Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Masajul in timpul travaliului

Masajul in timpul travaliului

Cum poate ajuta masajul la ameliorarea durerii?

Masajul ajuta la eliberarea endorfinei, o substanta naturala impotriva durerii. In plus, in timpul travaliului, masajul este o modalitate prin care te simti aproape de partenerul tau. Atingerea lui te va face sa te simti mai bine in timp ce incerci sa faci fata contractiilor sau te simti obosita si speriata. In prima faza a travaliului, masajul reduce durerea si anxietatea, facand contractile mai putin intense. In plus, se crede ca masajul reduce durata travaliului si riscul de depresie postnatala.

Care sunt cele mai bune zone pentru masaj?

Masajul umerilor

In timpul travaliului, tine umerii relaxati pentru a putea sa respiri ritmic. Partenerul tau ar putea sa-si puna mainile pe umerii tai si sa apese usor, ceea ce va face sa lasi in jos umerii daca s-au incordat datorita stresului. Apoi, ar putea sa faca miscari de lovire dinspre umeri catre coate, mentinand un ritm constant si aplicand o presiune ferma. Spune-i daca acest tip masaj te ajuta sau cum ar putea sa-l faca mai bine.

De asemenea, ar putea incerca sa sprijine palmele pe umerii tai si folosind degetele mari sa faca masaj cu miscari circulare mici, intre omoplati. Spune-i daca apasa prea puternic sau din contra, prea slab sau daca masajul este prea rapid. Este important sa evite un masaj prea intens, deoarece asta va accelera respiratiile tale, cand scopul este sa le incetineasca.

Masajul spatelui

La inceputul travaliului, partenerul ar putea face miscari ritmice de lovire cu marginea palmei incepand de sus de la umeri, catre partea de jos, de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Aceste lovituri incete, lungi, te vor ajuta sa te relaxezi. Pe masura ce travaliul avanseaza, va folosi podul palmei sa apese ferm la baza spatelui. Va trebui sa apese destul de mult pentru a contrabalansa contractiile puternice. Sau poate folosi degetele mari pentru a face miscari circulare deasupra osului sacru sau coccis. Spune-i ce te ajuta mai mult.

Masajul picioarelor

Chiar daca de obicei nu-ti place sa ti se atinga talpile, ar putea totusi sa te ajute masajul ferm si ritmic la nivelul picioarelor, mai ales daca ai stat in picioare sau in pat o perioada lunga de timp. Partenerul va lovi ferm talpile picioarelor de la calcai catre degete sau va face cercuri cu degetele mari. In timpul travaliului picioarele ar putea deveni foarte reci si un masaj la acest nivel ar fi ideal.

Masajul mainilor

Daca ti s-a facut anestezie epidurala si stai intinsa in pat, masajul umerilor sau al spatelui ar putea fi dificil. Si daca nu-ti poti simti picioarele, nu are sens ca partenerul sa-ti ofere un masaj la acest nivel. In aceasta situatie, masajul mainilor ar putea fi foarte linistitor.

Partenerul tau ar putea sa-ti loveasca mainile mai intai pe exterior, apoi la nivelul palmelor, tragandu-le apoi ferm dinspre articulatia pumnului catre degete. Ar putea face cercuri mici de-a lungul palmei si ar putea sa traga usor fiecare deget. Aceasta este o modalitate foarte placuta de a va simti aproape unul de celalalt si a face travaliul special.

Ce se intampla daca nu vreau sa mi se faca masaj?

Pentru unele femei, simpla atingere a corpului atunci cand au contractii este ceva ce nu pot suporta. In schimb alte femei si-ar dori ca masajul umerilor si spatelui sa dureze ore.

Partenerul tau va trebui sa fie flexibil si sa inteleaga ca tehnicile de masaj care sunt de un mare ajutor devreme in travaliu, nu vor mai fi utile pe masura ce acesta avanseaza. Sa poata sa asculte ceea ce ii ceri, sa raspunda la nevoile tale si sa nu fie dezamagit sunt calitati care fac din el un bun partener pentru nastere.