Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Pot sa fac vreun tratament stomatologic in timpul sarcinii?

Pot sa fac vreun tratament stomatologic in timpul sarcinii?

Detartrajul si examenul anual stomatologic nu numai ca sunt sigure, dar sunt si recomandate in sarcina. Nivelele crescute de hormoni determina tumefierea, sangerarea si retinerea alimentelor la nivelul gingiilor, ceea ce va accentua inflamatia acestora. Controalele preventive stomatologice in sarcina sunt esentiale pentru evitarea infectiilor la nivelul gingiilor, care ar putea determina nasterea prematura.

In plus, specialistii recomanda sa-ti periezi dintii de doua ori pe zi si sa folosesti zilnic ata dentara.

Problemele stomatologice cele mai frecvente la gravide sunt:

  • Gingivita de sarcina
  • Granulomul de sarcina (epulis gravidarum)
  • Cariile si eroziunile dentare

Gingivita de sarcină

Este cea mai frecventa afecțiune orală ce survine în timpul sarcinii fiind cauzată în special de modificările hormonale și circulatorii ca urmare a nivelului crescut de estrogen.  Afecțiunea apare cel mai des între luna a doua și a opta de sarcină și este caracterizată de o predispoziție accentuală la sângerare a gingiilor.

Cel mai bun tratament este prevenția prin tratamente profilactice (detartraje și periaje profesionale) pentru a evita apariția afectiunii sau exacerbarea unei gingivite deja existente.

Desi nu pare o afecțiune severă, sunt studii care asociază gingivita de un curs nefavorabil al sarcinii cu posiblitatea nașterii înainte de termen sau cu riscul ca fătul să aibă greutate scăzută la naștere.      

Granulomul de sarcină (epulis gravidarum)

Este o formațiune tumorală unică, de culoare violet-albăstruie, cu diametrul de aproximativ 2 cm, localizată cel mai des în zona maxilară frontală, la nivelul papilelor interdentare. Se manifestă printr-o tendință crescută la sângerare. Afecțiunea apare la aproximativ 5% din femeile însărcinate, de obicei pe fondul unei gingivite deja existente. Tratamentul constă în detartrajul și periajul zonei afectate sau excizia formațiunii dacă este prea mare și are tendința la sângerare crescută. Poate involua de la sine după naștere.

Cariile și eroziunile dentare      

Structura minerală a dinților nu se modifică în sarcină. Cariile și eroziunile dentare apar mai des în sarcină datorită unor factori favorizanți din această perioadă.

Modificările hormonale determină schimbări în compoziția salivei care favorizează depunerea plăcii bacteriene pe suprafețele dentare și un atac acid mai puternic decât în mod normal. De asemenea, stările de greață favorizează vărsăturile repetate care asociate cu episoadele de reflux gastric cresc mult aciditatea din cavitatea bucală, având un efect negativ asupra smalțului dentar, cauzând demineralizari care duc fie la eroziuni dentare, fie la apariția cariilor. În plus, stările de vomă ingreunează menținerea unei igiene corecte, la asta adaugându-se și o dietă mai bogată în glucide din cauza “poftelor”.

Ce pot face astfel incat vizita la stomatolog sa fie mai putin stresanta?

In general, tratamentele stomatologice se pot efectua în condiții normale pe toată perioada sarcinii cu condiția ca medicul stomatolog să fie informat despre istoricul tău obstetrical și medical.  Totusi, perioada ideala este trimestrul 2 de sarcina.  Iti va fi mult mai dificil sa stai intinsa pe spate pentru o perioada lunga de timp cand esti in cel de-a treilea trimestru de sarcina.             

Pentru a te simti cat mai confortabil la dentist, urmeaza urmatoarele sfaturi:

  • Evită pe cât posibil programările de dimineață deoarece poți avea o senzație de greață accentuată
  • Mergi la toaleta înainte, astfel încât timpul alocat tratamentului să nu fie intrerupt și ședința să fie cât mai eficientă
  • Așează-te pe scaunul stomatologic într-o poziție semișezândă cu o pernă așezată sub spate (se evită astfel compresia  vaselor sanguine de către făt)
  • Mentine o buna circulatie la nivelul picioarelor, stand pe scaunul stomatologic fara sa-ti incrucisezi picioarele
  • Programează-te la stomatolog în special pentru rezolvarea problemelor acute și a manevrelor preventive
  • Discută cu medicul stomatolog astfel încât ședințele să fie cât mai scurte

Este sigur pentru copil daca fac o radiografie dentara?   

Radiografiile nu indicate în sarcină. Trebuie luate însă măsuri suplimentare de protecție (purtarea șorțului cu plumb și expunerea strict a zonei interesate) mai ales în trimestrul I de sarcină, moment când are loc organogeneza.

Dozele de radiație mai mici de 5-10 rad nu au efect teratogen (nu au efect negativ asupra fătului). O radiografie dentară retroalveolară (film mic) necesită 0.01 milirad de radiație, un nivel de 40 de ori mai mic decât nivelul periculos. De exemplu, expunerea fătului când mama poartă șort cu plumb este de aproximativ 0.0001 cGy (centi Gray/rad) de radiație, pe când radiația la care este expus fătul zilnic din cauza radiațiilor cosmice este de 0.004 cGy (centi Gray/rad) de radiație.

Este sigur pentru copil daca fac anestezie pentru o lucrare dentara?

Lidocaina este cel mai frecvent anestezic local folosit in tratamentele dentare. Este un medicament din categoria B de risc (studiile pe animale nu au demonstrat vreun efect nociv asupra fatului) care traverseaza placenta. Daca este nevoie de un tratament dentar, cantitatea de anestezic administrat trebuie sa fie cat mai mica, insa suficienta pentru a te simti confortabil. Daca vei simti durere in timpul lucrarii, cere medicului sa suplimenteze anestezia. Daca esti confortabila, se reduce stresul pe care tu si copilul tau l-ati putea resimti. De asemenea, cu cat vei fi mai relaxata, cu atat mai bine va prinde anestezia.

In plus, tratamentul stomatologic poate necesita administrarea de antibiotic pentru a preveni sau trata infectia dentara. Antibioticele de tipul penicilinei, amoxicilinei si clindamicinei, care fac parte din categoria B de risc, sunt sigure in sarcina si pot fi prescrise dupa procedurile dentare.