EDU.REGINAMARIA.RO

Prima histerectomie robotica, realizata in Spitalul Euroclinic

Echipa medicala condusa de prof. univ. dr. Petre Bratila, chirurg de excelenta in ginecologia minim-invaziva, a realizat prima intervenție de chirurgie robotica ginecologica in Spitalul Euroclinic. Este vorba despre o histerectomie, o operatie sigura si extrem de precisa, realizata cu ajutorul robotului Da Vinci.

Interventia robotica a durat aproximativ o ora, ceea ce, din punct de vedere chirurgical, reprezinta un record pentru un astfel de caz. Meritul este atat al iscusintei medicilor chirurgi, cat si al tehnologiei avansate, inteligente, cu softuri actualizate si instrumente noi, concepute special pentru a veni in ajutorul medicilor, astfel incat sa ofere pacientelor cele mai bune rezultate, in conditii excelente de siguranta si confort.

A fost un caz destul de dificil. Deasupra noastra a fost mana lui Dumnezeu, pentru ca robotul venise in spital de doua zile. Bineinteles, fusese instalat si toti membrii echipei medicale erau familiarizati cu toate manevrele, ne cunosteam cu totii, inclusiv cu tehnicienii si inginerii de la SofMedica. Astfel, prima operatie robotica din spitalul nostru s-a desfasurat absolut fara niciun incident, asa cum ne-am dorit noi sa fie, adica o operatie de precizie care sa nu implice niciun risc din niciun punct de vedere”, a declarat prof. univ. dr. Petre Bratila, medic primar Obstetrica-Ginecologie, chirurg de excelenta in ginecologia minim-invaziva, director medical al Spitalului Euroclinic.

Histerectomia robotica – optiunea cea mai putin invaziva

Histerectomie robotica

Pacienta care a beneficiat de prima interventie robotica ginecologica realizata de echipa medicala coordinata de prof. univ. dr. Petre Bratila avusese in trecut trei alte interventii ginecologice: o miomectomie laparoscopica pentru indepartarea unui fibrom de dimensiuni mari si doua operatii  cezariane. Pacienta a discutat cu profesorul Bratila si, impreuna, au decis ca cea mai buna optiune pentru a rezolva problema actuala este interventia robotica.

Eu am incredere in tehnologie si apreciez ca un pas inainte orice se poate face cu ajutorul tehnologiei. Bineinteles ca m-am documentat sa vad ce inseamna acest robot, pentru ca nu puteam sa-mi imaginez ce poti sa faci cu el, dar am vazut si, avand istoricul meu de complicatii, am avut incredere in domnul profesor cand a zis ca aceasta este varianta cea mai buna pentru mine, pentru a ramane activa sexual”, explica pacienta in varsta de 40 de ani.

La randul sau, prof. univ. dr. Petre Bratila ne-a explicat ca dintre toate metodele minim-invazive, respectiv, histerectomia vaginală si histerectomia laparoscopica, histerectomia robotica este o operatie de foarte mare acuratete: “Ai posibilitatea sa te duci si sa vezi in locuri in care nu ai vedea cu ochiul liber sau prin laparoscopie. Oricat de performante ar fi instrumentele de laparoscopie, nu iti pot oferi vizibilitatea pe care ti-o ofera robotul chirurgical. Dupa cum am mai spus, spre deosebire de chirurgia laparoscopica, chirurgia robotica te ajuta sa vezi in abdomen in orice punct, poti manipula niste instrumente extrem de mici, a caror parte activa este de 1 cm si care sunt controlate prin computer si iti permit sa faci o operatie in siguranta”.

Fara durere si medicatie analgezica, dupa histerectomia robotica

Histerectomie robotica

O histerectomie este o interventie chirurgicala invaziva, care necesita in mod normal o anumita perioada de inactivitate, durere si disconfort. Durata recuperarii si intensitatea durerii variaza de la o persoana la alta, insa in majoritatea cazurilor recuperarea poate dura pana la cateva saptamani dupa interventie. Acestea sunt influentate, bineinteles, de tipul de histerectomie realizat – partiala, totala sau radicala, dar si de abordarea chirurgicala aleasa: prin chirurgie deschisa sau prin chirurgie minim-invaziva.

Histerectomia presupune indepartarea uterului, cu sau fara ganglionii pelvici. Este o interventie majora, cu un impact psihologic si fizic semnificative. 

