Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Gemeni nascuti prematur la putin peste 500 de grame traiesc datorita medicilor neonatologi din Spitalul Baneasa

Daca nu ar fi fost medicii si asistentele specializate din Sectia de Terapie Intensiva Neonatala, cei doi frati gemeni nascuti prematur la 23 de saptamani si 6 zile nu ar fi supravietuit.

Starea de anticipare, emotie si speranta din timpul sarcinii se termina brusc cand un copil se naste prematur, inainte de saptamana 37 de sarcina considerata “la termen”, iar in cazuri extreme inainte de saptamana 28. Corpurile extrem de mici ale acestor copii sunt incomplet dezvoltate, atat ca dimensiuni, dar mai ales ca functii. Asta inseamna ca principalele organe si sisteme din corp, cum ar fi creierul, sistemul cardio-vascular, plamanii, rinichii, tubul digestiv, sistemul imun si pielea nu-si indeplinesc functiile de baza si necesita tratament de sustinere de lunga durata.

Cu cat un copil se naste mai devreme, cu atat vor fi mai severe problemele lui de sanatate si cu atat mai mult va avea nevoie de ingrijire specializata. Din fericire, tehnologia medicala moderna combinata cu o pregatire inalt calificata a medicilor neonatologi au imbunatatit sansele de supravietuire chiar si in cazurile celor mai mici dintre acesti nou-nascuti prematuri.

Putem schimba fata prematuritatii

Si-au dorit foarte mult al doilea copil si, in urma fertlizarii in vitro, parintii au aflat cu emotie ca vor avea gemeni.

Trecusera doar 23 de saptamani si 6 zile cand mama a simtit ca apa s-a rupt. Atunci cand membranele se rup prematur, uneori se poate amana pentru un timp nasterea (cateva zile sau chiar cateva saptamani), dar de cele mai multe ori aceasta este inevitabila.

Sarcina a fost urmarita intr-o alta maternitate privata, dar, dupa ruperea prematura a membranelor la o varsta de sarcina atat de mica, practic la limita de viabilitate a fatului, a fost necesar transferul mamei intr-un spital cu Sectie de Terapie Intensiva Neonatala (sectie specializata in sustinerea functiilor vitale si ingrijirea prematurilor si a nou-nascutilor bolnavi, aflati in stare critica). Parintii au ales ca nasterea sa aiba loc in Spitalul Baneasa, dedicat mamei si copilului. Spitalul Baneasa este singurul spital privat din tara care detine o sectie de terapie intensiva specializata in ingrijirea prematurilor atat de mici.  

Spitalul Baneasa este prima optiune privata a medicilor ginecologi atunci cand au de asistat o sarcina cu risc, motivul fiind profesionalismul echipei de medici si asistente de neonatologie la care se adauga aparatura ultra-performanta si facilitatile de ultima generatie. In Spitalul Baneasa rata prematuritatii este de 15%, mai mare cu 5 puncte procentuale decat media medicala la nivel national. Procentul este rezultatul adresabilitatii crescute privind sarcinile cu risc de nastere prematura.

Copiii prematuri vor continua sa se nasca, insa exista speranta. Putem schimba fata prematuritatii, iar copiii care se nasc in Spitalul Baneasa au o sansa mai buna la viata.

Nascuti prematur, cei doi frati gemeni au cantarit putin peste 500 de grame

Atunci cand un copil se naste prea devreme, va cantari mult mai putin decat nou-nascutii la termen si va avea probleme de sanatate deoarece organele lui nu au avut suficient timp sa se dezvolte. Copilul prematur are o cantitate redusa de grasime si ca urmare va avea nevoie de ajutor pentru mentinerea temperaturii corpului. Plange foarte slab si ar putea respira cu dificultate. Hranirea unui astfel de copil poate fi, de asemenea, o provocare. Pot sa apara coloratia galbena a pielii si ochilor (icterul de prematuritate), un nivel scazut al zaharului in sange si al celulelor rosii care transporta oxigenul in sange (anemie). Complicatii mult mai serioase pot fi infectiile, episoade de oprire a respiratiei (apnee) sau hemoragia cerebrala. Unii copii prematuri vor avea afectate vazul si auzul.

Nascuti prematur la 23 de saptamani si 6 zile, cei doi frati gemeni au cantarit 570, respectiv 600 de grame.

Dr. Madalina Dobrescu, medicul neonatolog care i-a ingrijit cu multa daruire si profesionalism pe cei doi frati a fost prezenta inca din sala de  nastere, deoarece acesti copii au necesitat stabilizare imediata si suport ventilator specializat.

