Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Zona Zoster: unde apare, cum recunoști simptomele și când trebuie să mergi la medic

zona zoster

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Zona Zoster este o infecție virală dureroasă cauzată de reactivarea virusului varicelo-zosterian – același care provoacă varicela în copilărie. Se manifestă prin erupții roșii și vezicule dureroase, localizate de obicei pe o singură parte a corpului, în zone precum trunchiul, gâtul, fața sau membrele.

Ce trebuie să știi despre Zona Zoster:

  • Apare frecvent la adulții peste 50 de ani sau la cei cu imunitate scăzută.
  • Nu este transmisibilă ca Zona Zoster, dar virusul se poate transmite și provoca varicelă.
  • Tratamentul antiviral funcționează cel mai bine în primele 72h de la apariția erupției.
  • Durerea poate persista luni (nevralgie postherpetică), dacă nu se intervine la timp.
  • Vaccinul Shingrix reduce riscul de apariție cu peste 90%.

Află din acest ghid complet cum să recunoști simptomele (cu quiz interactiv), ce zone sunt cel mai frecvent afectate, cum se tratează corect, ce opțiuni de prevenție și vaccinare ai. Descarcă și ghidul practic gratuit pentru îngrijirea leziunilor.

Ce este Zona Zoster? (Reactivarea virusului varicelo-zosterian)

Zona Zoster sau herpes Zoster este o afecțiune cauzată de reactivarea virusului varicelo-zosterian. Acest virus este cel care produce varicela. După ce ai avut varicelă, virusul rămâne în corp, inactiv în ganglionii nervilor senzitivi.

Când imunitatea scade, virusul se poate reactiva și migra spre piele, de-a lungul nervilor, cauzând Zona Zoster. Reactivarea poate apărea la orice vârstă, dar e mai des întâlnită la adulții peste 50 de ani și la cei cu imunitatea slăbită.

Caracteristici principale ale Zonei Zoster:

  • Afectează o singură parte a corpului.
  • Urmează traiectul unui nerv (dermatom).
  • Durează 2-4 săptămâni în cazuri normale.
  • Apare în 3 etape distincte.

Unde apare cel mai frecvent Zona Zoster?

Zona Zoster apare pe zonele de piele inervate de nervii senzitivi, numite dermatoame. Cel mai des, erupția apare pe zona intercostală (între coaste), ca o bandă care înconjoară jumătate din trunchi, fără a depăși linia mediană a corpului.

Alte zone afectate frecvent sunt gâtul și brațul, zona lombară și abdominală, și zona feței. Pe față, Zona Zoster poate afecta ochiul și fruntea sau zona urechii și a gurii. Indiferent de localizare, erupția apare doar pe o parte a corpului, pe teritoriul unui singur nerv.

Zona corporală

Detalii (Incidență și risc)

Toracic (T1-T12)

Incidență: 45-60%

Risc: Înalt

Lombar (L1-L5)

Incidență: 15-33%

Risc: Înalt

Cervical (C1-C8)

Incidență: 20-23%

Risc: Moderat

Trigeminal oftalmică (V1)

Incidență: 10-25%

Risc: Foarte înalt*

Trigeminal maxilară (V2)

Incidență: 2-5%

Risc: Înalt

Trigeminal mandibulară (V3)

Incidență: 1-3%

Risc: Moderat

*Risc înalt de complicații oculare

Care sunt cauzele Zonei Zoster și de ce se reactivează virusul?

Cauza principală este contractarea virusului varicelo-zosterian (VZV), același virus care provoacă varicela. După ce o persoană face varicelă, virusul rămâne latent (adormit) în sistemul nervos, în special în ganglionii nervilor spinali.

Reactivarea virală apare când sistemul imunitar se slăbește și nu mai poate controla virusul inactiv. Scăderea imunității celulare este principala cauză a Zonei Zoster.

Factori de risc: Cine este predispus?

Zona Zoster poate afecta pe oricine a avut varicelă, dar anumite persoane sunt mult mai predispuse să dezvolte această afecțiune dureroasă. Vârsta înaintată, un sistem imunitar slăbit, stresul cronic sau anumite tratamente medicale cresc semnificativ riscul de reactivare a virusului varicelo-zosterian.

