Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Tot ce trebuie sa stii despre biopsia osoasa

Biopsia osoasa constituie primul pas in diagnosticul unei tumori osoase si joaca un rol crucial in stabilirea conduitei terapeutice.

Atunci cand se suspecteaza o tumora maligna, se organizeaza o reuniune multidisciplinara intr-un centru de referinta pentru tratamentul tumorilor maligne, tumori denumite si sarcoame osoase. In aceasta reuniune, medicul chirurg ortoped discuta cazul in detaliu cu medicul radiolog, cu medicul morfopatolog si cu medicul oncolog, stabilind impreuna aspecte legate de indicatia biopsiei, calea de abord, tehnica potrivita, cat si conditiile de transport ale probelor, care le face eligibile pentru examinarea lor in detaliu.

Inainte de realizarea investigatiei, pacientului i se explica in mod clar necesitatea procedurii, pasii interventiei si conduita ulterioara. Pacientul trebuie sa fie informat despre riscul posibilelor complicatii ulterioare, cat si a unei biopsii necontributive, care poate fi de pana la 20% pentru procedurile percutanate si pana la 7% pentru procedurile chirurgicale deschise.

Biopsia osoasa trebuie facuta dupa o evaluare imagistica completa si complexa a tumorii pentru a stabili calea de abord si zona de biopsiat, pentru a detecta hipervascularizatia care ar putea justifica o embolizare prealabila si pentru a planifica limitele rezectiei cu posibilitatea salvarii membrului in cadrul tratamentul chirurgical definitiv si, ulterior, alegerea tehnicii de reconstructie.

In ce consta biopsia osoasa?

Biopsia trebuie efectuata de catre un chirurg cu experienta in chirurgia ortopedica oncologica si se efectueaza in conformitate cu tratamentul prevazut pentru cel mai rau scenariu: sarcom de grad inalt care necesita rezectie larga. Chirurgul care va asigura continuarea tratamentului este cel care ar trebui sa faca in mod ideal aceasta biopsie.

Necesitatea de a-i indruma pe acesti pacienti intotdeauna catre centrele de referinta cand exista o indoiala asupra unei leziuni posibil maligne este justificata de complicatiile ulterioare posibile biopsiei, si anume:

  • Localizarea leziunii si calea de abord pot complica viitoarea rezectie, facand interventia chirurgicala  de salvare a membrului imposibila si ducand la amputatie
  • Tehnica biopsiei poate fi sursa de complicatii ducand la compromiterea salvarii membrului si a prognosticului vital
  • Contaminarea importanta a tesuturilor moi poate necesita mai tarziu un gest suplimentar de rezectie care va necesita un lambou de acoperire

Este demonstrat stiintific ca problemele aparute dupa o biopsie efectuata intr-un centru nespecializat sunt de 4 ori mai mari decat cele efectuate in centre de referinta (Mankin si colab.)

Care este scopul biopsiei osoase?

Prin realizarea unei biopsii osoase se doreste prelevarea unui fragment de tesut patologic, care va fi atent examinat de catre morfopatolog, astfel ca aspectul macroscopic si microscopic al leziunii, corelat cu elementele clinice si radiologice, asigura un diagnostic precis.

Totodata, biopsia osoasa are rolul de a raspunde la urmatoarele intrebari:

  • Leziunea osoasa este o tumora, o pseudotumora, o distrofie sau o alta patologie (necroza, infectii etc.)?
  • Daca leziunea este o tumora, atunci ea este o tumora primara sau secundara?
  • Daca este o tumora primara, ea este benigna sau maligna?
  • Care este identitatea histologica a tumorii?
  • Daca este vorba despre o tumora maligna, care este prognosticul ei?
  • Daca este vorba despre o metastaza, biopsia va permite orientarea catre tumora primara?

Cand indicam biopsia osoasa?

