Despre departament

Departamentul de Neurochirurgie din cadrul Spitalului REGINA MARIA Brasov este specializat in furnizarea de ingrijiri medico-chirurgicale pentru pacientii care au nevoie de operatii pe creier si alte interventii necesare pentru tratarea afectiunilor de la nivelul sistemului nervos.

Avem o echipa de medici si asistente medicale specializata in ingrijirea pacientilor cu tumori cerebrale primare si tumori cerebrale metastatice, neurinom acustic, meningioame si tumori ale craniului. Consideram ca abordarea multidisciplinara, in echipa, a fiecarui pacient reprezinta cea mai buna eficienta si corecta cale de urmat, fapt pentru care colaboram constant cu medici din alte specialitati, astfel incat sa oferim cel mai bun plan de tratament.

Rolul medicului neurochirurg

In exteriorul blocului operator, neurochirurgul ramane specialistul cel mai indicat pentru a evalua acele afectiuni neurologice care, la un moment dat in decursul evolutiei, ar putea beneficia de un tratament chirurgical. In general, aceste afectiuni pot fi de natura malformativa, traumatica, infectioasa, degenerativa sau tumorala, fara a uita si rolul tot mai important al neurochirurgiei functionale si al terapiei durerii in patologii fara anomalii morfologice vizibile. In urma acestei evaluari, tot neurochirurgul este cel mai abilitat pentru a stabili un plan strategic privind investigatiile si terapiile recomandabile, eventual, in cadrul unor comisii multidisciplinare cum sunt cele de oncologie.

Cum in ultima vreme s-a dezvoltat extraordinar o categorie de tehnici terapeutice intermediare intre cele neinvazive si cele chirurgicale, tehnicile minim invazive percutanate, tot neurochirurgul este cel care, de obicei, le efectueaza si pe acestea. Rolul medicul neurochirurg este mult mai cuprinzator decat simpla executie a unei operatii. Mai mult, „chiar si acolo, in plaga, dificil nu este ce faci, ci cum gandesti totul si-l integrezi intr-un plan de maxima siguranta si eficacitate”, dupa cum sustine dr. Horia Salca, medic primar Neurochirurgie.