Tomografia in coerenta optica (OCT)
Presupune o metoda imagistica de inalta tehnologie care a schimbat definitiv modul cum „vedem” retina si putem spune ca “vedem prin retina”.
OCT revolutioneaza depistarea precoce si tratamentul afectiunilor oculare precum gaurile retiniene, membranele pre-retiniene, edemul macular si afectarea nervului optic in glaucoma.
OCT asigura in timp real imagini de inalta rezolutie sub forma de sectiuni ale retinei similare cu sectiunile histopatologice “in vivo”.
Laser Argon oftalmologic
Laserul este unul dintre instrumentele cele mai importante, cele mai utile si foarte raspindite in practica oftalmologica. De altfel, primele cercetari in clinica umana privind rolul si eventualul impact terapeutic al laserului au fost facute in oftalmologie. In oftalmologie, laserul este utilizat ca modalitate terapeutica.
Cea mai frecventa indicatie pentru tratamentul cu laser o reprezinta retinopatia diabetica. Acest tratament se efectueaza in sedinte, in sistem ambulatoriu - pacientul nu trebuie internat. Valoarea laserului in retinopatia diabetica proliferativa consta in a preveni complicatiile pe care aceste vase de slaba calitate le pot induce. Exista si alte afectiuni care determina aparitia unor astfel de vase: ocluziile venoase si stenoza de carotida sint printre cele mai importante.