Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Alergologie: alergiile la copii-de ce apar, cum se manifesta, ce este de facut

Alergologie: alergiile la copii-de ce apar, cum se manifesta, ce este de facut

Alergiile la copii pot sa insemne sensibilitatea la medicamente, alimente sau la factori de mediu. Alergiile se pot dezvolta la orice varsta. Acest articol trece in revista simptomele, testele de diagnostic si tratamentele alergiilor la copii.

Ce sunt alergiile?

O alergie este o reactie exagerata a sistemului imun la o substanta de altfel inofensiva pentru majoritatea oamenilor. Factorii care declanseaza reactia alergica se numesc alergeni. La o persoana cu alergii, organismul ataca alergenii, provocand reactii care variaza de la moderat la letal. Alergiile la copii pot sa insemne sensibilitate la medicamente, factori de mediu sau alimente. Alergiile se pot dezvolta la orice varsta. Copilul tau poate deveni alergic la un medicament cand il ia prima data sau dupa mai multe administrari. Alergenii de mediu cei mai frecventi includ polenul, albinele, parul sau pielea animalelor de companie (caini, pisici), iarba sau praful. Alergiile alimentare frecvente sunt alergia la lapte, alune, cereale, fructe de mare si peste sau oua.

Ce este anafilaxia (reactia anafilactica)?

Un copil care are alergii severe are risc crescut sa sufere o reactie brusca, amenintatoare de viata, denumita anafilaxie sau soc anafilactic. Acest tip de reactie nu este frecvent, insa in cazul in care copilul tau se afla la risc este important sa cunosti semnele si sa fii pregatit. Anafilaxia poate debuta ca o reactie usoara si sa devina mai severa. Poate debuta in cateva secunde de la expunere si cu pana la 2 ore mai tarziu daca este declansata de o alergie alimentara. Anafilaxia implica de obicei unul sau mai multe organe si include reactii severe precum senzatia de lesin sau chiar lesinul, dificultati respiratorii sau inflamarea limbii, a fetei sau a gatului. Netratata, anafilaxia poate fi fatala.

In cazul in care copilul a fost diagnosticat cu reactie anafilactica, medicul va prescrie cel mai probabil epinefrina auto-injectabila. Este important sa ai acest medicament cu tine tot timpul si sa stii cum si cand sa il folosesti. Copilul care sufera de anafilaxie are nevoie de injectia cu epinefrina si de ajutor medical imediat. Daca banuiesti ca are anafilaxie, apeleaza numarul de urgenta 112.

Ce este alergia la latex?

Alergia la latex inseamna ca esti alergic la proteina din latexul natural. Reactiile la latex pot fi intarziate si limitate la punctul de contact (eruptie, dermatita) sau pot fi imediate si sistemice.

Obiectele comune care contin latex sunt:

  • Imbracaminea
  • Manusile de menaj
  • Scutecele absorbante, biberoanele, suzetele
  • Materialele de izolare
  • Lacul de unghii
  • Unele alimente (bananele, avocado, kiwi, castane, guma de mestecat)
  • Baloanele
  • Unele dispozitive medicale

Copiii nu se nasc cu alergie la latex. Alergia la latex se dezvolta atunci cand copilul este expus la obiecte din latex. De asemenea, pudra din aceste obiecte poate expune copiii la latex.

Ce anume provoaca alergiile?

Factorii ereditari au un rol major in stabilirea diagnosticului de alergie la copil. Un parinte sau un frate/o sora cu alergii inseamna risc de 25% ca acel copi sa dezvolte alergii, iar acest risc creste cu fiecare membru al familiei care are alergii. Alergiile specifice si tipul de reactie nu sunt neaparat mostenite, asadar, nu este obligatoriu ca acel copil sa fie alergic la aceiasi factori ca parintele sau sa reactioneze in acelasi fel (urticare, dificultate in respiratie). Copiii alergici la o substanta este mai probabil sa dezvolte si alte alergii. Ereditatea este un factor foarte importanta, insa si copiii care nu au rude cu alergii pot sa dezvolte alergii.

Care sunt simptomele alergiilor?

Urmatoarele sunt simptomele alergiilor. Totusi, fiecare copil poate experimenta in mod diferit simpromele si reactiile nu raman intotdeauna aceleasi. O reactie usoara din trecut nu inseamna intotdeauna o reactie usoara in viitor.

Ochi

  • Mancarime, ochi aposi, rosii sau inflamati

Urechi, nas, gura, gat

  • Urechi infundate
  • Secretii nazale, mancarime sau nas infundat
  • Picatura postnazala
  • Stranut
  • Inflamtia buzelor/a limbii
  • Mancarimea buzelor, a limbii si/sau a gatului
  • Durere in gat

Plamani

  • Tuse sau tuse cu mucus clar
  • Respiratie suieratoare (zgomotoasa)
  • Senzatie de stransoare in piept
  • Dificultate in respiratie
  • Respiratie rapida

Piele

  • Eczema (piele uscata, crapata)
  • Urticarie (pete de mancarime pe piele, eruptie rosiatica)

Tract digestiv

  • Durere de stomac
  • Diaree/constipatie
  • Greata sau varsaturi

Altele

  • Cefalee
  • Senzatie de neliniste, iritabilitate
  • Oboseala

Care sunt testele diagnostic pe care copilul trebuie sa le faca?

Testele diagnostic pot fi:

  • Analiza urinei
  • Analize de sange
  • Teste cutanate

Care sunt tratamentele/abordarile care trebuie luate in considerare pentru ingrijirea copilului?

  • Medicamente intravenoase (precum steroizii)
  • Fluide administrate intravenos
  • Tratament pentru problemele respiratorii
  • Medicamente pentru febra, eruptie, durere
  • Antihistaminice

Cand este copilul gata sa fie externat?

Copilul va fi gata sa vina acasa cand:

  • Nu are o reactie in termen de 24 de ore sau pe durata spitalizarii
  • Poate tolera oral alimentele, lichidele si medicamentele

Ce urmeaza dupa externare?

  • Mergi cu copilul la consult la medicul de familie
  • Mergi cu copilul la consult la 1-2 zile dupa externare
  • Medicul de familie il va examina si va evalua gradul de recuperare

Cand ar trebui copilul internat pentru alergii sau o reactie alergica?

Spitalizarea este necesara:

  • Edem lingual, facial, glotic
  • Cand copilul are respiratie suieratoare sau respira cu dificultate

Cand ar trebui sa iei legatura cu medicul?

Ia legatura cu medicul in cazul in care copilul prezinta simptome recidivante.

Surse de informatie:

https://my.clevelandclinic.org

Consultant: Dr. Neagu Adina Magdalena, Medic primar Alergologie si imunologie