Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Diastazisul de muschi drepti abdominali - solutii chirurgicale moderne

Uneori, dupa sarcina, abdomenul femeii poate ramane bombat (etalat), indiferent daca a pierdut sau nu excesul de grasime acumulat la acest nivel.

In mod normal, cei doi muschi drepti abdominali sunt uniti pe linia anterioara. In timpul sarcinii, din cauza presiunii mari intra-abdominale, se produce indepartarea muschilor, intre ei ramanand o structura anatomica slaba, o fascie, care creeaza aspectul de "boselare" deasupra sau sub ombilic (sau pe toata lungimea acestei linii). Aceasta conditie medicala se numeste diastazis de muschi drepti abdominali.

Cum se trateaza diastazisul de muschi drepti abdominali ?

Exercitii fizice

Desi inestetic, distazisul nu reprezinta o indicatie chirurgicala, in majoritatea cazurilor fiind suficienta efectuarea de exercitii fizice sub supravegherea fiziokinetoterapeutului, cu rolul de a intari aceasta structura slaba. Exercitiile trebuie corect dozate pentru a nu se rupe aceasta fascie.

Interventie chirurgicala

Diastazisul are indicatie chirurgicala cand asociaza hernia ombilicala sau cand, prin ruperea fasciei, se creaza un alt tip de hernie, numita ‘’de linie alba‘’, cel mai frecvent deasupra ombilicului. In aceasta situatie operatia va adresa atat rupturile musculare (hernia ombilicala sau de linie alba), cat si refacerea diastazisului.               

In Spitalul Euroclinic, operatia pe care o propune Dr. Bogdan Barta, medic primar chirurgie generala cu competenta in laparoscopie este pe cale laparoscopica.  

"Prin doar 3 mini-incizii sunt rezolvate problemele herniare. In plus, efectuez o procedura mai deosebita, proprie, de cusatura sau apropiere a muschilor drepti pe linia anterioara, desi nu este usor sa se apropie peretii cand se lucreaza ca intr-un "balon". Ulterior, fixez o plasa, care sa permita intarirea posterioara a peretilor abdomenului. Rezultatul este unul functional - nu mai exista hernii si ca urmare riscul de ocluzie intestinala, cat si unul estetic, prin disparitia acelei ‘’boseluri’’ a abdomenului. Pacientele sunt incantate deoarece scapa de intrebarea care li se pune frecvent, daca sunt insarcinate. Odata obtinuta o structura musculara solida, pacientele pot sa mearga la sala de fitness pentru a tonifia musculatura sau pentru a scapa de grasimea abdominala, lucru imposibil inaintea rezolvarii chirurgicale a herniilor." - a explicat Dr. Barta procedura chirurgicala.

Sunt si situatii cand pacientele prezinta un ‘’sort’’ grasos abdominal impresionant si atunci cu ajutorul chirurgului plastician, in cursul abdominoplastiei se indeparteaza excesul de piele si grasime ramas frecvent dupa sarcinile voluminoase, concomitent cu repararea herniilor.

Vreau mai multe informatii

Image CAPTCHA

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate