Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Prospect Espumisan
Espumisan conține simeticonă, o substanță activă ce acționează împotriva acumulării de gaze în tractul gastro-intestinal, fiind de asemenea un suport în stabilirea diagnosticului. Simeticona dezintegrează bulele de gaz din alimente și mucus, permițând eliminarea acestora. Este utilizat fără recomandare medicală pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor gastro-intestinale asociate cu prezența gazelor, cum ar fi balonarea sau flatulența și senzația de preaplin. De asemenea, conform recomandării medicului, este folosit pentru pregătirea examenelor medicale de diagnostic la nivel abdominal, precum radiografia sau ecografia. Espumisan este destinat adulților și adolescenților cu vârsta peste 15 ani.
Chiar dacă Espumisan este disponibil fără prescripție medicală, consultați întotdeauna un medic sau un farmacist înainte de utilizare.
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă după trei zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Espumisan şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Espumisan
3. Cum să luaţi Espumisan
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Espumisan
6. Conținutul ambalajului și alte informații
1. Ce este Espumisan şi pentru ce se utilizează
Espumisan conține substanța activă simeticonă, o substanță cu efect asupra acumulării de gaze la nivelul tractului gastro-intestinal și un suport în stabilirea diagnosticului.
Substanța activă, simeticona, dezintegrează bulele de gaz din alimentele digerate (din bolul alimentar) și din mucusul tractului gastro-intestinal. Gazele eliberate astfel trec prin peretele intestinal și se elimină prin mișcarea intestinelor.
Indicatii terapeutice
În tratamentul fără recomandare medicală:
- Pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor gastro-intestinale asociate cu prezența gazelor, de exemplu balonare (meteorism) sau flatulență şi o senzație de preaplin
Conform recomandării medicului:
- pentru pregătirea examinărilor medicale cu scop diagnostic la nivelul abdomenului, de exemplu radiografie, ecografie
Espumisan este utilizat pentru tratament la adulți și adolescenți cu vârsta peste 15 ani.
Disconfortul datorat prezenței gazelor poate fi, de asemenea, un semn al tulburărilor funcționale la nivel gastro-intestinal și se manifestă sub forma unei senzații de presiune și preaplin, o senzație de sațietate precoce, eructații (râgâială), zgomote intestinale și balonare.
Trebuie să discutați cu un medic dacă nu vă simțiți mai bine după trei zile sau dacă vă simțiți mai rău.
2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Espumisan
Nu utilizaţi Espumisan
Dacă sunteţi alergic la simeticonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
Atenționări și precauții
Discutați cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Espumisan.
Dacă apar tulburări abdominale noi și/sau tulburările persistă timp de 3 zile trebuie să vă adresați unui medic pentru a determina cauza acestora și, posibil, o boală de fond pentru care este necesar tratament.
Espumisan împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.
Nu se cunosc interacțiuni cu alte medicamente. Pe baza proprietăților tensioactive ale simeticonei, interacțiunile farmacocinetice nu pot fi excluse.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu există date privind utilizarea simeticonei ca tratament la gravide. Studiile la animale sunt insuficiente pentru a evalua toxicitatea asupra funcției de reproducere. Nu sunt de așteptat efecte în timpul sarcinii, deoarece expunerea sistemică la simeticonă este neglijabilă.
Alăptarea
Nu sunt de așteptat efecte asupra nou-născuților şi sugarilor alăptați, deoarece expunerea sistemică la simeticonă a mamei care alăptează este neglijabilă.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Espumisan nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
3. Cum să luaţi Espumisan
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze
Doza recomandată pentru adulți și adolescenți cu vârsta peste 15 ani este:
În tratamentul fără recomandare medicală în caz de disconfort gastro-intestinal asociat cu prezența gazelor, de exemplu balonare (meteorism) или flatulență și o senzație de preaplin:
Luați o capsulă de Espumisan după fiecare masă principală (prânz și cină). Nu trebuie să depășiți doza maximă zilnică de 3 capsule.
Conform recomandării medicului, pentru pregătirea examinărilor medicale în scop diagnostic la nivelul abdomenului, de exemplu radiografie, ecografie:
O capsulă de Espumisan în ziua premergătoare examinării.
Pacienți cu insuficiență hepatică sau insuficiență renală
Nu este necesară ajustarea dozei.
Vârstnici
Nu sunt disponibile informații specifice care să compare utilizarea simeticonei la vârstnici cu utilizarea la alte grupe de vârstă.
Utilizarea la copii
Espumisan nu este recomandat la sugari și copii mici, și la copii cu vârsta sub 15 ani.
Mod de administrare
Espumisan trebuie luat după mesele principale, cu un pahar cu apă.
