Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Bucură-te de soare în siguranță

Mulţi oameni iubesc să stea la soare. Razele soarelui ne fac sa ne simţim bine şi pe termen scurt, să arătăm bine.  Frecvent, asociem un ten frumos bronzat cu o stare bună de sănătate, însa culoarea pielii obţinută prin expunerea  excesivă  la soare sau la solar, de fapt este un semn al accelerării efectelor îmbătrânirii şi al unui  risc crescut de a dezvolta cancer de piele.

Totuşi, cu toţii avem nevoie de soare, acesta fiind  principala noastră sursă de vitamina D, care ajută la absorbţia calciului. Medicii ne sfătuiesc să păstrăm un echilibru între expunerea la soare, pe de o parte, astfel încât să menţinem o cantitate adecvată de vitamina D, iar pe de altă parte,  să evităm expunerea excesivă la soare.

“Riscurile expunerii la soare sunt de două feluri: imediate și tardive”. Complicaţiile imediate sunt arsurile la nivelul pielii – “Sunt convinsă că cel puţin o dată în viaţă aţi stat la soare prea mult .”. Complicaţiile tardive sunt mai severe şi sunt reprezentate de fotoîmbătrânirea şi cancerul de piele.

Cancerul de piele este cea mai frecventă formă de cancer, iar cazurile noi sunt în continuă creştere. Melanomul este o tumoră malignă a pielii cu punct de plecare melanocitul, celula pigmentată a pielii. Dintre formele de cancer cutanate, melanomul este tipul cel mai sever, determinând 75 % din decesele prin cancer de piele. Incidenţa melanomului este în creştere, practic dublându-se la fiecare zece ani.

Radiaţiile ultraviolete (UV) ale soarelui sunt principala cauză a cancerului de piele, însă expunerea la solar este de asemenea, foarte nocivă.

Care sunt factorii care influențează apariţia melanomului?

Deşi oricine poate suferi de cancer de piele, riscul cel mai mare îl au persoanele cu tenul deschis, sensibil la expunerea la soare, cu părul şi ochii deschişi la culoare şi cu pistrui.  De asemenea, o persoană care a fost diagnosticată cu melanom sau care are  pe cineva în familie care a suferit de melanom, are un risc crescut  de a face acest tip de cancer de piele. Arsura solară severă până la vârsta de 14 ani şi un număr crescut de aluniţe mari sau cu margini neregulate sunt factori particulari pentru apariţia melanomului.

Cum poți diferenția o aluniță normală de un melanom?

Orice schimbare pe care o remarci la nivelul pielii, în special la nivelul unei aluniţe existente, este semnul de avertizare cel mai frecvent care să te facă sa te prezinţi la medicul specialist dermatolog.

“Vă recomand să aplicați regula ABCDE. Astfel, vă va fi mult mai uşor sa va analizaţi aluniţele.”. În ce constă regula ABCDE?

  • A înseamnă asimetrie: forma unei jumătăţi a aluniței nu seamănă cu cealaltă
  • B vine de la margine, în engleza “border”: marginile sunt neregulate şi slab definite
  • C vine de la culoare: culoarea nu este uniformă, leziunea având mai multe nuanţe
  • D înseamnă diametru: leziuni cu dimensiuni mari sau o creştere importantă în mărime (mai mult de 6 mm)
  • E se refera la evoluţia în timp a leziunii

Vă recomand să vă autoexaminaţi măcar o data pe lună, să vă analizaţi fiecare aluniţă şi să mergeţi la medic daca ceva este în neregulă, deoarece melanomul descoperit în primele faze poate fi complet vindecat.”

Ca urmare, contează foarte mult sa ai grijă de tine şi să mergi la control dacă observi că o aluniţă este asimetrică, are marginile neregulate şi mai multe culori. De asemenea, dacă aluniţa creşte într-un timp scurt (câteva luni), ajungând la o dimensiune de peste 6 mm, este un semn foarte important pentru a te prezenta la medicul specialist.

Ce poţi face pentru a preveni apariţia cancerului de piele?

Stratul de ozon se micșorează o data cu trecerea timpului. O scădere cu 1% a acestuia duce la creşterea riscului de melanom cu aproximativ 1-2 %.

O bariera fizică împotriva razelor UV nocive ale soarelui pot fi hainele, pălăriile de soare şi ochelarii. Totuşi, ţesăturile nu oferă o protecţie de 100%, iar razele ultraviolete se reflectă atât în nisip, cât şi în apă. Protejează-te de soare, chiar şi dacă stai sub umbrelă”.
Cremele de fotoprotecţie trebuie să fie cu filtru UVA si UVB. Este indicat să folosim creme de protecţie cu factor SPF de minim 30, ideal de 50, indiferent de nuanţa pielii. Cantitatea optimă de cremă  este de 2 grame/ cm2 de piele. Aplicarea cremei trebuie să se facă cu 30 minute înainte de expunerea la soare şi repetată la fiecare două ore sau imediat după ieşirea din apă.

Sfat: Nu trebuie să stai la soare între orele  10.00 si 16.00, deoarece razele soarelui sunt foarte puternice şi extrem de nocive în această perioadă a zilei. De asemenea, copiii cu vârste de pana la 6 luni nu trebuie expuşi direct la razele soarelui. 85% din expunerea la soare de-a lungul vieţii are loc pana la vârsta de 18 ani. Ca părinte, fii un bun model pentru copilul tău şi încurajează obiceiul sănătos de prevenire a cancerului de piele!

Va invit să vă autoexaminați măcar o dată pe lună, să vă analizați fiecare aluniţă şi să consultaţi medicul dacă este indicat. Cel mai important însă , protejaţi-vă de soare!”.

 

Adina Dobritoiu, medic specialist dermato-venerologie
Dr. Adina Dobrițoiu
Medic specialist Dermato-Venerologie
Doctorand în Știinţe Medicale
Domenii de interes medical: alopecia, dermatocosmetică, patologie dermatologică a copilului
Policlinica Dorobanţi