Factori de risc pentru Zona Zoster

Vârsta

Peste 50 de ani: Riscul crește exponențial

Peste 60 de ani: Risc de complicații severe

Peste 80 de ani: Risc maxim de nevralgie postherpetică

Sistem imunitar slăbit

Boli autoimune: Lupus, artrita reumatoidă

Cancer: Leucemie, limfom etc

Infecții precum: HIV/SIDA

Transplant de organ

Alte afecțiuni care pot slăbi sistemul imunitar

Terapii și tratamente

Corticosteroizi pe termen lung

Chimioterapie și radioterapie

Medicamente imunosupresoare

Terapii biologice

Stresul fizic și emoțional prelungit

Stres emoțional prelungit

Traumatisme fizice

Intervenții chirurgicale majore

Boli acute severe

Este contagioasă Zona Zoster?

Zona Zoster nu este contagioasă în sine, dar virusul varicelo-zosterian se poate transmite de la o persoană cu Zona Zoster activă la cineva care nu a avut varicelă sau nu este vaccinat.

Se poate transmite prin contact direct?

Transmiterea se face prin contact direct cu lichidul din veziculele erupției. 

  • De reținut! Persoana infectată va face varicelă, nu Zona Zoster, și va avea riscul de a dezvolta Zona Zoster mai târziu. Zona Zoster este contagioasă doar cât timp veziculele sunt pline cu lichid și nu s-au format cruste.

Se poate transmite prin aer? 

Transmiterea prin aer este rară în cazul Zonei Zoster, spre deosebire de varicelă. Riscul scade dacă erupția este acoperită. 

  • De reținut! Persoanele cu Zona Zoster trebuie să evite contactul cu femeile gravide nevaccinate, nou-născuții, persoanele cu imunitate scăzută și cei care nu au avut varicelă.
zona zoster contagiozitate

Simptomele Zonei Zoster: Cum recunoști erupția și durerea?

Simptomele Zonei Zoster evoluează în etape. Recunoașterea timpurie este importantă pentru a începe rapid tratamentul și a preveni complicațiile.

Etapa

Detalii (durată, simptome, observații)

Faza preeruptivă

Durata: 1-5 zile.

Simptome: Febră ușoară, dureri de cap, oboseală, senzații de arsură, înțepături, amorțeală sau durere localizată.

Observații: Simptomele apar pe o singură parte a corpului, în zona care urmează a fi afectată de erupție, și pot fi confundate cu alte afecțiuni.

Faza eruptivă

Durata: 7–10 zile (pentru evoluția veziculelor).

Simptome: Pete roșii, vezicule grupate cu lichid clar, care formează o „centură" pe traiectul unui nerv.

Observații: Veziculele se sparg, se usucă și formează cruste. În cazuri rare, pot fi izolate sau absente (Zona Zoster fără erupție).

Faza de vindecare

Durata: 2–4 săptămâni.

Simptome: Veziculele se usucă, formează cruste, iar acestea se desprind treptat.

Observații: Pot rămâne cicatrici sau modificări de culoare ale pielii, mai frecvente la persoanele în vârstă.

Durerea asociată

Durata: Poate apărea înainte, în timpul și după erupție.

Simptome: Durere intensă (arsură, înțepături, șocuri electrice) care poate persista luni de zile (nevralgie postherpetică).

Observații: Durerea poate fi singurul simptom (Zona Zoster sine herpete), mai ales la vârstnici sau persoane imunocompromise.

zona zoster brat
zona zoster simptom cutanat
eruptie cutanata
zona zoster faza acuta
zona zoster member inferioare

Care sunt complicațiile Zonei Zoster?

