Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Lombosciatica – cand durerea de spate coboara in picior si se impune interventia chirurgicala

Articol de Mirabela Gatila Medical Content Writer
Durerile de spate au devenit o realitate comuna pentru tot mai multi oameni, indiferent de varsta. Insa atunci cand durerea nu se limiteaza la coloana, ci se extinde pe un picior – uneori insotita de amorteli, furnicaturi sau chiar slabiciune musculara – este posibil sa fie vorba despre lombosciatica, o afectiune ce indica o suferinta a discului intervertebral.

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

In materialul de mai jos, prof. univ. dr. Horia Ples, reputat medic neurochirurg in cadrul Spitalului Premiere din Timisoara, explica in termeni simpli ce inseamna lombosciatica sau sciatica de la nivelul coloanei vertebrale lombare, care sunt semnele de alarma si cum a evoluat tratamentul neurochirurgical - de la interventii agresive la proceduri minim-invazive cu recuperare rapida.

Lombosciatica este o afectiune cauzata, de regula, de comprimarea unei radacini nervoase din zona lombara a coloanei vertebrale, cel mai adesea provocata de hernierea unui disc intervertebral.

„Este un conflict mecanic – un fragment din disc apasa pe o radacina nervoasa. Discul este un fel de cartilaj, si cand se rupe, poate migra si poate apasa pe nerv”, explica prof. univ. dr. Horia Ples, care are zeci de ani de experienta in depistarea si tratarea afectiunilor de la nivelul creierului si coloanei vertebrale.

De ce apare lombosciatica?

Cele mai frecvente cauze ale lombosciaticii sunt problemele mecanice ale discului intervertebral, cum ar fi hernia de disc sau stenoza de canal vertebral lombar, care pun presiune pe una sau mai multe radacini nervoase care intra in componeneta nervului sciatic. De asemenea, lombosciatica poate sa apara si in alte conditii care afecteaza radacinile nervoase cum ar fi: 

Cum se manifesta lobosciatica?

Atunci cand ai lombosciatica poti resimti dureri usoare pana la severe oriunde pe traiectul nervului sciatic. Durerea poate afecta partea inferioara a spatelui, soldurile, fesele, picioarele, uneori ajungand pana la nivelul degetelor.

Simptome frecvente asociate lombosciaticii:

  • durere de spate (in zona lombara) care coboara in picior. Poate fi unilaterala sau bilaterala, deci si pe un picior si pe celalalt;
  • amorteli, furnicaturi sau senzatie de arsura la nivelul membrelor inferioare;
  • durere este accentuata la efort, stat prelungit in picioare sau in sezut;
  • slabiciune musculara in picior sau laba piciorului (deficit motor);
  • in cazuri severe pot sa apara tulburari urinare de tip retentie (sindromul „coada de cal”).

Cand trebuie mers la medic?

Durerea de spate care iradiaza in picior timp de cateva zile trebuie evaluata de un medic neurolog sau neurochirurg, mai ales daca se accentueaza sau este insotita de:

  • Tulburari de mers;
  • Scaderea fortei musculare;
  • Afectarea controlului urinar.

„Ghidurile terapeutice spun clar: daca apare pareza la nivelul labei piciorului, exista deja o posibila indicatie de operatie. Foarte rar apare si asa-numitul sindrom coada de cal, care inseamna durere de spate, pareza labei piciorului si retentie urinara si care indica o urgenta. Retentia urinara inseamna ca nu poti sa urinezi, adica este nevoie urgent de interventie chirurgicala - recomandata in primele 24 de ore. Cu cat operatia este facuta mai repede, cu atat este mai bine pentru pacient”, avertizeaza prof. univ. dr. Horia Ples, adaugand ca interventia prompta poate preveni leziuni neurologice permanente.

👉 Daca ai dureri persistente de spate sau pe picior, amorteli sau slabiciune musculara, nu amana consultul. Nu e niciodata prea tarziu pentru un diagnostic corect – iar uneori, interventia chirurgicala este cheia unei vieti fara durere.

Tratamentul conservator: prima linie de aparare

In majoritatea cazurilor, tratamentul incepe non-chirurgical, cu metode conservatoare precum:

  • Fizioterapie;
  • Kinetoterapie (gimnastica medicala);
  • Masaj terapeutic;
  • Acupunctura;
  • Tratamente medicamentoase antiinflamatoare;
  • Ozonoterapie;
  • Elongatii.

Acest tratament conservator se recomanda timp de 2–4 saptamani, cu reevaluare periodica. „Operatia este ultima solutie terapeutica recomandata si decidem sa intervenim chirurgical atunci cand restul optiunilor au fost epuizate. Tinem cont intotdeuna de suferinta pacientului, de impactul asupra vietii si de raspunsul la tratament”, subliniaza medicul neurochirurg, adaugand ca exista si cazuri in care durerea este atat de mare si de greu de suportat incat se sare peste tratamentul conservator si se intervine chirurgical.

