pe feedbackul pe care-l primești, fie de la pacient, fie de la un medic cu mai multă experiență decât tine. Este foarte util să ai și o perspectivă diferită asupra activității tale. Știi că devii mai bun dacă ești sincer față de tine însuți și accepți critică obiectivă, indiferent din partea cui vine.
Performanța noilor tehnologii, inclusiv inteligența artificială, va limita interesul medicului pentru perfecționare?
Dr. Silviu Makkai-Popa: Nu! Tehnologia este un aliat, un instrument al medicului, cel puțin pentru medicii din generația mea. Pentru medicii tineri este important să le folosească corect. Sunt însă domenii unde inteligența artificială poate mai mult decât medicul, dar chiar și acolo, medicul cu logica și analiza lui este cel care filtrează rezultatul.
Nu ne putem baza exclusiv pe tehnologie. Medicul este singurul care poate pune cap la cap toate informațiile despre un pacient, este singurul care poate anticipa cum va evolua acesta, este cel care poate face follow-up. Toate acestea sunt elemente care vor face mereu diferența dintre om și mașină. Și mai este și intuiția medicului, pe care niciun agent AI nu o poate avea.
În ceea ce privește chirurgia robotică, aceasta păstrează rutina gestului chirurgical și rămâne un instrument. Recunosc însă faptul că fiecare caz nou mă învață câte ceva, inclusiv despre avantajele robotului. Are beneficii excepționale pentru pacient, dar nu va putea lua locul chirurgului. Aduce precizie, finețe, poate face mișcări care depășesc mobilitatea mâinii umane, are siguranță, dar decizia rămâne a chirurgului. Iar acesta va avea mereu nevoie de perfecționare.
Pacientul este principalul beneficiar atunci când medicul devine mai bun. Dar ce beneficii aduce pregătirea continuă medicului?
Dr. Silviu Makkai-Popa: Din punct de vedere al chirurgului, marele beneficiu este bucuria reușitei unei intervenții. E combustibilul care te întreține. Chirurgia este specialitatea în care transformarea pacientului se vede imediat. Totuși, niciodată nu pot să spun că am reușit un caz dificil, greu și nu sunt cu relaxat până nu văd pacientul la control și am dovada că totul este cu adevărat bine.
Perfecționarea îți aduce mai multă încredere în propriile abilități, siguranță și satisfacția de a vedea că poți aborda cazuri care înainte ți s-ar fi părut foarte dificile, că ai dobândit abilități noi și că poți găsi soluții acolo unde, în trecut, aveai mai puține opțiuni. Pregătirea continuă îți devine o nevoie firească: vrei să știi mai mult, să înțelegi mai bine și să poți face lucruri pe care înainte nu le puteai face.
Mentorul și discipolul
Chirurgia este o artă care se învață, iar mentoratul face legătura dintre experiența acumulată și inovația continuă. „A da mai departe ceea ce știi” este unul dintre secretele performanței medicale.
Mentorul dr. Silviu Makkai-Popa este prof. dr. Juan Santiago Azagra, o somitate a chirurgiei digestive. „Sunt onorat să fiu discipolul profesorului Azagra. Multe dintre cele pe care le pot face pentru pacienții mei le-am învățat de la el. Am operat împreună în Luxemburg și a venit în România, fără nicio amânare și complet necondiționat, când l-am solicitat și am operat împreună, cu robotul da Vinci, un pacient cu o situație foarte complexă. Colaborarea dintre Spitalul Regina Maria Brașov și Centre Hospitalier de Luxembourg, unde lucrează prof. Azagra, a făcut posibil acest lucru, iar pentru mine a fost mai mult decât o onoare să facem împreună prima operație Whipple realizată integral robotic la Brașov”.
Pionier al chirurgiei minim invazive laparoscopice și robotice, cu o experiență internațională impresionantă, în special în chirurgia oncologică, prof. dr. Juan Santiago Azagra este specializat în chirurgie generală, digestivă și vasculară și a condus secții de chirurgie în spitale universitare din Belgia și Luxemburg. Este membru fondator al mai multor societăți chirurgicale, implicat activ în educația medicală, și consultant pentru universități și spitale din Belgia, Franța, Spania, Italia, SUA, Argentina și Japonia.
„Intervenția a fost o premieră și a durat 8 ore. Am beneficiat de suportul impecabil al echipei de anestezie, coordonată de dr. Luminița Cîmpeanu. Pe lângă satisfacția că operația a decurs bine, probabil că a fost cea mai extinsă și mai dificilă procedură chirurgicală robotică realizată la Regina Maria Brașov, ceea ce ne aliniază la practicile internaționale în patologia oncologică majoră. Și, nu în ultimul rând, mi-a oferit prilejul să evoluez în practica mea chirurgicală, așa cum nu o poate face decât un caz provocator”, completează dr. Silviu Makkai-Popa.