Posibilele complicații ale Zonei Zoster sunt:

1. Nevralgia postherpetică (10-15% din cazuri)

  • Incidenta: 10-15% din cazuri conform National Center for Biotechnology Information (NCBI)
  • Durere cronică care persistă >3 luni
  • Intensitate: Severă, sensibilitate extremă la căldură și frig în zona de piele afectată
  • Risc crescut: Vârstnici, diabetici, imunocompromiși

2. Herpes Zoster Oftalmicus 

  • Afectarea ochiului
  • Intensitate: Crescută
  • Risc: Pierderea temporară sau permanentă a vederii

3. Sindromul Ramsay Hunt sau herpes zoster otic  (Zoster geniculat)

  • Afectarea urechii și a ganglionului geniculat al nervului facial
  • Simptome: Tulburări de echilibru, Paralizie Bell (pareza facială periferica), erupție cutanată facială dureroasă
  • Risc: Pierderea auzului

4. Suprainfecția bacteriană 

  • Cauze: Îngrijire neadecvată, gratare
  • Simptome: Puroi, înroșire, febră
  • Tratament: Antibiotice topice/sistemice
  • Prevenire: Igienă riguroasă

5. Complicații foarte rare

  • Encefalită (inflamația creierului)
  • Pneumonie (la imunocompromiși)
  • Hepatită (foarte rar)
  • Deces (extrem de rar)

Diagnosticul Zonei Zoster: Cum este confirmată afecțiunea?

Diagnosticul Zonei Zoster se pune pe baza examinării clinice și a aspectului erupției. Medicul va evalua distribuția leziunilor pe o singură parte a corpului, pe traiectul unui nerv, și simptomele asociate.
În cazurile tipice, diagnosticul clinic este suficient. În situații mai complicate, medicul poate solicita analize de laborator, cum ar fi examinarea microscopică a conținutului veziculelor, testul PCR pentru detectarea ADN-ului viral sau testele serologice pentru anticorpi specifici. 

🔎 Află ce spun analizele tale despre imunitatea împotriva virusului varicelo-zosterian. Programează-te pentru testarea anticorpilor specifici pentru virusul varicelo-zosterian IgA, IgM și IgG la REGINA MARIA!

  • De reținut! Diagnosticul diferențial este important pentru a exclude alte afecțiuni similare, cum ar fi herpes simplex, impetigo, dermatita de contact sau alte infecții cutanate. Experiența medicului și evaluarea atentă a simptomelor și a aspectului erupției sunt esențiale pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat.

Cum se tratează Zona Zoster - adulți și vârstnici?

Zona Zoster se tratează în funcție de stadiul bolii și de vârstă. Tratamentul Zonei Zoster trebuie început cât mai repede, ideal în primele 72 de ore de la apariția erupției, pentru a fi eficient. La adulți și mai ales la vârstnici, tratamentul trebuie adaptat fiecărui pacient. Iată ce opțiuni terapeutice există.

Tratamentul antiviral pentru Zona Zoster

Medicamentele antivirale sunt esențiale. Ele reduc replicarea virusului, diminuează simptomele, scurtează durata bolii și reduc riscul de complicații, inclusiv nevralgia postherpetică. Aceste medicamente sunt mai eficiente dacă sunt administrate în primele trei zile (72 de ore) de la debutul erupției. 

⚠️ Atenție: Medicamentele antivirale pentru Zona Zoster trebuie întotdeauna prescrise de un medic specialist. Nu începe niciun tratament fără un consult medical prealabil – automedicația poate fi periculoasă și poate agrava simptomele.

Cum ameliorezi simptomele și îngrijiești leziunile?

Ameliorarea simptomelor și îngrijirea leziunilor se realizează ținând cont de recomandările medicilor. Calmarea durerilor este o prioritate, deoarece durerea poate afecta semnificativ calitatea vieții. Abordarea durerii trebuie să includă medicamente și măsuri non-farmacologice.

Tratamentul durerii:

  • Pentru durerea acută - se pot utiliza analgezice clasice
  • În cazurile de durere severă - pot fi necesare analgezice mai puternice
  • Medicamentele specifice pentru durerea neuropatică - sunt utile, mai ales pentru prevenirea și tratamentul nevralgiei postherpetice

Tratamentul local:

  • Soluții antiseptice - pentru a preveni suprainfecția bacteriană
  • Preparate locale - pot ajuta la uscarea veziculelor și la reducerea disconfortului
  • Antibiotice - dacă apare o suprainfecție bacteriană, medicul poate prescrie un antibiotic

📄 Descarcă gratuit ghidul pentru îngrijirea leziunilor cauzate de Zona Zoster! REGINA MARIA ți-l pune la dispoziție pentru a-ți fi mai ușor să urmărești pașii corecți în îngrijirea zilnică și să reduci riscul de complicații. Ai grijă de tine, informat și organizat!

