Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Controalele lunare recomandate de medicul pediatru, în primul an de viață al bebelușului

Articol de Silvana Pătrăşcanu Senior Editor
Primul an din viața copilului este unul dintre cei mai importanți pentru evoluția ulterioară. Sunt mai multe motive care fac din primele 12 luni de viață o perioadă specială. În primul rând are loc acomodarea la viața extrauterină și cea cu părinții săi. În plus, în nicio altă perioadă din viață evoluția nu este atât de amplă și de rapidă. Din aceste motive, care nu sunt nici pe departe singurele, medicul pediatru trebuie să fie aproape de familie și să aibă o comunicare deschisă și cât mai bună cu aceasta.

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Controalele medicale din primul an urmăresc ritmul de creștere, parametrii principali fiind greutatea, înălțimea și perimetrul cranian. Pentru că dezvoltarea bebelușului este accelerată, diferențele fiind semnificative în intervale scurte de timp, recomandarea principală este ca evaluarea să se efectueze lunar, cel puțin până la 6 luni.

„Medicul pediatru trebuie să fie un partener al părinților, care poate liniști cele mai multe dintre temerile părinților, și care contribuie semnificativ la un start cât mai bun al copilului. Este foarte important ca vizitele la pediatru să fie lunare, cel puțin până la 6 luni. Eu recomand vizite lunare până la 12 luni, pentru o monitorizare corectă, dar și pentru a identifica apariția unor modificări la nivelul pielii, ochilor, articulațiilor și a achizițiilor pe care ar trebui să le facă sugarul, din timp. Indicația este valabilă pentru toți bebelușii, dar mai ales pentru cei prematuri și pentru cei născuți la termen, care au avut la naștere probleme de adaptare la viața extrauterină”, precizează dr. Nicoleta Roxana Maxim, medic specialist pediatrie. 

Prima vizită - la 2 săptămâni de viață

Consultul de la 1-2 săptămâni, poate avea loc la medicul pediatru sau neonatolog. Este o evaluare completă a sugarului care urmărește modul în care bebelușul s-a adaptat la viața extrauterină. Consultul urmărește: 

  • greutatea acumulată până la acel moment și dacă a recuperat scăderea în greutate fiziologică de după naștere, care poate merge până la 10 -15% din cea avută la venirea pe lume, și care se recuperează în primele 7-10 zile de la naștere;
  • creșterea în lungime;
  • perimetrul cranian.

Se verifică și evaluează culoare tegumentelor, după icterul fiziologic neonatal, zone slabe ale peretelui abdominal, urechile, cavitatea bucală, ochii, modul în care s-a vindecat buricul. Este foarte importantă o evaluare ortopedică pentru depistarea unor defecte. Unele dintre aceste deformări, se corectează spontan în primele luni, dar trebuie identificate și urmărite”, explică dr. Nicoleta Roxana Maxim.

La această primă vizită se va recomanda vitamina D pentru profilaxia rahitismului, vitamină ce se va administra continuu, până la vârsta de 2 ani.

Tot în cadrul acestei prime vizite, se va discuta despre cantitatea de lapte pe care nou-născutul trebuie să o mănânce, programul meselor și programul de somn, despre frecvența și aspectul scaunelor, despre igiena zilnică și despre vaccinurile obligatorii și opționale pe care copilul le poate face în primul an de viață.

A doua vizită - la o lună

În cadrul acestei vizite se va verifica dacă bebelușul s-a dezvoltat în mod armonios și cum s-a adaptat la noul mediu de viață. Vor fi măsurate greutatea, talia, perimetrul cranian și fontanela anterioară. Se va discuta despre regurgitații sau vărsături, modificări la nivelul pielii, iritații, dermatite atopice, despre existența colicilor și metodele de calmare.

Foarte importantă este evaluarea articulației șoldului, pentru a identifica și trata displazia de șold. Acesta se realizează între 4-6 săptămâni, prin examen clinic și ecografic. Identificat precoce acest defect congenital se poate recupera, uneori doar cu kinetoterapie.

Perimetrul cranian este un detaliu foarte important, pentru că abaterile de la ceea ce este normal, pot indica hidrocefalie sau probleme genetice și ar putea necesita controale suplimentare realizate de medicul neurolog. 

A treia vizită - la 2 luni

În cadrul acestei vizite va avea loc prima vaccinare sau rapeluri pentru cele din maternitate, conform calendarului de vaccinări obligatorii, vaccinare în care se va utiliza un vaccin hexavalent pentru hepatita B, poliomielită, difterie, tetanos, pertussis și haemophilus influenzae, care-i oferă o protecție solidă împotriva celor mai grave boli infecțioase.

Și în cadrul acestei vizite se va verifica creșterea în greutate, în lungime, creșterea perimetrului cranian, se vor verifica eventualele modificări la nivelul abdomenului, de exemplu, hernia ombilicală sau inghinală, și se vor verifica urechile și ochii pentru depistarea anumitor afecțiuni congenitale.

Vizitele de la 3, 4 și 5 luni

Medicul pediatru monitorizează evoluția copilului și modul în care acesta se dezvoltă. Consultul urmărește parametri de creștere, dezvoltarea mobilității și starea generală a bebelușului.

Este foarte util pentru toți bebelușii de 4-5 luni realizarea unui set complet de analize. Este important nivelul de fier, pentru prevenirea anemiei, prin deficit de fier, mai ales la cei exclusiv alimentați la sân. Acesta este vârsta când rezervele de fier ale copilului se epuizează. Ideal pentru creștere, laptele matern este sărac în fier. Deficitul este și mai accentuat dacă mama a avut anemie de sarcină. Analizele identifică problema, dacă există, iar suplimentele de fier, administrate strict conform indicațiilor medicului, rezolvă rapid problema. Copiii care primesc formulă de lapte, sunt mai puțin expuși la acest risc, pentru că laptele pentru sugari are adaos de fier, ușor asimilabil”, punctează dr. Nicoleta Roxana Maxim.