In momentul in care eu fac o incizie de la apendicele xifoid pana la uter, o incizie de 20-30 cm, si bag doua maini cu care operez pe pelvis, se produce un soc major. Organismul poate sa faca fata acestui soc, insa se resimte post-operator, cand pune toate masinile sub presiune pentru a repara si a vindeca. Tot acest proces este perceput de pacienta ca o stare de oboseala deosebita, iar lucrul cel mai evident este durerea”, explica prof. univ. dr. Petre Bratila.

Fiecare persoana percepe durerea diferit, in functie de nivelul fiecaruia de anduranta. Pentru a cuantifica si evalua cat mai bine durerea, au fost create diferite scale. De obicei, o astfel de scala are 10 trepte – de la 0, care inseamna nicio durere si pana la 10, adica o durere insuportabila. Potrivit profesorului Bratila, o histerectomie abdominala, realizata prin chirurgie deschisa rezulta intr-un nivel de durere pe aceasta scala de 6-7, chiar 8, evident o durere care trebuie contracarata cu medicatie. Dupa histerectomia laparoscopica, pacienta poate resimti o durere de intensitate 3-4, ceea ce inseamna ca are neaparat nevoie de o zi sau doua de medicatie analgezica, in timp ce in cazul histerectomiei robotice, durerea aproape ca dispare.

“Cand lucrezi pe 3-4 gauri de 1 cm fiecare, cu instrumente care au partea activa de 1 cm, invazivitatea este extrem de redusa si organismul nu mai reactioneaza, apropo de agresiunea care i s-a intamplat...si atunci, da, durerea este 0”, sustine prof. univ. dr. Petre Bratila.

Lipsa oricarei dureri dupa histerectomia robotica este confirmata si de prima pacienta care a beneficiat de aceasta interventie in Spitalul Euroclinic: “Primul lucru pe care l-am observat si care m-a surprins a fost ca n-am avut dureri. Am crezut ca am medicatie administrata pe vena si de aceea nu simt nicio durere, dar apoi cand am vazut ca efectiv nu mai eram conectata la nicio perfuzie si nu aveam dureri mi s-a parut incredibil. Am putut sa ma dau jos din pat la patru ore dupa operatie, sa merg la toaleta singura fara nicio problema, am putut sa dorm si pe o parte si pe cealalta – ceva incredibil, mie inca nu-mi vine sa cred cat de bine ma simt. Am trecut si prin 2 cezariene si stiu ce inseamna recuperarea dupa o interventie chirurgicala si ma asteptam totusi sa ma resimt intr-un fel, mai ales ca aceasta interventie este una serioasa, adica a presupus extirpare de un organ atat de mare, cu anexe – nu vorbim de un simplu fibrom”.

Pacienta isi aminteste ca inainte de interventie medicii i-au spus ca recuperarea dupa histerectomia robotica este foarte buna, insa recunoaste ca nicio secunda nu s-a asteptat sa nu simta deloc durere. “Cand medicii si toata lumea mi-au spus ca recuperarea va fi foare buna, mi-am spus ca vom vedea cum va fi pentru ca nici eu nu mai am 20 de ani. La 40 de ani, dupa doua nasteri, ma gandeam ca poate organismul nu se reface la fel de repede, deci chiar nu aveam asteptari atat de mari si nu ma asteptam sa ma simt atat de bine, dar sunt foarte incantata, chiar nu-mi vine sa cred....”, ne-a declarat pacienta a doua zi dupa operatie, adaugand ca se simte perfect capabila sa isi reia activitatile obisnuite.

Vizibilitate, precizie, sangerare extrem de redusa

Histerectomie robotica

In timpul histerectomiei robotice, medicul chirurg efectuează 3-4 incizii mici, prin care introduce o serie de instrumente fine, pe care le controleaza cu ajutorul unui computer. Acest lucru ii permite sa intre mai usor in spatii mici si sa aiba o vizibilitate mai buna decat in cazul unei interventii chirurgicale laparoscopice. Vizualizarea 3D marita ofera posibilitatea unei operatii de mare precizie, dar si flexibilitate si control.