Alte recomandări pentru calmarea durerilor și îngrijirea pielii

Pentru calmarea durerilor și îngrijirea zilnică a pielii, este important să ții cont și de următoarele recomandări: 

  • spală delicat zona afectată cu apă călduță și săpun neutru
  • usucă zona prin tamponare, fără frecare
  • folosește o cremă recomandată de medic, cu proprietăți calmante și de protecție a pielii
  • anumite soluții topice pot ajuta la uscarea veziculelor și la reducerea mâncărimii
  • evită substanțele iritante și urmează indicațiile medicului specialist pentru îngrijirea locală.
  • poartă haine largi, din materiale naturale, pentru a evita iritarea pielii.

Tratamentul nevralgiei postherpetice

Nevralgia postherpetică este una dintre cele mai frecvente și dureroase complicații ale Zonei Zoster, în special la persoanele în vârstă. Tratamentul poate include medicamente anticonvulsivante, antidepresive, analgezice sau plasturi cu lidocaină. Intervenția timpurie este esențială pentru a controla durerea cronică și pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacientului.

Când este necesară internarea?

Internarea poate deveni necesară în cazurile severe de Zona Zoster, mai ales când erupția afectează zone sensibile, cum ar fi ochii, sau când durerea este intensă și greu de gestionat acasă.

Situații care necesită internare:

  • Erupția afectează zone sensibile - cum ar fi ochii
  • Durerea intensă - greu de gestionat acasă
  • Pacienții imunocompromiși - cu risc crescut de complicații
  • Complicații neurologice - care necesită monitorizare specializată
  • Semne de infecție sistemică - care pun în pericol starea generală

Beneficiile internării:

  • Tratament intravenos - pentru medicație optimă
  • Monitorizare atentă - într-un cadru spitalicesc specializat

Tratamentul Zonei Zoster la vârstnici

La persoanele în vârstă, tratamentul Zonei Zoster trebuie adaptat cu grijă, ținând cont de posibilele comorbidități, de riscul crescut de complicații și de posibilele interacțiuni cu alte medicamente. Antiviralele sunt cel mai eficient dacă sunt administrate în primele 72 de ore de la apariția erupției. Este importantă și controlarea durerii, precum și monitorizarea evoluției pentru a preveni nevralgia postherpetică.

Este importantă monitorizarea funcției renale și hepatice, iar dozele pot necesita ajustări în funcție de vârstă și de alte afecțiuni.

zona zoster tratament antiviral

Prognosticul Zonei Zoster: La ce să te aștepți și cât durează recuperarea?

Prognosticul Zonei Zoster este, în general, bun la persoanele tinere și sănătoase, majoritatea cazurilor vindecându-se în 2-4 săptămâni fără complicații. Evoluția depinde de vârstă, de starea imunității și de rapiditatea cu care a fost început tratamentul.

Recidiva Zonei Zoster este posibilă, dar rară la persoanele cu imunitate normală. Riscul este mai mare la persoanele cu imunitate scăzută. Vaccinarea poate reduce riscul de recidivă și poate ameliora severitatea unui eventual episod ulterior.

Evoluția tipică a episodului de Zona Zoster:

  • Săptămâna 1-2: Durere și erupție activă
  • Săptămâna 3-4: Formarea crustelor, durerea scade
  • Luna 2-3: Vindecarea completă la majoritatea pacienților
  • Luna 3+: Monitorizare pentru nevralgie postherpetică

Care sunt factorii care influențează recuperarea?

Factorii care influențează recuperarea sunt pozitivi sau negativi, după cum urmează:

Pozitivi:

  • Vârstă sub 50 de ani
  • Sistem imunitar sănătos
  • Tratament precoce (<72 ore)
  • Îngrijire adecvată

Negativi:

  • Vârstă avansată (>65 ani)
  • Comorbidități (diabet, cancer)
  • Tratament tardiv (>72 ore)
  • Stres cronic

Măsuri pentru recuperare optimă:

  1. Respectarea tratamentului prescris
  2. Odihnă adecvată
  3. Alimentație echilibrată
  4. Hidratare suficientă
  5. Evitarea stresului fizic/emoțional

La ce medic trebuie să mergi pentru Zona Zoster?

