Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Prima intalnire cu copilul

Prima intalnire cu copilul

Daca ai avut un travaliu fara complicatii si in functie de recomandarea medicului neonatolog care evalueaza nou-nascutul, vei putea petrece timp cu copilul tau la putin timp dupa ce ai nascut. Vei putea sa il tii in brate, sa il mangai si sa il privesti, copiii sunt foarte alerti si raspund foarte bine in aceasta perioada.

Prima oara cand iti privesti bebelusul, primele cuvinte pe care i le adresezi si primele mangaieri fac parte din procesul de atasare, care va ajuta la crearea relatiei dintre tine, ca parinte, si copilul tau. Desi vor trece luni pana vei afla ce temperament si personalitate are micutului tau, multe dintre emotiile si sentimentele pe care le vei simti pentru acesta incep sa se formeze in aceasta perioada, imediat dupa nastere. Atunci cand te uiti la copilul tau si el se uita inapoi, atunci cand pare ca-ti urmareste miscarile si chiar iti raspunde la anumite expresii ale tale, vei simti o dorinta imensa de a-l proteja si iubi.

Pe de alta parte, este normal si daca nu vei simti imediat ca ai sentimente intense pentru bebelusul tau. Travaliul poate fi o experinta epuizanta si prima ta reactie dupa nastere poate fi o stare de eliberare - tot ce a fost mai greu s-a sfarsit si tot ce-ti doresti este sa te odihnesti. Iar acest lucru este ceva perfect normal. Procesul de atasare nu are limita de timp.

Daca micutului tau trebuie sa i se acorde imediat ingrijire speciala sau daca ai fost sedata in timpul nasterii, nu trebuie sa te ingrijorezi ca nu “te-ai atasat” de el in prima ora dupa ce l-ai nascut. Il vei iubi la fel de mult, chiar daca nu ai putut sa vezi cand s-a nascut sau sa-l tii in brate imediat.