Luați Espumisan atât timp cât prezentați simptome de disconfort abdominal. De asemenea, dacă este necesar Espumisan poate fi luat timp de până la 30 zile. Vezi și pct. 2 "Atenționări și precauții".
Vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă considerați că efectul Espumisan este prea puternic sau prea slab.
Dacă luaţi mai mult Espumisan decât trebuie
Intoxicația în cazul unui supradozaj cu Espumisan este practic exclusă. Chiar și în cantități mari luate din Espumisan, medicamentul este tolerat fără probleme.
Simeticona, substanța activă din Espumisan, ajută la eliminarea spumei formate în tractul gastro-intestinal pe cale exclusiv fizică. Simeticona nu se absoarbe în organism, și nu se modifică chimic sau biologic la trecerea prin intestine.
Dacă uitaţi să luaţi Espumisan
Puteți lua doza omisă în orice moment.
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Cu frecvență necunoscută: frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile
- Reacții alergice, care includ urticarie, erupție trecătoare pe piele, înroșire a pielii, mâncărime, dermatită alergică și alte reacții la nivelul pielii.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 - RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Espumisan
- A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
- Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister și cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
- A se păstra la temperaturi sub 30°C.
- MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
- Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conţine Espumisan
Substanţa activă este simeticonă.
Fiecare capsulă moale conţine simeticonă 240 mg.
Celelalte componente sunt: gelatină, glicerol (E422).
Cum arată Espumisan şi conţinutul ambalajului
Espumisan se prezintă sub formă de capsulă gelatinoasă moale, rotundă, transparentă, cu diametrul de 8,2 mm ± 1 mm, care conține un lichid vâscos, ușor opalescent, de culoare gri-albicioasă.
Espumisan este disponibil în cutii din carton cu blistere termosudate din PVC-PVDC/Al care conțin 20 sau 40 de capsule moi.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
BERLIN-CHEMIE AG
Glienicker Weg 125
12489 Berlin
Germania
Fabricantul
Laboratorios Alcalá Farma, S.L.
Avenida de Madrid, 82
28802 Alcalá de Henares (Madrid)
Spania
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
- Bulgaria: Еспумизан ФОРТЕ 240 mg меки капсули
- Croația: Espumisan forte 240 mg meke kapsule
- Estonia: Espumisan Forte
- Finlanda: Espumisan 240 mg pehmeät kapselit
- Ungaria: Espumisan FORTE 240 mg lágy kapszula
- Lituania: Espumisan 240 mg minkštosios kapsulės
- Polonia: Espumisan FORTE
- România: Espumisan 240 mg capsule moi
- Slovacia: Espumisan FORTE 240 mg mäkké kapsuly
- Slovenia: Espumisan 240 mg mehke kapsule
Acest prospect a fost revizuit în aprilie 2025.
FAQs - Întrebări frecvente despre Espumisan
Cât timp pot lua Espumisan?
Espumisan poate fi luat atâta timp cât persistă simptomele de disconfort abdominal. Conform prospectului, se poate administra până la 30 de zile dacă este necesar. Totuși, dacă simptomele persistă sau se agravează după câteva zile, este important să consultați un medic.
Espumisan poate fi utilizat de către copii?
Acest prospect specific pentru Espumisan 240 mg capsule moi indică utilizarea la adulți și adolescenți cu vârsta peste 15 ani. Pentru sugari și copii mai mici, există alte formulări de simeticonă, dar este crucial să consultați medicul sau farmacistul pentru a alege produsul potrivit și doza corectă.
Ce ar trebui să fac dacă uit să iau o doză de Espumisan?
Dacă ați uitat să luați o doză, o puteți lua oricând vă amintiți. Nu trebuie să luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Continuați cu programul obișnuit de administrare.
Există alimente sau băuturi pe care ar trebui să le evit în timp ce iau Espumisan?
Nu există restricții alimentare specifice menționate în prospect. Cu toate acestea, pentru a reduce formarea de gaze, este recomandat să evitați alimentele cunoscute pentru a produce flatulență (cum ar fi fasolea, varza, băuturile carbogazoase) și să mâncați încet, evitând înghițirea aerului.
Pot lua Espumisan dacă am alte afecțiuni medicale?
În general, simeticona acționează local în tractul gastro-intestinal și nu se absoarbe în sânge, având un profil de siguranță bun. Totuși, dacă aveți afecțiuni medicale preexistente, mai ales tulburări abdominale cronice, sau luați alte medicamente, este întotdeauna prudent să discutați cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a începe orice tratament nou, inclusiv cu Espumisan, pentru a vă asigura că este potrivit pentru dumneavoastră.