Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Prospect Davia
Davia conține clorhidrat de donepezil. Acesta aparține unui grup de medicamente denumite inhibitori ai acetilcolinesterazei. Donepezil crește nivelurile unei substanțe (acetilcolină) în creier implicate în funcționarea memoriei prin încetinirea descompunerii acetilcolinei. Davia se utilizează în tratamentul simptomelor demenței, la persoanele diagnosticate cu boală Alzheimer, forma ușoară până la moderat severă. Simptomele includ pierderea progresivă a memoriei, confuzie și modificări de comportament. Ca urmare, cei care suferă de boala Alzheimer se pare că au dificultăți în desfășurarea activităților normale de zi cu zi. Davia este indicată doar pacienților adulți.
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Clorhidrat de donepezil
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă vreuna din reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. Vezi punctul 4.
Ce găsiţi ȋn acest prospect:
- Ce este Davia şi pentru ce se utilizează
- Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Davia
- Cum să utilizaţi Davia
- Reacţii adverse posibile
- Cum se păstrează Davia
- Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Davia şi pentru ce se utilizează
Davia conţine clorhidrat de donepezil. Acesta aparţine unui grup de medicamente denumite inhibitori ai acetilcolinesterazei. Donepezil creşte nivelurile unei substanțe (acetilcolină) ȋn creier implicate ȋn funcţionarea memoriei prin încetinirea descompunerii acetilcolinei.
Davia se utilizează în tratamentul simptomelor demenţei, la persoanele diagnosticate cu boală Alzheimer, forma uşoară până la moderat severă. Simptomele includ pierderea progresivă a memoriei, confuzie şi modificări de comportament. Ca urmare, cei care suferă de boala Alzheimer se pare că au dificultăţi ȋn desfășurarea activităților normale de zi cu zi.
Davia este indicată doar pacienţilor adulţi.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Davia
Nu utilizaţi Davia
- dacă sunteţi alergic la clorhidrat de donepezil, la derivaţi piperidinici sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Davia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacă:
- Aveţi sau aţi avut ulcer gastric sau duodenal
- Aveţi sau aţi avut convulsii sau crize convulsive
- Aveţi sau aţi avut o boală a inimii (cum ar fi ritm cardiac neregulat sau foarte lent, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic)
- Aveți sau ați avut o afecțiune cardiacă numită „interval QT prelungit” sau antecedente de anumite ritmuri anormale ale bătăilor inimii, numite torsada vârfurilor sau dacă cineva din familia dumneavoastră are „interval QT prelungit”
- Aveți sau ați avut concentrații mici de magneziu sau potasiu în sânge
- Aveţi sau aţi avut astm bronşic sau alte boli de lungă durată ale plămânilor
- Aveţi sau aţi avut probleme ale ficatului sau hepatită
- Aveţi sau aţi avut dificultăţi de urinare sau afecţiuni moderate ale rinichilor
De asemenea, spuneți medicului dumneavoastră dacă sunteți gravidă sau credeți că ați putea fi gravidă.
Copii şi adolescenţi
Davia nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
Davia împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Acestea includ medicamente pe care medicul dumneavoastră nu le-a prescris pentru dumneavoastră, dar le-aţi cumpărat de la un farmacist. De asemenea, se aplică și medicamentelor pe care le-aţi putea lua cândva în viitor, dacă veți continua să luați Davia. Acest lucru se datorează faptului că aceste medicamente pot diminua sau creşte efectele Davia.
În special, este important să spuneți medicului dumneavoastră dacă luați oricare dintre următoarele tipuri de medicamente:
- medicamente pentru probleme ale ritmului bătăilor inimii (de exemplu, amiodaronă, sotalol şi chinidină)
- depresie (de exemplu, citalopram, escitalopram, amitriptilină, fluoxetină)
- medicamente pentru psihoze (de exemplu, pimozidă, sertindol, ziprasidonă)
- medicamente pentru infecţii bacteriene (de exemplu claritromicină, eritromicină, levofloxacină, moxifloxacină, rifampicină)
- medicamente antifungice de exemplu ketoconazol
- alte medicamente pentru boala Alzheimer de exemplu galantamină
- medicamente pentru calmarea durerilor sau tratament pentru artrită de exemplu acid acetilsalicilic, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt ibuprofen sau diclofenac sodic
- medicamente anticolinergice de exemplu tolterodină
- anticonvulsive de exemplu fenitoină, carbamazepină
- medicamente pentru tratamentul anumitor afecţiuni ale inimii de exemplu chinidină şi beta-blocante (propranolol şi atenolol)
- relaxante musculare de exemplu diazepam, succinilcolină
- anestezice generale
- medicamente eliberate fără prescripție medicală de exemplu, remedii din plante.