Robotul nu este greu de manevrat, pentru ca este facut foarte intuitiv, sustine prof. univ. dr. Petre Bratila: “are niste avantaje pe care nu le poti gasi la niciun fel de dispozitiv cunoscut pana in prezent. Spre exemplu, la laparoscopie, camera de viziune este manipulata de ajutorul tau, care intuieste, insa niciodata nu va sti sa prevada ce ai tu in minte pentru momentul respectiv. Or, in cazul robotului, tu misti camera si poti sa te duci cu camera respectiva in unghiuri si pe pozitii pe care nu le poti obtine in laparoscopie. Daca la laparoscopie tu operezi pe partea stanga a pacientului, cand trebuie sa te duci pe partea dreapta trebuie sa faci o serie de artificii pentru ca instrumentele vin altfel, au alta pozitie. In cazul robotului, muti partea stanga pe dreapta pacientului si instrumentele sunt tot acolo. Este ca si cum ai fi intrat de la bun inceput pe partea dreapta – ceea ce este un avantaj extraordinar de mare”.

Alt avantaj al histerectomiei robotice este ca ofera o precizie de neegalat si un maximum de control. “Indiferent cat de versat este un chirurg in chirurgia laparoscopica, exista un tremor intentional insesizabil, deci nu putem vorbi de o miscare absolut sigura, absolut liniara. Robotul exclude toate aceste miscari care nu sunt esentiale si-ti preia numai miscarea principala, ceea ce se traduce prin maximum de precizie. [...] Sunt situatii in care, cum lucram noi pe pelvis, care este un teritoriu extraordinar de bogat vascularizat si inervat, pe un singur loc poti sa gasesti si 12 vase foarte importante, iar daca ranesti unul dintre ele si nu te duci exact unde trebuie ai o complicatie in plus”, ne-a explicat prof. univ. dr. Petre Bratila.

Ca in cazul oricarei interventii minim-invazive, histerectomia robotica permite pierderea unei cantitati de sange extrem de reduse, o cantitate mult mai mica decat operatia laparoscopica. “Daca la o histerectomie laparoscopica este posibil sa pierzi intre 50 si 100 de ml de sange, in cazul interventiei robotice pierzi 20 de ml de sange...o diferenta extraordinar de mare. Or, asta in economia organismului inseamna enorm”, sustine prof. univ. dr. Petre Bratila.

Toate aceste avantaje chirurgicale se traduc in beneficii reale si perfect cuantificabile pentru paciente, care nu simt durere postoperator si care se recupereaza extrem de repede. 

Este total altceva, chiar povesteam si cu mama despre cat de bine ma simt. Ii spuneam ca daca faci ceva in gradina ramai cu o durere de spate timp de 2 zile, iar eu m-am operat, histerectomie totala si sunt mai bine decat daca faceam ceva in gradina acasa. Adica nu ma doare nimic si nu-mi vine sa cred. Recomand tuturor persoanelor sa aleaga acest tip de interventie...metita toti banii, clar, nici nu incape discutia”, marturiseste pacienta care a beneficiat de prima histerectomie robotica in Spitalul Euroclinic.

Histerectomia robotica trateaza sigur si precis numeroase afectiuni

Histerectomie robotica

Medicii chirurgi pot recomanda histerectomia robotica femeilor care au o problema medicala la nivelul uterului care nu poate fi remediata prin alte tratamente. Histerectomia este o solutie in tratamentul:

  • Fibroamelor uterine de dimensiuni mari
  • Tumorilor maligne genitale
  • Prolapsului uterin in forme grave
  • Endometriozei
  • Altor cauze ale sangerarilor uterine anormale pe termen lung
  • Durerilor pelvine cronice

Indiferent de motivul pentru care operatia este indicata, ori de cate ori este posibil, echipa de chirurgi a Centrului de Excelenta in Ginecologie Minim-Invaziva din Spitalul Euroclinic recomanda una dintre abordarile minim-invazive - histerectomie vaginala, laparoscopica sau robotica. Asta pentru ca interventiile minim-invazive ofera numeroase beneficii pacientei, cum ar fi sangerare si durere reduse, o perioada de spitalizare mai mica si recuperare mai rapida. Iar dintre toate optiunile minim-invazive, histerectomia robotica ofera cele mai mari beneficii. 

Echipa medicala care a contribuit la realizarea primei histerectomii robotice în Spitalul Euroclinic:

Consultant: Prof. univ. dr. Petre Bratila, medic primar Obstetrica-Ginecologie, chirurg de excelenta in ginecologia minim-invaziva si director medical al Spitalului Euroclinic

Text: Mirabela Viasu, Medical Editor

Surse:
www.hopkinsmedicine.org
www.mayoclinic.org
www.nhs.uk
www.pelvicrehabilitation.com

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.