Medicul pediatru va testa modul în care bebelușul răspunde la sunete și cum progresează achizițiile motorii, pentru a confirma că evoluează normal sau pentru a interveni pentru a-i oferi suportul de care are nevoie, prin kinetoterapie sau alte strategii terapeutice necesare.

Tot la această vârstă copilul va efectua vaccinul specific de 4 luni și vaccinuri opționale dacă părintele a optat pentru ele. Cele opționale se pot administra concomitent cu cele incluse în schema obligatorie sau la distanță de o lună de acestea. 

Primii dințișori și vizită la stomatolog

În plus față de examinările precedente, în intervalul 3-5 luni, medicul va urmări și semnele de apariție ale primilor dinți. În medie erupția acestora este între 6 și 8 luni, dar există și copii cărora le apar mai devreme.

În mod specific, prima examinare orală a bebelușului ar trebui să aibă loc în prima săptămână de viață, la solicitarea medicului neonatolog. Frenul lingual (sau „frenul sublingual”) este o mică bandă de țesut situată sub limbă, care o leagă de partea inferioară a cavității bucale. La unii bebeluși, acesta poate fi prea scurt, gros sau tensionat, ceea ce duce la limitarea mobilității limbii, iar din această cauză, nou-născutul poate avea dificultăți de alăptare, nu se poate atașa corect la sân, ceea ce duce la hrănire ineficientă, stagnare în greutate și dureri mamare pentru mamă.

Mai târziu, poate duce la întârzierea dezvoltării limbajului, poate afecta pronunția anumitor sunete, iar în unele cazuri, poziția limbii poate influența dezvoltarea danturii și a maxilarului.

După erupția primilor dinți, la 6 luni, este recomandat consult la medicul pedodont, pentru o evaluare și recomandări pentru o igienă orală corectă. Controalele trebuie repetate la 9 și la 12 luni, când se poate face și procedura de sigilare a dinților de lapte, care previne cariile și repetate la un an și jumătate și 2 ani. În funcție de evoluția dentiției provizorii poate fi necesară și o evaluare din partea medicului ortodont, ideală în jurul vârstei de 6 ani, pentru dinți frumoși, sănătoși și corect poziționați. 

Diversificarea și consultul de la 6 luni

La această vizită se va realiza verificarea de rutină și vaccinul obligatoriu de 6 luni. De asemenea, pentru cei ce au început vaccinările opționale, se va completa schema cu dozele corespunzătoare de rotavirus și antipneumococic. Se va vorbi despre achizițiile motorii, despre posibilitatea de a sta în funduleț cu și fără sprijin. 
Fiecare copil are un ritm propriu de evoluție, iar diferențele minime între progresul bebelușului și standard, nu sunt semne de îngrijorare, atâta vreme cât parametrii dezvoltării sunt în intervalele normale.

Cel mai important punct al acestui consult este planul de diversificare. În cazul copiilor alimentați exclusiv la sân, diversificarea începe la 5 luni și jumătate - 6 luni, însă în ceea ce privește copiii alimentați cu formulă de lapte sau mixt, această discuție va avea loc la vizita anterioară, deoarece pentru ei diversificarea începe în jurul vârstei de 4 luni.

Se va recomanda și un consult oftalmologic de screening, dar și un consult de ortopedie pediatrică atunci când copilul va începe să se ridice în picioare și să pășească.

Eu recomand vizite lunare, până la un an, pentru că evoluția copiilor este foarte rapidă, iar consulturile periodice ne permit să monitorizăm eficient și să intervenim rapid dacă este necesar, pentru a crește copii sănătoși și puternici. Pentru cei care încep diversificarea după alăptare, evaluările sunt cu atât mai necesare, pentru a asigura un aport corect de nutrienți esențiali creșterii”, adaugă dr. Nicoleta Roxana Maxim.

Primul an de viață

Pe lângă bucuria împlinirii primului an de viață, consultul de bilanț este o recomandare importantă și necesară.

În intervalul 11-13 luni are loc vaccinarea cu cele 2 vaccinuri obligatorii din cadrul schemei de imunizare. Sunt indicate analize complete de sânge care vor cuprinde testările specifice pentru metabolismul fosfo-calcic, pentru anemie, pentru funcția ficatului și rinichilor. Se va urmări cum merge în picioare. Poate fi necesară o evaluare a medicului ortoped, mai ales la cei care au fost diagnosticați cu displazie de șold sau care prezintă semne precum mers asimetric, călcarea pe vârfuri sau dificultăți în menținerea echilibrului.

Tot în această etapă, medicul pediatru va observa cum interacționează copilul cu cei din jur, dacă răspunde la nume, dacă poate urma instrucțiuni simple și ce sunete sau cuvinte poate spune, aceștia fiind indicatori importanți ai dezvoltării neuropsihice.

După vârsta de un an, frecvența vizitelor la pediatru, pentru controale se poate reduce la 3, 6 luni. Este însă important ca orice problemă medicală să fie corect diagnosticată și tratată, iar medicul pediatru care a urmărit copilul din prima lună de viață, rămâne cel mai bun partener al părinților, până la vârsta școlară și chiar și după. 

Consultant: dr. Nicoleta Roxana Maxim, medic specialist pediatrie

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.