EDU.REGINAMARIA.RO

Apendicectomia și colecistectomia laparoscopică

Articol de Dr. Cristian Bogdan Barta Medic primar Chirurgie generala

Chirurgia laparoscopică

În urmă cu mai bine de 20 ani, chirurgia laparoscopică devenea o metodă chirurgicală inovatoare, minim invazivă, care permitea efectuarea unor operaţii majore cu incizii minime.

Faţă de operaţia clasică, realizată printr-o incizie mare, în intervenţiile laparoscopice instrumentarul chirurgical este introdus prin trei până la cinci incizii mici, având ca rezultat mai puţine complicaţii, un timp de vindecare mai rapid, dureri mai puţine şi cicatrici mai mici.

Operaţia clasică de îndepărtare a colecistului (colecistectomia) se realiza în trecut printr-o tăietură la nivelul peretelui abdominal de 10-25 centimetri, dureroasă, care impunea o spitalizare şi o perioadă de recuperare lungă. În prezent, prin patru mici incizii de doar 5-10 milimetri se derulează “clasica” déjà colecistectomie laparoscopică.

Cel mai utilizat echipament endoscopic pentru chirurgie este compus din telescop – un tub optic cu diametru mic (5-10 milimetri), conectat cu o cameră video şi o sursă de lumină.

Datorită dimensiunii mici, acesta poate fi manevrat în zone care ar fi dificil sau imposibil de explorat în chirurgia clasică. În plus, chirurgul poate vizualiza o imagine mărită a organelor şi a interiorului cavităţii  pe un monitor special, ceea ce îi va permite să vadă structurile mult mai clar decât este posibil în operaţia “deschisă”.

Spitalul Euroclinic, Dr. Bogdan Barta, medic primar chirurg, este specializat in chirurgie laparoscopica si efecueaza intreaga gama de interventii laparoscopice, printre care apendicectomia, colecistectomia, chirurgia parietală pentru hernii sau eventraţii, laparoscopia exploratorie sau bioptică si chirurgie laparoscopică ginecologică.

Apendicectomia laparoscopică

Apendicita este una din cele mai frecvente urgențe chirurgicale, o persoană din 2000 fiind operată de apendicectomie la un moment dat de-a lungul vieții. Oricine poate face apendicită, insă afecțiunea este mai frecventă între 10 și 30 ani. Apendicectomia laparoscopică înseamnă îndepărtarea chirurgicală a apendicelui inflamat cu ajutorul unor instrumente care sunt introduse în abdomen prin incizii mici. Dacă pacientul se prezintă imediat la medic, apendicectomia este o procedură sigură, iar recuperarea este rapidă.

Colecistectomia laparoscopică

Colecistectomia înseamnă „îndepărtarea vezicii biliare”, fiind indicată în cazul litiazei biliare. În prezent, această metodă se efectuează în aproape toate cazurile laparoscopic, colecistectomia laparoscopică fiind cea mai frecventă operație efectuată la nivelul abdomenului.

Chirurgii noştri sunt specializaţi în chirurgia laparoscopică pentru o gamă foarte mare de boli  la nivelul sistemului gastrointestinal, de la afecţiuni ale esofagului, stomacului, apendicelui, colonului, rectului şi anusului, până la boli ale ficatului, veziculei biliare, splinei, precum şi afecţiuni ale glandelor suprarenale.

Pentru mai multe informații sună la Interventii Chirurgicale Spitalul Euroclinic 021.9208, la 021.200.68.03 - Biroul de Internări al Spitalului Euroclinic sau la una dintre asistentele dr. Bogdan Barta: Stefania Pop (0725.551.302) si Roxana Burdusel (0725.530.183).

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.