Biopsia este indicata atunci cand exista:

  • Un diagnostic probabil de tumora maligna
  • O suspiciune de tumora benigna sau maligna, dar fara a putea spune cu exactitate daca leziunea este mai degraba benigna sau maligna

Atunci cand exista un diagnostic probabil de tumora benigna, nu este nevoie de biopsie, iar interventia chirurgicala se va efectua in prima intentie.

Care parte a leziunii va fi biopsiata?

In functie de caracterele fiecarei leziuni, se poate biopsia zona centrala a leziunii, sau dimpotriva, periferia leziunii care prezinta asa-zisa membrana activa a tumorii.

Care este cea mai sigura si fiabila cale anatomica spre leziune?

Tinand cont de faptul ca traiectul biopsiei este contaminat, traiectul biopsiei va trebui sa fie in planul viitoarei cai de abord a interventiei chirurgicale de rezectia a tumorii.

Este absolut esential ca biopsia sa fie efectuata de aceeasi persoana care se va ocupa si de interventia chirurgicala curativa.

S-a demonstrat ca biopsia nu este o cauza a difuziunii tumorale, ci din contra, ea este de departe preferabila unei rezectii inadecvate, facute fara diagnostic care ar putea compromite prognosticul functional sau vital al pacientului. Cu toate acestea, trebuie amintit ca traiectul caii de biopsie constituie o zona contaminata de tumora si ca aceasta cicatrice va trebuie excizata „in bloc” cu tumora in timpul rezectiei chirurgicale, pentru a evita reaparitia locala la acest nivel.

Tipuri de biopsie osoasa

Exista 3 posibilitati de a efectua biopsia, si anume:

  • Cu ajutorul unui ac fin, dar care nu permite morfopatologului de cele mai multe ori sa adune toate informatiile pentru diagnostic
  • Cu ajutorul unui trocar, care este de preferat, in special, in tumorile de parti moi
  • Biopsia deschisa, care consta intr-o mini interventie chirurgicala efectuata in blocul operator, ea fiind cea mai utila in tumorile osoase suspecte la nivelul carora calea de abord nu este ingreunata de nervi sau vase de sange.

In toate cele 3 cazuri, intraoperator, putem folosi Ecografia, Radioscopia sau Computerul Tomograf pentru a ne ghida calea de abord a biopsiei.

Ce se trimite medicului morfopatolog?

Medicului morfopatolog care se va ocupa de analiza fragmentelor tumorale pentru diagnostic trebuie sa ii trimitem obligatoriu:

  • Fragmentele biopsiate
  • Un scurt rezumat al examenului clinic si anamneza
  • Un examen imagistic (Radiografie, CT sau RMN)

Biopsia osoasa - o procedura chirurgicala meticuloasa

Biopsia unei tumori osoase este un act chirurgical care trebuie sa fie meticulos planificata dupa o examinare clinico-imagistica detaliata. Acest act chirurgical trebuie sa fie efectuat de un chirurg cu experienta in ortopedie oncologica. Diagnosticul unei leziuni osoase (tumora, distrofie, pseudotumora) are la baza rezultatele examenului morfopatologic corelate obligatoriu cu datele clinice si imagistice. Orice discordanta impune re-analizarea dosarului medical sau chiar re-efectuarea biopsiei.

In cazul unui diagnostic de sarcom, este indispensabil ca acesti pacienti sa fie orientati catre centrele de referinta, unde dosarele lor medicale vor fi discutate in comisia multidisciplinara.

In departamentul de Ortopedie si Traumatologie din Spitalul Regina Maria din Cluj-Napoca, ai alaturi de tine o echipa de medici cu vasta experienta in  diagnosticul corect al tumorilor osoase si stabilirea celor mai bune optiuni de tratament. Medicii nostri se concentreaza pe indepartarea tumorilor osoase, astfel incat sa maximizeze functionalitatea membrelor, utilizand cele mai noi tehnici chirurgicale si reconstructive.