Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Distimia (depresia nevrotica)

distimia1.jpg

Distimia, regasita si sub denumirea de depresie nevrotica sau de tulburare depresiva persistenta, reprezinta o forma cronica a depresiei clasice, ce se intinde pe o durata chiar si de mai multi ani si interfereaza cu abilitatea de a desfasura activitatile zilnice normale. Cu toate ca simptomatologia nu este una la fel de grava precum in cazul tulburarilor depresive majore, data fiind durata lunga a afectiunii, aceasta poate afecta calitatea vietii pacientului, in special prin alterarea capacitatii de integrare in societate.

Afla, in cele ce urmeaza, in ce consta mai exact distimia, din ce cauze apare, cine se afla la risc pentru dezvoltarea acestei afectiuni, care sunt semnele si simptomele specifice, dar si cum se diagnosticheaza si trateaza aceasta afectiune.

Ce este distimia si de ce apare

Prin distimie se intelege o tulburare depresiva cu caracter cronic si adesea de intensitate usor-moderata.

Cu toate ca nu coincide cu tulburarea depresiva majora din punctul de vedere al gradului de severitate al simptomatologiei, caracterul persistent al afectiunii ii da abilitatea sa interfereze cu activitatile de zi cu zi ale persoanei in cauza si sa ii afecteze calitatea vietii per total.

Cauzele de aparitie sunt diverse si, de cele mai multe ori, nu sunt categorice. Astfel, se considera ca nu exista unul sau mai multe motive direct responsabile pentru aparitia unei afectiuni precum distimia, ci mai degraba mai multi factori care sunt capabili sa o declanseze.

Prin urmare, printre principalele surse responsabile pentru declansarea distimiei se afla:

  • Unul sau mai multe evenimente traumatizante in antecedente - fie ca este vorba despre un deces in familie/printre prieteni, probleme scolare, la locul de munca, financiare sau emotionale, orice eveniment ce poate fi asociat cu un nivel crescut de stres este capabil sa declanseze distimia;
  • Istoricul familial - atunci cand exista cel putin un caz de distimie la o ruda de grad apropiat, sansele ca distimia sa fie preluata cresc semnificativ;
  • Alterarea functionarii neurotransmitatorilor - la nivel cerebral, exista o serie de mai multi neurotransmitatori ce sunt implicati in mecanismul depresiei, astfel ca atat o cantitate modificata a lor, cat si o functionare defectuoasa contribuie la instalarea tulburarii depresive;
  • Traumatisme la nivel cranian.

Factori de risc pentru o tulburare distimica

La fel ca si in cazul multor altor afectiuni, distimia nu apare in mod obligatoriu la orice persoana expusa la unul sau mai multi factori declansatori. Prin urmare, exista anumite persoane care se situeaza in categorii cu susceptibilitate crescuta fata de restul populatiei pentru a dezvolta o patologie precum distimia.

Se considera ca persoanele cu o probabilitate crescuta de a dezvolta distimia au fost expuse la unul sau mai multi factori de risc. Exemple de posibili factori de risc implicati in patogenia distimiei sunt:

  • Istoricul personal - prezenta, in antecedente, a unor episoade depresive (distimie sau depresie majora) sau a altor patologii din sfera sanatatii mintale;
  • Istoricul familial - prezenta, in familie, a uneia sau mai multor rude cu istoric de episoade depresive (distimie sau depresie majora) sau cu alte patologii din sfera sanatatii mintale;
  • Caracteristicile particulare - predispozitia personala fata de aparitia unor afectiuni precum distimia.

Distimie - simptome si semne

Tabloul clinic din distimie poate fi unul extrem de amplu sau poate avea semne si simptome de varietate si/sau intensitate diferite.

Simptomatologia difera de la o persoana la alta, astfel ca este important sa fie cunoscute principalele manifestari specifice, pentru a putea estima probabilitatea prezentei afectiunii, cu scopul adresarii ei la medic.

Astfel, tabloul clinic din distimie poate cuprinde semne si simptome precum:

  • Pierderea treptata a interesului pentru desfasurarea activitatilor uzuale, precum si pentru incercarea unora noi;
  • Stare de tristete generalizata;
  • Pierderea motivatiei pentru activitati, evenimente sau chiar pentru viata;

distimia2

  • Evitarea oportunitatilor de socializare;
  • Stari persistente de vina si demoralizare;
  • Stari de iritabilitate;
  • Oboseala cronica;
  • Pierderea stimei de sine sau chiar dezvoltarea unor sentimente negative fata de propria persoana;
  • Tulburari de atentie si concentrare;
  • Tulburari de somn - somn excesiv sau insuficient;
  • Modificarea apetitului - consumul excesiv sau insuficient de alimente.