Dacă urmează să fiţi supus unei operaţii care necesită anestezie generală, spuneţi medicului dumneavoastră sau medicului anestezist că sunteţi în tratament cu Davia. Acest lucru se datorează faptului că medicamentul dumneavoastră poate afecta cantitatea necesară de anestezic.
Davia poate fi utilizată la pacienţii cu boli de rinichi sau boli hepatice ușoare până la moderate. Spune medicului dumneavoastră dacă aveți o boală de rinichi sau de ficat. Pacienții cu afecțiuni hepatice severe, nu trebuie să ia Davia. Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului numele persoanei care vă are în îngrijire, pentru a lua legătură cu aceasta. Această persoană vă va ajuta să luaţi medicamentul aşa cum v-a fost prescris.
Davia împreună cu alimente şi băuturi
Alcoolul poate accentua efectul Davia, ca urmare, nu consumaţi alcool în timpul tratamentului.
Alimentele nu influenţează absorbţia Davia.
Sarcină şi alăptare
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Davia nu trebuie utilizată dacă sunteţi gravidă, este posibil să fiţi gravidă sau alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Boala Alzheimer vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Nu efectuaţi aceste activităţi, decât dacă medicul dumneavoastră a confirmat că le puteţi efectua în condiţii de siguranţă.
În plus, medicamentul poate determina oboseală, ameţeli şi crampe musculare. Dacă aveţi aceste simptome, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.
Davia conţine lactoză monohidrat
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Davia
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
În general, tratamentul trebuie început cu o doză de 5 mg clorhidrat de donepezil, administrat în fiecare seară.
După o lună de tratament, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să luaţi o doză de 10 mg clorhidrat de donepezil în fiecare seară.
Doza maximă recomandată este de 10 mg clorhidrat de donepezil în fiecare seară.
Comprimatele Davia se iau pe cale orală cu un pahar cu apă, seara, înainte de culcare.
Numărul de comprimate Davia poate fi modificat în funcţie de durata tratamentului şi de recomandările medicului dumneavoastră.
Urmaţi întotdeauna recomandările medicului dumneavoastră sau farmacistului cu privire la modul în care şi când trebuie să luaţi medicamentul. Nu modificaţi doza fără avizul medicului dumneavoastră.
Medicul dumneavoastră sau farmacistul vă vor spune cât timp trebuie să luaţi comprimatele.
Din când în când, trebuie să vă consultaţi cu medicul dumneavoastră care va revizui tratamentul şi va observa simptomele bolii.
Dacă utilizaţi mai mult Davia decât trebuie
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la spital dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuia. Luaţi cu dumneavoastră acest prospect şi/sau cutia medicamentului pentru ca medicii să ştie despre ce medicament este vorba.
Semnele de supradozaj includ senzaţie de greaţă, salivaţie, transpiraţie, scăderea ritmului bătăilor inimii, tensiune arterială scăzută (stare de confuzie sau ameţeală când staţi în picioare), probleme de respiraţie, pierderea conştienţei şi crize de epilepsie sau convulsii.
Dacă uitaţi să utilizaţi Davia
Dacă aţi uitat să luaţi un comprimat filmat, luaţi-l în ziua următoare, la ora obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aţi uitat să luaţi medicamentul timp de mai mult de o săptămână, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a reîncepe tratamentul.
Dacă încetaţi să utilizaţi Davia
Nu încetaţi să utilizaţi comprimatele filmate, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă acest lucru. Dacă tratamentul este întrerupt, rezultatele pozitive ale tratamentului se pot reduce treptat.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Următoarele reacții adverse au fost raportate de către persoanele care au tratament cu Davia. Spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți oricare dintre aceste reacții adverse în timp ce luați Davia.
Reacţii adverse grave:
Trebuie să vă adresați imediat medicului dumneavoastră dacă observați aceste reacții adverse grave menționate. Este posibil să aveți nevoie de tratament medical de urgență.
- Afectarea ficatului, de exemplu hepatită. Simptomele hepatitei sunt greață sau vărsături, pierderea poftei de mâncare, stare generală de rău, febră, senzație de mâncărime, îngălbenirea pielii și a ochilor, precum și urină de culoare închisă (pot afecta până la 1 din 1000 persoane).
- Ulcer la stomac sau duoden. Simptomele ulcerului sunt dureri de stomac și disconfort (indigestie) simțită între ombilic și osul pieptului (pot afecta până la 1 din 100 persoane).
- Sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor. Acest lucru poate determina scaune negre sau sânge vizibil din rect (pot afecta până la 1 din 100 persoane).
- Convulsii (crize) sau convulsii (pot afecta până la 1 din 100 persoane).
- Febră cu rigiditate musculară, transpirație sau un nivel redus de conştienţă (o tulburare cunoscută sub numele de "sindrom neuroleptic malign") (pot afecta până la 1 din 10000 persoane).
