Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Psoriazis – simptome si tratament


Psoriazisul este o boala inflamatorie cronica care afecteaza aproximativ 2% din populatia generala, cu predispozitie genetica, la aparitia lui contribuind anumiti factori de mediu:

  • Traumatisme
  • Infectii
  • Stresul
  • Unele medicamente

Din cauza naturii inflamatorii generale prezenta in aceasta boala, psoriazisul grav se poate asocia cu:

  • Infarctul miocardic
  • Sindromul metabolic
  • Scaderea sperantei de viata

Cum se manifesta: placi bine delimitate, de culoare rosie, acoperite de scuame sidefii, care apar simetric, cu precadere in anumite zone - coate, genunchi, interfesier sau la nivelul scalpului.

Pentru diagnosticarea acestei boli este suficient examenul clinic. In anumite situatii particulare, poate fi necesara biopsia, cum este in cazul psoriazisului cronic sever neresponsiv la tratamente uzuale - in vederea initierii tratamentului biologic sau in cazul unor forme atipice (rare). In functie de suprafata afectata, tratamentele pot fi locale sau generale.

Cand suprafata acoperita de leziuni este mai mica decat 5% din suprafata corporala totala, sunt indicate tratamentele locale: dermatocorticoizi, analogi de vitamina D3 (calcipotriol), combinatii ale acestora, reductoare (cignolin - acesta este din ce in ce mai putin folosit pentru ca pateaza, dar reprezinta o varianta terapeutica eficienta), retinoizi topici (tazarotene).

In cazul in care placile de psoriazis sunt groase, initial se urmareste subtierea lor pentru a se usura patrunderea in piele a medicatiei topice sau a ultravioletelor. In acest scop se folosesc: acidul salicilic, gudroane (ihtiol) sau derivatii de vitamina A.

Cand suprafata afectata este mai mare (5-10%), se adauga medicatie orala sau fototerapie. Medicatia orala cu metotrexat, ciclosporina, retinoizi sistemici, micofenolat mofetil, necesita analize de screening pretratament precum si evaluare in timpul tratamentului.  Fototerapia se poate face utilizand UVB, UVB cu banda ingusta sau UVA in combinatie cu tratament topic sau oral cu psoralen sau in combinatie cu tratament oral cu retinoizi.

Daca tratamentele generale nu sunt eficiente sau daca apar efecte adverse care necesita intreruperea tratamentului, se recomanda tratamentele biologice (nu se recomanda ca tratamente de prima  intentie in psoriazisul sever din cauza costului foarte mare). Acestea sunt proteine sintetizate in laborator din celule vii si au ca tinta anumite parti ale sistemului imun. In anumite situatii, tratamentele biologice se pot utiliza in combinatie cu alte tratamente sistemice sau (uneori) se pot combina intre ele.

Cand psoriazisul afecteaza anumite parti ale corpului, chiar daca leziunile nu sunt extinse, este nevoie de un tratament special. Afectarea palmelor si talpilor are impact major asupra calitatii vietii pacientului fiind si foarte dificil de tratat, iar in acest caz se folosesc in special tratamente sistemice, chiar daca suprafata afectata nu este mare. Fata si pliurile reprezinta zone sensibile, fiind foarte expuse efectelor secundare ale majoritatii tratamentelor  locale (din aceasta cauza dermatocorticoizii folositi sunt cei cu potenta medie, alternativ cu imunomodulatori topici: tacrolimus si pimecrolimus).

Afectarea scalpului necesita aplicarea de sampoane sau geluri (continand gudroane, acid salicilic, corticoizi) care sunt mai usor de tolerat din punct de vedere cosmetic. Pentru a controla eficient boala minimalizand efectele secundare ale tratamentului, medicamentele se pot folosi prin rotatie, in combinatie sau secvential.