Este esential ca, inca de la aparitia primelor manifestari sugestive pentru distimie, sa fie programata o consultatie la medicul de familie sau medicul psihiatru. In acest fel, se poate interveni asupra simptomatologiei, cu scopul de a o diminua sau chiar elimina.

Diagnostic depresie cronica (distimie)

Cu toate ca simptomatologia din distimie este una sugestiva si orienteaza procesul diagnostic, aceasta nu este suficienta pentru a putea stabili o certitudine. Astfel, este nevoie de o colaborare medic-pacient foarte buna, precum si de apelarea la metode diagnostice suplimentare.

Medicul va prelua istoricul pacientului, atat cel personal, cat si cel familial. In functie de semnele si simptomele prezentate, medicul va efectua un examen fizic, cu scopul excluderii altor patologii posibile.

Ulterior, acesta va compara istoricul medical si examenul fizic cu rezultatele testelor paraclinice. Testele constau, in general, in recoltarea unor probe de sange, cu scopul identificarii nivelurilor sangvine ale unor hormoni (ex: tiroidieni) si/sau neurotransmitatori (ex: serotonina).

Adesea, medicul poate solicita o evaluare psihologica. Aceasta poate ajuta procesul diagnostic, oferind certitudine. De asemenea, in cazuri de traumatisme craniene sau de incertitudine asupra unor posibile patologii cerebrale, diagnosticul se poate completa si de investigatii imagistice.

Distimie - tratament

Ca urmare a stabilirii diagnosticului de distimie, in functie de particularitatile de caz, se poate opta pentru una sau mai multe alternative sau solutii terapeutice. Acestea sunt recomandate de catre medic si alese impreuna cu pacientul, in functie de necesitate, precum si de preferintele personale.

La modul general, distimia se poate trata fie cu ajutorul tratamentului medicamentos, fie prin psihoterapie sau, cel mai adesea, prin ambele metode.

Tratamentul medicamentos

In distimie, medicatia, dupa cum ii sugereaza si numele, consta in administrarea unui tratament antidepresiv.

Principalele tipuri de antidepresive administrate in distimie sunt:

  • Inhibitorii selectivi ai recaptarii de serotonina (SSRI);
  • Inhibitorii recaptarii de serotonina si norepinefrina (SNRI);
  • Antidepresivele triciclice.

Identificarea antidepresivului potrivit se realizeaza impreuna cu medicul curant si, uneori, necesita timp pentru adaptarea organismului. In unele cazuri, tipul de antidepresiv poate fi schimbat cu o alta clasa, pana la obtinerea efectului dorit.

Pentru alegerea tratamentului optim, medicii psihiatri pot recomanda testul Genomind (https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/testul-genomind-pionier-regandirea-tratamentului-pentru-boli-psihice) care stabileste cea mai eficienta molecula terapeutica in functie de profilul genomic individual al pacientului, evitandu-se efectele adverse, rezistenta la tratament si chiar lipsa de complianta la prescriptia terapeutica.

Psihoterapia

Fie utilizata ca tratament de sine statator, fie in combinatie cu tratamentul medicamentos, psihoterapia este o metoda terapeutica extrem de importanta, intrucat ajuta pacientul sa isi inteleaga schimbarile, sa isi imbunatateasca stima de sine si sa identifice metodele proprii prin care sa depaseasca obstacolele actuale.

In plus, prin intermediul terapiei, pacientul poate reinvata despre aspectele pozitive ale vietii, imbunatatindu-si astfel nu numai imaginea de sine, ci si asupra lumii inconjuratoare.

Prin urmare, distimia este o afectiune din sfera sanatatii mintale, capabila sa interfereze cu stima de sine, relatia cu persoanele din jur si starea de bine per total a unei persoane. In timp, aceasta poate afecta calitatea vietii, astfel ca este esential ca inca de la primele semne si simptome sugestive sa fie programata o consultatie la medicul de familie sau medicul psihiatru. Prin intermediul optiunilor terapeutice disponibile, distimia poate beneficia de o ameliorare sau chiar disparitie a simptomatologiei si, prin urmare, de o calitate a vietii mult mai buna.

 

Bibliografie:

Distimia https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/persistent-depressive-disorder/symptoms-causes/syc-20350929
Generalitati https://www.verywellmind.com/what-is-dysthymia-dysthymic-disorder-1066954
Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/persistent-depressive-disorder/diagnosis-treatment/drc-20350935
Depresia cronica https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/dysthymia
Depresia persistenta https://www.healthline.com/health/dysthymia#causes