Afectiuni tratate

Echipa noastra de medici cardiologi interventionisti poate evalua si trata o gama larga de probleme cardiovasculare, de la boala arterelor coronare, insuficienta cardiaca si tulburarile de ritm cardiac pana la bolile valvelor cardiace.

Boala coronariana

Cardiopatia ischemica reprezinta suferinta muschiului cardiac cauzata de aportul insuficient de sange, adica de oxigen si nutrienti. Boala coronariana este cea mai frecventa boala cardiaca, iar manifestarea ei cea mai redutabila este infarctul miocardic. Tipic pentru boala coronariana este aparitia durerii in piept, in zona toracelui anterior, asa numita angina pectorala.

Tratamentul bolii coronariene depinde de aspectul si stadiul acesteia, iar deciziile terapeutice sunt luate de catre echipa noastra multidisciplinara individualizat pentru fiecare pacient in parte.  

Simptomele bolii coronariene sunt reprezentate in primul rand de durere la nivelul toracelui anterior, uneori descrisa si ca gheara, constrictie, apasare, arsura sau jena in zona pieptului. Alte simptome des intalnite sunt oboseala la efort si dificultatea de respiratie. Uneori, boala coronariana se poate manifesta prin aritmii sau insuficienta cardiaca.

Boala coronariana evolueaza mult timp fara simptome, dar consecintele sale pot fi extrem de grave. Din fericire, dotarile de ultima generatie din Ponderas Academic Hospital si echipa noastra de cardiologi interventionisti fac posibile diagnosticul precoce al acestei boli si tratamentul prin tehnici minim-invazive chiar in stadii avansate. Angioplastia cu stenturi multiple, tehnicile complexe de bifurcatie si dezobstructiile ocluziilor cronice fac parte din interventiile coronariene realizate in mod curent in departamentul de cardiologie interventionala.

Infarct miocardic acut

Infarctul de miocard este produs de ocluzia brusca a unui vas de sange care hraneste muschiul cardiac. Este o urgenta medicala, de aceea interventia prompta este esentiala. Tratamentul consta in dezobstructia cat mai rapid posibil a arterei ocluzionate si reluarea fluxului sanguin prin implantarea unui stent coronarian.

Beneficiile maxime se obtin atunci cand deschiderea vasului se realizeaza in primele ore. Toti cardiologii nostri interventionisti au o experienta de multi ani in tratamentul infarctului miocardic acut.

Afla mai multe

Stenoza aortica

Valva aortica conecteaza ventriculul stang cu aorta si asigura fluxul sangelui intr-o singura directie. O valva sanatoasa are o deschidere completa in sistola, cand inima se contracta si o inchidere perfecta intre contractii. Odata cu avansarea in varsta, valva se poate rigidiza si calcifica, putand fi compromise atat deschiderea cat si inchiderea ei.

Stenoza valvei aortice reprezinta limitarea deschiderii valvei, iar atunci cand aceasta limitare devine semnificativa, consecintele sunt slabirea progresiva a muschiului cardiac si in final insuficienta cardiaca. Simptomele tipice ale stenozei aortice sunt lipsa de aer si limitarea progresiva a capacitatii de efort. Diagnosticul de stenoza aortica se face prin ecografie cardiaca.

Pentru pacientii cu stenoza aortica stransa, severa, tratamentul medicamentos nu este suficient, fiind nevoie de inlaturarea obstacolului, fie prin inlocuirea chirurgicala a valvei bolnave, fie prin introducerea unei valve folosind tehnici minim invazive. Tehnica de implantare transcateter (fara operatie pe cord) a valvei aortice se numeste TAVI (transcatheter aortic valve implantation).

Alegerea metodei optime de inlocuire a valvei aortice se face intotdeauna de catre o echipa multidisciplinara (Heart Team) formata din medic cardiolog, chirurg cardiovascular, cardiolog interventionist, anestezist, imagist, chirurg vascular.

Insuficienta cardiaca

Este incapacitatea muschiului cardiac de a pompa sange adecvat si poate avea multiple cauze, dintre care cele mai frecvente sunt hipertensiunea arteriala, bolile valvelor cardiace, ischemia miocardica dar si afectiunile glandei tiroide sau diabetul zaharat.

Simptomele principale sunt dificultatea de respiratie la efort sau chiar lipsa de aer in repaus, oboseala, slabiciunea musculara, tusea si edemele periferice (picioare umflate).

Ecografia cardiaca este investigatia cruciala in diagnosticul si urmarirea pacientilor cu insuficienta cardiaca iar coronarografia este frecvent indicata in cazul suspiciunii de boala coronariana.

Tratamentul interventional al insuficientei cardiace consta in terapia de resincronizare cardiaca, care permite ameliorarea simptomatologiei si a calitatii vietii, cu scaderea semnificativa a mortalitatii.

Boala arteriala periferica

Reprezinta o suita de afectiuni care au in comun afectarea arterelor extremitatilor (membre inferioare si superioare), cea mai frecventa cauza fiind ateroscleroza (acumularea de depozite de grasime in artere).

Arteriopatia periferica a membrelor inferioare se manifesta in special sub forma de dureri la nivelul gambelor sau coapselor in timpul mersului.

Arteriografia cu substanta de contrast este standardul de evaluare a acestei boli, dar si angiografia neinvaziva prin tomografie computerizata poate oferi informatii de calitate.

Tratamentul interventional prin tehnici endovasculare este recomandat pacientilor simptomatici la care masurile generale si tratamentul medicamentos nu au dat rezultate.

Afla mai multe