În funcție de stadiul bolii și de simptomele pe care le prezinți, ai nevoie de îngrijire medicală specializată și coordonată, astfel:

  • dermatologul pentru diagnostic și tratamentul inițial;
  • neurologul pentru gestionarea durerii severe;
  • infecționistul pentru cazurile complicate;
  • medicul de familie pentru coordonarea îngrijirii pe termen lung. 

Rețeaua de sănătate Regina Maria, lider în calitatea serviciilor medicale din România, oferă un parcurs medical complet pentru pacienții diagnosticați cu Zona Zoster, de la consultația inițială și stabilirea diagnosticului, până la tratamentul simptomelor acute și prevenirea complicațiilor.

Specialist

Detalii (Rol, Responsabilități și Când să apelezi)

Dermatolog

Rol: Primul specialist de contact.

Responsabilități: Diagnostic rapid al veziculelor, recomandarea tratamentului antiviral, monitorizarea leziunilor, prevenirea infecțiilor și cicatricilor, gestionarea complicațiilor cutanate.

Când să apelezi: Imediat ce observi o erupție suspectă pe piele, cu vezicule sau durere localizată.

Neurolog

Rol: Expert în durerea severă.

Responsabilități: Controlează nevralgia postherpetică, prescrie tratamente pentru durerea nervoasă (anticonvulsivante, antidepresive), realizează infiltrații locale și gestionează complicațiile neurologice.

Când să apelezi: Dacă durerea persistă sau se intensifică după dispariția erupției, ori nu răspunde la tratament.

Infecționist

Rol: Abordează cazurile complicate.

Responsabilități: Monitorizează pacienții imunocompromiși, gestionează formele atipice/severe, prescrie tratamente antivirale complexe și supraveghează complicațiile sistemice.

Când să apelezi: Dacă ai un sistem imunitar slăbit, boli cronice sau o formă agresivă de Zona Zoster.

Medicul de familie

Rol: Coordonator medical general.

Responsabilități: Identifică simptomele la debut, urmărește evoluția pe termen lung, ajustează tratamentul și redirecționează către alți specialiști, oferind sprijin pentru prevenție.

Când să apelezi: La primele semne de disconfort sau dacă vrei să previi reactivarea virusului.

🔍 Alege îngrijirea completă și coordonată de care ai nevoie, pentru a gestiona corect evoluția și tratamentul Zonei Zoster. Echipa Regina Maria reunește specialiștii cu cele mai multe recenzii verificate și note de 10 din România

Prevenirea și vaccinarea împotriva Zonei Zoster

Ce vaccin există pentru Zona Zoster? 

Există vaccinul standard varicelic pentru copii și vaccinul Shingrix. Mai jos, afli detalii despre vaccinarea pentru Zona Zoster. 

Vaccinul varicelic la copii:

În teorie, vaccinul standard varicelic administrat copiilor ar trebui să prevină apariția Zonei Zoster mai târziu în viață. Totuși, este un vaccin nou, folosit din 1995, astfel încât este nevoie de timp pentru a se putea afirma acest lucru. În România, vaccinul împotriva varicelei -Varilrix sau Varivax - este indicat copiilor și se face de obicei în două etape. Vaccinul pentru varicelă conține o formă atenuată a virusului varicelo-zosterian, care provoacă boala. Prima doză se administrează între 12 și 18 luni, iar a doua doză între 4 și 6 ani. 

Vaccinul Shingrix (aprobat 2017):

  • Aprobat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC - Centers for Disease Control and Prevention) și FDA (Food and Drug Administration)  - pentru prevenția Zonei Zoster și a nevralgiei postherpetice.
  • Destinat adulților sănătoși - începând cu vârsta de 50 de ani.
  • Vaccin cu virus inactivat - administrat în două doze la interval de 2-6 luni.
  • Eficacitate peste 90% - superioară vaccinului mai vechi.