“Unul din aspectele esentiale care ne preocupa este sa ne asiguram ca nou-nascutul respira adecvat.” ne-a spus Dr. Dobrescu. „Ambii frati s-au nascut cu un sindrom sever de detresa respiratorie, o conditie in care plamanii sunt imaturi si nu produc suficient surfactant. Surfactantul este o substanta care mentine plamanii destinsi, deci capabili sa realizeze functia de respiratie – ventilatie si oxigenare. Unul din frati a necesitat reanimare la nastere, celalalt a fost si el intubat curand dupa nastere. Le-am administrat intratraheal surfactant si au fost sustinuti respirator cu ventilatie mecanica, initial. Desi necesara in astfel de cazuri, ventilatia mecanica in sine poate produce complicatii si afectarea structurii pulmonare, mai ales in cazul prematurilor. Este esential sa respectam fiziologia respiratiei, sa utilizam modul de ventilatie cel mai adecvat, pe cat posibil sincronizat cu miscarile respiratorii ale copilului - copilul initiaza respiratia, „da comanda”, iar aparatul sustine, preia efortul.Dupa 6 zile de ventilatie mecanica a fost posibila schimbarea suportului respirator cu un sistem mai „bland” de mentinere a alveolelor pulmonare deschise - „bubble CPAP”, un sistem prin care se administreaza pe mascuta nazala un amestec de aer si oxigen in flux continuu, cu acelasi scop de a facilita schimburile de oxigen si dioxid de carbon Acesta a fost necesar aproximativ 3 saptamani, ulterior s-a administrat un supliment minim de oxigen pe canule nazale timp de aproape 2 luni.”

Sustinerea respiratiei e doar un aspect al ingrijirii complexe de care are nevoie un copil nascut prematur. Pentru evolutia favorabila a gemenilor au fost, de asemenea, foarte importante: monitorizarea permanenta si corectia tulburarilor si dezechilibrelor care pot sa apara, transfuzii repetate cu produse de sange pentru corectarea tulburarilor de coagulare si anemiei, tratamentul infectiilor, asigurarea accesului vascular – linii venoase periferice si centrale prin montarea de catetere ombilicale si percutane pentru administrarea tratamentelor si a solutiilor nutritive.

„In contextul fragilitatii generale a unui prematur de 600g, un subiect cu totul special il constituie initierea precoce a alimentatiei cu lapte matern, pentru intretinerea functiilor tubului digestiv (secretie, digestie si absorbtie) si pentru protectia impotriva infectiilor. In cazul prematurilor, toleranta digestiva este imprevizibila si perioada in care se ajunge la o alimentatie orala suficienta pentru cresterea si devoltarea normala a copilului este de obicei de cateva saptamani.” a mentionat Dna. Dr. Dobrescu

Acasa dupa 3 luni de terapie intensiva

Nici un parinte nu este pregatit suficient pentru zilele, saptamanile sau lunile care vor urma si in care copilul lui va fi ingrijit minut de minut de specialistii din Sectia de Terapie Intensiva Neonatala.

Fiecare copil are drumul lui unic in aceasta viata. In centrele de referinta de neonatologie din lume, rata de supravietuire a prematurilor nascuti la varste extreme, mai mici de 24 de saptamani de sarcina, este de 40-50%. Dupa 3 luni de ingrijiri speciale, dupa ce au facut progrese de la o zi la alta, cei doi frati pot pleca acum acasa. Au implinit 13 saptamani de viata (si au ajuns astfel la varsta de 37 de saptamani, daca sarcina ar fi decurs normal), cantaresc aproape 2500 de grame, sug la san si au un tonus si o reactivitate normale pentru varsta corectata.  

Supravietuirea copiilor prematuri care se nasc la varste extreme este un triumf al medicinii moderne. Totusi, uneori, acesti copii pot suferi consecintele nasterii premature, cum ar fi intarzierea in dezvoltare, dificultatea de invatare, deficitele motorii sau alte probleme cronice de sanatate. De aceea, este important ca toti copiii prematuri sa fie urmariti regulat, astfel incat sa se poate initia interventia precoce.

Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Marketing Manager

Consultant: Dr. Madalina Dobrescu, Medic Specialist Neonatolog, Spitalul Baneas

Apariții media

1. Prima TV: Nascuti prea devreme

2. Despre cei mai mici bebeluşi născuţi înainte de termen