Cum se desfasoara operatia?

Operatia de hernie de disc se recomanda in cazurile in care durerea de spate persista si apar deficite neurologice. In prezent, cele mai multe operatii pentru hernia de disc lombara sunt realizate de neurochirurgi, prin metode minim-invazive. Bineinteles, patologia poate fi tratata in egala masura si de medicii ortopezi.

Daca in urma cu mai bine de 4 decenii operatia pentru henria de disc lombar era destul de traumatizanta pentru pacient, la ora actuala este una dintre cele mai bine standardizate interventii din neurochirurgie, cu riscuri minime si rezultate foarte bune – cu conditia ca pacientul sa ajunga la timp la medic.

“Cand am inceput eu neurochrurgia, acum mai bine de 40 de ani, se opera cu ochiul liber. Se faceau o serie de aborduri foarte largi - laminectomii se numeau, cand se scotea o lama intreaga ca sa ajungi la radacina nervoasa in cazul herniei de disc.  In prezent, datorita lupei si microscopului operator, pentru ca nu se opereaza fara instrumente care maresc imaginea, inciziile sunt mici, distructia osoasa - care de fapt este si cea mai importanta, este foarte mica”, explica prof. univ. dr. Horia Ples, adaugand ca operatia poate sa dureze intre 40 si 60 de minute.

Interventia chirurgicala pentru hernia de disc lombar presupune urmatorii pasi:

  • Se face o incizie mica in zona lombara;
  • Cu ajutorul microscopului si instrumentelor speciale, neurochirurgul localizeaza fragmentul de disc care apasa pe nerv;
  • Se indeparteaza doar discul rupt sau, in unele cazuri, intregul disc afectat, in functie de indicatia medicala;
  • Se evita distrugerea structurii osoase din jur.

“Daca operatia de hernie de disc poate sa dureze 40-60 de minute pentru un neurochirurg experimentat, interventia pentru stenoza de canal vertebral sigur dureaza 2-3 ore pentru ca trebuie sa elimini mult mai multe hipertrofii osoase care apasa pe radacinile nervoase si care provoaca durere si tulburari motorii. La fel, recuperarea este mult mai dificila decat in cazul herniei de disc”, ne-a explicat prof. univ. dr. Horia Ples.

Recuperarea  - extrem de importanta

Tratamentul nu se opreste la operatie. Recuperarea medicala trebuie inceputa cat mai devreme – uneori chiar din prima zi, asa cum se practica in clinicile din Germania, spune medicul neurochirurg.

Un program de recuperare adecvat presupune:

  • Exercitii de tonifiere a musculaturii spatelui;
  • Evitarea eforturilor intense in primele saptamani;
  • Reluarea treptata a activitatilor zilnice.

Lombosciatica este o problema frecventa, dar tratabila. Cu o evaluare corecta si o interventie la timp – fie ea conservatoare sau chirurgicala – majoritatea pacientilor isi pot relua viata activa.

Asculta-ti corpul si cere ajutor specializat

Durerea de spate nu trebuie ignorata, mai ales daca se transforma intr-o suferinta care iti afecteaza calitatea vietii. De multe ori, oamenii se tem ca ajung „prea tarziu” la medic – insa, asa cum spune si dr. Horia Ples, „niciodata nu este prea tarziu”.

“Cand apare o durere la nivelul coloanei, mai ales o durere radianta pe un picior sau o durere insotita de mioclonii (fasciculatii musculare) este indicat ca pacientul sa consulte un neurolog sau neurochirurg. In acest fel, noi vom putea exclude o patologie chirurgicala, precum tumorile medulare, care au indicație operatorie. In stadiu incipient, riscul complicațiilor este mai mic. 
In cazul unei tumori medulare, poate apărea deficitul motor(paralizia), pacientul fiind in imposibilitatea de a-și folosi membrele inferioare și membrele superioare in cazul unei leziuni la nivel cervical. “, susține Prof. univ. dr. habil Horia Pleș.

Consultul neurochirurgical la timp poate face diferenta intre o recuperare completa si o suferinta de lunga durata. Iar in cazul in care este necesara o interventie, neurochirurgia moderna ofera solutii precise, minim invazive si sigure pentru pacienti.

Consultant: Prof. univ. dr. Horia Ples, medic primar Neurochirurgie

Surse:

  • https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/12792-sciatica
  • https://www.institutoclavel.com/en/low-back-pain-with-sciatica
  • https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/sciatica/symptoms-causes/syc-20377435
  • https://www.nhs.uk/conditions/sciatica/

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.