Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Pot sa beau ceai verde in sarcina?

Pot sa beau ceai verde in sarcina?

Nu exista vreo indicatie oficiala ca ar trebui sa nu mai bei ceai verde in timpul sarcinii, astfel incat poti sa te bucuri de o ceasca sau doua pe zi.

Nu ar trebui sa bei prea mult ceai verde, deoarece si acesta contine cafeina, desi ceva mai putin decat ceaiul standard. Limiteaza cantitatea totala de cafeina intr-o zi la mai putin de 200 miligrame, ceea ce ar insemna 3-4 cesti de ceai verde. Aceasta cantitate ar trebui sa includa si alte surse de cafeina, cum ar fi cafeaua, bauturile carbogazoase, cola, bauturile energizante si ciocolata.

Ceaiul verde este considerat o bautura sanatoasa, fiind bogat in anti-oxidanti care sunt substante chimice care previn distrugerea celulelor din organism si care ajuta la prevenirea aparitiei bolii de inima, hipertensiunii arteriale si a diabetului.

In plus, ceaiul verde este bun pentru oase si dinti si are rol in imunitate.

Totusi, consumul unei cantitati mari de ceai verde impiedica absorbtia adecvata a acidului folic, un nutrient important pentru dezvoltarea creierului copilului, mai ales in primele 12 saptamani de sarcina. De asemenea, asemanator cu alte ceaiuri, si ceaiul verde poate avea un impact asupra absorbtiei fierului din alte surse decat carnea. De aceea, cel mai bine este sa nu bei ceai in timpul meselor.