Psihoterapeut Alexandra Ivan

Descriere:

Sunt Alexandra Ivan, psihoterapeut sistemic, analist tranzactional, hipnoterapeut si yoga teacher. Am 15 ani de cariera in corporatie, sunt antreprenor, administrez un business de familie si profesez cu pasiune meseria de psihoterapeut. Ma fascineaza relatia dintre suflet, minte si corp si din acest motiv am cautat sa ma dezvolt in abordari diferinte ale psihoterapiei si sa studiez yoga in India.
In viata mea de zi cu zi, sunt un om normal, ca oricare altul. Am o familie, sunt casatorita de peste 12 ani si sunt mama doi copii, un baiat de 10 ani si o fata de 8 ani.

Psihoterapia m-a atras inca din liceu, cand am citit in cartea Anna Kareninna, urmatoarea fraza: “Toate familiile fericite se aseamana una cu alta. Fiecare familie nefericita este nefericita in felul ei”. Fiecare om provine dintr-o familie, fie ca este compusa din rudele noastre de sange, sau rude adoptive, fie ca fac parte din viata noastra sau nu, sau poate ca nici nu le-am cunoscut. Familia din care provenim ne influenteaza toate aspectele vietii, inca de la nastere, si chiar si dinainte de nastere.

Este foarte probabil ca daca ne nastem intr-o familie in care predomina relatiile sanatoase, sa dezvoltam o modalitate echilibrata de a ne raporta asupra vietii. Insa ce se intampla atunci cand in ciuda relatiilor sanatoase in care am crescut, dezvoltam unele dezechilibre si apare depresia, anxietatea, abuzul, consumul de substante nocive? Ce se intampla cand informatiile pe care ne bazam venind de la familia noastra sa fie de fapt false, aflam ca suntem adoptati, sau ca familia noastra ascunde un secret, care o data aflat ne distruge intreg universul? Ce se intampla atunci cand traim intr-o familie in care predomina coalitiile intre membrii familiei, in care granitele nu sunt clare si nici ierarhiile?

In realitate, toate familiile se confrunta cu unele disfunctionalitati, iar modul in care eu lucrez nu este cel din ipostaza de expert care sa dea ordine membrilor familiei si sa le spuna fiecaruia ce sa faca, ci este neutru si colaborativ.
Stiu ca inceperea terapiei este un moment dificil, insa cu cat ai mai multe informatii despre cum va decurge prima sedinta si procesul terapeutic, cu atat iti va fi mai usor. Este normal sa te intrebi daca ai facut alegerea potrivita sa vii la psiholog, pentru ca in realitate, nimanui nu ii este usor sa se destainuie in fata altei persoane. Ce trebuie sa stii este, in primul rand, este faptul ca voi pastra confidentialitatea identitatii tale in maxima siguranta. De asemenea, cu orice problema vei veni in terapie, te asigur ca nu te voi judeca.
Este bine sa stii ca procesul terapeutic necesita rabdare, efort si implicare, iar eu sunt aici sa te ajut sa treci mai usor prin aceasta etapa a vietii tale.
Te invit sa lucram impreuna!

Cursuri postuniversitare:

  • Atestat de libera practica sub supervizare – Psihoterapie Familiala
  • "Workshop Abordarea cuplurilor dificile folosind Modelul Bader-Pearson", CENTRUL DE FORMARE SI TERAPIE PENTRU COPIL, CUPLU SI FAMILIE
  • Atestat NLP Practitioner, NLP INSTITUT
  • Atestat hipnoterapeut, NLP INSTITUT
  • Atestat Consilier Dezvoltare Personala, CENTRUL ATHENA
  • Workshop „Interventii narative in terapia cu copii – Ghid terapeutic in 6 sedinte”, CENTRUL DE FORMARE SI TERAPIE PENTRU COPIL, CUPLU SI FAMILIE
  • Yoga Teacher 300h Yoga Alliance, UPAYA YOGA INDIA
  • Yoga Teacher 200h Yoga Alliance, SCANDINAVIA FITNESS ROMANIA
  • Formare Psihoterapie de Familie, CENTRUL DE FORMARE SI TERAPIE PENTRU COPIL, CUPLU SI FAMILIE
  • Formare in Analiza Tranzactionala, SRAT (Societatea Romana de Analiza Tranzactionala)

Arii de interes:

  • relatii toxice
  • munca de doliu; doliu neincheiat
  • anxietate
  • atacuri de panica
  • traume
  • burnout
  • somatizari

Istoric studii universitare:

  • Master in Managementul Resurselor Umane si Comunicare Manageriala, SNSPA (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative)
  • Master in Psihodiagnoza si Psihoterapie, Universitatea din Bucuresti
  • Licenta in Psihologie Generala, Universitatea din Bucuresti