- Slăbiciune musculară, sensibilitate sau durere și, mai ales, dacă în același timp nu vă simțiți bine, aveți temperatură mare sau urina este închisă la culoare. Acestea pot fi cauzate de distrugerea anormală a mușchilor, care poate pune viața în pericol și poate duce la probleme ale rinichilor (o boală numită rabdomioliză).
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
- diaree;
- greaţă (senzaţie sau stare de rău);
- durere de cap.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- crampe musculare
- oboseală
- dificultate la adormire (insomnie)
- răceală obişnuită
- pierderea poftei de mâncare
- halucinaţii (vederea sau auzirea unor lucruri care nu sunt reale)
- vise neobişnuite inclusiv coşmaruri
- agitaţie
- comportament agresiv
- leşin
- ameţeli
- senzație de disconfort la stomac
- erupţii trecătoare pe piele
- mâncărimi
- pierderi necontrolate de urină
- dureri
- accidente (pacienţii pot fi mai predispuşi la căderi şi leziuni accidentale).
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
- bătăi rare ale inimii
- hipersecreţie salivară.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
- rigiditate, tremurături sau mişcări necontrolate, mai ales ale feţei şi limbii, dar şi la nivelul membrelor.
Cu frecvenţă necunoscută
- Modificare a activității inimii care poate fi observată pe o electrocardiogramă (ECG) numită „interval QT prelungit”
- Bătăi rapide, neregulate ale inimii, leșin, care ar putea fi simptome ale unei afecțiuni care pune viața în pericol, numită torsada vârfurilor
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Davia
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Davia
- Substanţa activă este clorhidratul de donepezil.
- Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de donepezil 5 mg.
- Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de donepezil 10 mg.
- Celelalte componente sunt:
- Nucleu
- Lactoză monohidrat
- Amidon de porumb
- Hidroxipropilceluloză
- Celuloză microcristalină (PH 112)
- Amidonglicolat de sodiu (tip A)
- Stearat de magneziu
- Film
- Hipromeloză 5 cP
- Dioxid de titan (E 171)
- Macrogol
- Talc
- Oxid galben de fer (E 172)
- Nucleu
Cum arată Davia şi conţinutul ambalajului
Comprimatele filmate de Davia 5 mg sunt rotunde, biconvexe, de culoare galbenă, inscripţionate cu ‘RC25’ pe una dintre feţe.
Comprimatele filmate de Davia 10 mg au formă de capsulă, de culoare galbenă, inscripţionate cu ‘RC’ & ‘26’ de o parte și de alta a liniei de rupere pe o față și cu o linie de rupere pe cealaltă față.
Davia este disponibil în
- Cutii cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.
- Cutii cu 3 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate filmate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanţii
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România
Fabricanţii
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România
SUN PHARMACEUTICAL INDUSTRIES (EUROPE) B.V.
Polarisavenue 87, 2132 JH Hoofddorp, Olanda
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România
Acest prospect a fost revizuit în Decembrie 2021.
FAQs - Întrebări frecvente despre Davia
Cât timp durează, în general, efectul medicamentului?
Durata de acțiune a medicamentului poate varia de la o persoană la alta. Medicul dumneavoastră va monitoriza răspunsul dumneavoastră la tratament și va ajusta doza sau durata acestuia, dacă este necesar. Este important să urmați instrucțiunile medicului dumneavoastră și să nu întrerupeți tratamentul fără a discuta cu acesta.
Ce se întâmplă dacă uit să iau o doză?
Dacă uitați să luați o doză, luați-o imediat ce vă amintiți, cu excepția cazului în care este aproape timpul pentru următoarea doză. În acel caz, săriți peste doza uitată și reveniți la programul obișnuit. Nu luați o doză dublă pentru a compensa o doză uitată.
Pot consuma alcool în timp ce iau Davia?
Se recomandă evitarea consumului de alcool în timpul tratamentului cu Davia, deoarece alcoolul poate potența efectele medicamentului și poate influența negativ starea dumneavoastră.
Care sunt principalele reacții adverse de care ar trebui să fiu conștient?
Cele mai frecvente reacții adverse includ diaree, greață și dureri de cap. De asemenea, este important să fiți atent la semnele reacțiilor adverse grave, cum ar fi afectarea ficatului (îngălbenirea pielii și a ochilor), sângerări la nivelul stomacului sau intestinelor, sau convulsii. Dacă experimentați oricare dintre aceste reacții adverse, contactați imediat medicul dumneavoastră.
Pot lua alte medicamente împreună cu Davia?
Este esențial să informați medicul dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le luați, inclusiv cele fără prescripție medicală și suplimentele pe bază de plante. Unele medicamente pot interacționa cu Davia, afectându-i eficacitatea sau crescând riscul de reacții adverse. Medicul dumneavoastră va determina dacă este sigur să luați alte medicamente concomitent.