Comparație cu vaccinul Zostavax:

  • Zostavax - vaccin cu virus viu atenuat, introdus în 2005.
  • Eficacitate doar 51% - pentru maximum 5 ani.
  • Nu se mai folosește în SUA - din 2020, deși continuă să fie utilizat în alte țări.

Recomandări pentru administrarea Shingrix:

  • Persoane nesigure dacă au avut varicelă în copilărie.
  • După episod de Zona Zoster - chiar dacă au avut deja boala.
  • Persoane vaccinate cu Zostavax - pentru protecție îmbunătățită.

📣 Fii printre primii care află noutățile în vaccinarea împotriva Zonei Zoster și fii cu un pas înainte în protecția familiei tale! Descoperă cele mai noi informații despre primul vaccin pentru Zona Zoster pe bază de ARNm care va intra în faza clinică a autorizației și informează‑te despre beneficiile, eficiența și etapele acestui progres medical revoluționar.

Cum pot preveni Zona Zoster?

Poți preveni Zona Zoster dacă ții cont de recomandările de mai jos:

Menținerea sistemului imunitar puternic:

  • Aport adecvat de nutrienți - esențiali pentru sprijinirea imunității
  • Alimentație echilibrată - bogată în vitamine și minerale
  • Imunitate optimă - prin nutriție adecvată

Gestionarea stresului și stilul de viață:

  • Gestionarea stresului - importantă, deoarece stresul cronic poate slăbi sistemul imunitar
  • Exerciții fizice regulate - pentru echilibru imunitar optim
  • Somn adecvat - esențial pentru imunitate
  • Tehnici de relaxare - contribuie la menținerea echilibrului imunitar
  • Alimentația adecvată - sprijină procesul de vindecare și reduce riscul de recidivă

Importanța tratamentului precoce:

  • Tratamentul antiviral prompt - inițiat în primele 72 de ore de la apariția primelor simptome și a durerii
  • Prevenirea nevralgiei postherpetice - prin intervenție timpurie

Quiz - Cum îți dai seama dacă ai Zona Zoster

Ai dureri neobișnuite sau erupții pe piele? Completează acest QUIZ și află dacă simptomele tale pot indica Zona Zoster și necesită atenție medicală specializată. 

⚠️ Atenție! Acest quiz este generat de un AI și are doar scop educativ. Quiz-uli nu înlocuiește consultația medicală. Dacă suspectezi că ai Zona Zoster, contactează imediat un medic specialist! Tratamentul este cel mai eficient în primele 72 de ore.

Concluzie: cum gestionezi corect Zona Zoster și ce ai de făcut mai departe

Zona Zoster nu este doar o erupție trecătoare – este o boală care poate afecta semnificativ calitatea vieții, mai ales dacă este ignorată sau tratată tardiv. Deși nu este periculoasă pentru toți pacienții, complicațiile precum nevralgia postherpetică sau afectarea vederii pot apărea în lipsa unui diagnostic și tratament la timp.

Dacă ai trecut deja printr-un episod de Zona Zoster, nu înseamnă că ești complet protejat – recidivele sunt rare, dar posibile, iar suportul medical multidisciplinar poate face diferența între o recuperare completă și una dificilă.

Pașii esențiali dacă suspectezi Zona Zoster:

  1. Recunoaște simptomele: durere localizată, senzații de arsură sau furnicături, urmate de erupții cu vezicule pe o parte a corpului.
  2. Consultă imediat un medic: ideal în primele 72 de ore de la apariția erupției, pentru a începe tratamentul antiviral.
  3. Începe tratamentul antiviral și calmarea durerii: urmează recomandările specialistului și evită automedicația.
  4. Îngrijește corect leziunile: menține zona curată, uscată și protejată; evită frecarea sau aplicarea de substanțe iritante.
  5. Monitorizează evoluția: dacă durerea persistă după vindecare, cere sprijinul unui neurolog pentru prevenirea nevralgiei postherpetice.
  6. Informează-te despre vaccinare: vaccinul Shingrix este cea mai eficientă metodă de prevenire a Zonei Zoster la persoanele peste 50 de ani.
  7. Evită contactul cu persoane vulnerabile: mai ales femei gravide nevaccinate, nou-născuți și persoane imunocompromise.

