Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Noul coronavirus si infectia COVID-19 in sarcina


Iata raspunsurile la cele mai frecvente intrebari privind coronavirusul si sarcina.

Sunt femeile insarcinate mai susceptibile la infectii sau au acestea un risc crescut de boli severe, morbiditate sau mortalitate ca urmare a COVID-19 in comparatie cu populatia generala?

Potrivit CDC (Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor din SUA), nu exista informatii in rapoartele stiintifice publicate in legatura cu susceptibilitatea femeilor insarcinate la COVID-19.

Femeile insarcinate trec prin modificari imunologice si fiziologice care le pot face mai susceptibile la infectiile respiratorii virale, inclusiv la COVID-19.

Femeile insarcinate pot, de asemenea, sa aiba risc de boli severe, morbiditate si mortalitate in comparatie cu populatia generala, dupa cum s-a observat in cazuri de alte infectii asociate cu coronavirusul (precum sindromul de coronavirus respirator acut sever (SARS-CoV) si sindromul de coronavirus respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) si alte infectii respiratorii virale, precum gripa, in timpul sarcinii. Raspandirea virusului de la o persoana la alta a fost observat doar in urma contactelor apropiate, nu in comunitati (rar). Femeile insarcinate ar trebui sa efectueze o preventie obisnuita pentru a evita infectiile – spalarea mainilor cat mai des si evitarea persoanelor bolnave.

Au femeile insarcinate diagnosticate cu COVID-19 risc crescut de complicatii in sarcina?

Nu exista informatii privind posibile complicatii la femeile insarcinate care au fost diagnosticate cu COVID-19. Pierderea sarcinii, inclusiv avortul spontan sau decesul fatului au fost observate in cazuri de infectie cu alte coronavirusuri (SARS-CoV si MERS-CoV). Febra inalta in timpul primului trimestru de sarcina poate sa creasca riscul de anumite malformatii congenitale.

Femeile insarcinate care fac parte din personalul medical prezinta risc crescut de reactii adverse daca se ocupa de ingrijirea pacientilor care au COVID-19?

Personalul medical trebuie sa urmeze ghidurile de preventie si bune practici atunci cand intra in contact cu pacienti suspecti sau confirmati cu COVID-19. Se poate lua in considerare limitarea expunerii femeilor insarcinate, prin evitarea contactului cu acesti pacienti, mai ales in cazul procedurilor cu risc crescut (de exemplu, proceduri care genereaza aerosoli).

Pot femeile insarcinate si diagnosticate cu COVID-19 sa transmita virusul la fat sau la nou-nascut (transmitere verticala)?

Potrivit publicatiei Lancet, desi nu se cunosc multe informatii privind efectele coronavirusului, un studiu minor efectuat in Wuhan, China  care a inclus noua femei insarcinate diagnosticate cu COVID-19, nu a evidentiat ca virusul sa determine reactii severe la nou-nascuti sau sa fie transmis de la mama la fat.

Virusul care determina COVID-19 se raspandeste in principal prin contact apropiat cu persoana infectata prin intermediul particulelor respiratorii (stropii din stranut etc.). Ramane insa necunoscuta informatia ca o femeie insarcinata si diagnosticata cu COVID-19 ar putea transmite virusul fatului sau nou-nascutului pe cale  verticala (inainte, in timpul sau dupa nastere). Totusi, in cazurile putin numeroase de nou-nascuti din mame cu COVID-19, niciunul dintre acestia nu a fost testat pozitiv la virusul care determina COVID-19. Totodata, virusul nu a fost depistat in mostre de fluid amniotic sau in laptele matern.

De retinut!

Desi nu exista vaccin pentru noul coronavirus, exista o serie de masuri de precautie pe care femeile insarcinate si cei din jurul lor le pot adopta:

  • Practica o buna igiena a mainilor – spala-te pe maini frecvent cu apa si sapun timp de 20 de minute, in special dupa ce ai folosit toaleta sau inainte sa mananci. Daca nu ai la indemana apa, poti folosi dezinfectante pentru maini pe baza de alcool.
  • Acopera-ti nasul cu un servetel atunci cand tusesti sau stranuti. Sfatuieste-i pe cei din jur sa procedeze la fel. Arunca servetelul dupa ce l-ai folosit.
  • Evita sa iti atingi ochii, nasul si gura daca nu ai mainile curate. Si, pe cat posibil, tine distanta de un metro fata de persoanele care sufera de infectii respiratorii.

Surse de informatie:

https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/specific-groups/pregnant-women.html

https://www.thewomens.org.au/news/coronavirus-advice-for-pregnant-women

https://www.scimex.org/newsfeed/preliminary-evidence-suggests-coronavirus-cant-passed-to-child-late-in-pregnancy