Întrebări frecvente despre Zona Zoster

Pentru a clarifica orice nelămuriri, ți-am pregătit o secțiune cu întrebări frecvente despre Zona Zoster.

Pot să fac din nou Zona Zoster? 

Da, deși este rar, Zona Zoster se poate repeta. Riscul este mai mare la persoanele cu imunitatea slăbită.

Cât timp sunt contagios dacă am fost confirmat cu Zona Zoster? 

Ești contagios de la apariția veziculelor până când acestea se acoperă cu cruste, de obicei 7-10 zile.

Pot să mă vaccinez dacă am avut Zona Zoster? 

Da, vaccinarea este recomandată chiar și după un episod de Zona Zoster pentru a preveni recidiva.

Este Zona Zoster periculoasă? 

La persoanele sănătoase, Zona Zoster se vindecă de obicei fără complicații. Totuși, la vârstnici și la persoanele cu imunitate scăzută, pot apărea complicații serioase.

Ce tratament pentru Zona Zoster există la bătrâni ?

La bătrâni, tratamentul pentru Zona Zoster presupune administrarea de antivirale (precum aciclovir, valaciclovir sau famciclovir) cât mai curând posibil, ideal în primele 72 de ore de la debutul erupției. Se pot prescrie și calmante pentru durere, iar în unele cazuri, corticosteroizi. Este esențial ca bătrânii să fie evaluați de un medic, deoarece riscul de complicații, precum nevralgia postherpetică, este mai mare la această categorie de vârstă.

Când trebuie să merg la medic? 

Consultă medicul oricând suspectezi că ai putea avea zona zoster.

Mergi de URGENȚĂ când ai urmatoarele simptome:

  • Erupția apare pe față sau lângă ochi
  • Febră peste 38.5°C cu stare generală alterată
  • Durere foarte severă care nu se calmează
  • Slăbiciune musculară în zona afectată
  • Tulburări de vedere sau auz
  • Ai peste 65 de ani sau imunitate scăzută

🔍 Programează-te pentru o consultație rapidă în una dintre locațiile Regina Maria care este aproape de tine și beneficiază de îngrijire medicală de calitate, cu acces la investigații moderne și tratamente eficiente. Echipa noastră de medici experimentați te va ghida prin tot procesul de tratament, asigurându-se că primești cea mai bună îngrijire pentru o recuperare rapidă și completă.


⚠️ Disclaimer: Acest articol este cu titlu informativ și nu constituie o recomandare medicală. Informațiile din acest material nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările specialistului.
Pentru un diagnostic precis și tratament eficient, te poți adresa Rețelei de Sănătate REGINA MARIA – lider în calitatea serviciilor medicale din România și singurul operator cu trei spitale acreditate internațional. Cu peste 400 de locații proprii și partenere, 8 spitale, 5 maternități și 50 de laboratoare, compania oferă servicii integrate de spitalizare, chirurgie, imagistică și consultații specializate, acoperind nevoile a peste 5 milioane de pacienți.

Surse de documentare

  • Mayo Clinic - Shingles, 2022. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/shingles/symptoms-causes/syc-20353054
  • Centrul American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), Shingles Vaccination, iulie 2024 https://www.cdc.gov/shingles/vaccines/index.html
  • Centrul American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), Shingles Vaccine Recommendations, octombrie 2024, https://www.cdc.gov/shingles/hcp/vaccine-considerations/index.html
  • National Center for Biotechnology Information (NCBI), Varicella Zoster Complications, 2013, https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3752706/
  • National Center for Biotechnology Information (NCBI), iunie 2024, The Incidence of Herpes Zoster Complications: A Systematic Literature Review, https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11219681/  
  • NCBI StatPearls - Herpes Zoster, 2023 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK441824/
  • PMC Clinical Study - Bihar Tertiary Care Center, 2023 https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10503883/
  • American Academy of Family Physicians - HZO Management, 2002 https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2002/1101/p1723.html
  • BMC Case Reports - Multidermatomal presentations, 2020 https://intjem.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12245-020-00325-6 

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.