Tulburarea Borderline

Suferința pe care o trăiește o persoană cu tulburare de personalitate borderline, deși pare disproporționată cu situația, este reală, nu joacă teatru. Intensitatea cu care trăiește emoțiile este extrem de mare și, astfel, reacțiile sale devin dramatice. De altfel, nu trebuie să uitam că grupa din care face parte această tulburare de personalitate se numește “Tulburări de personalitate emoționale și dramatice”, Dana Peristeri, psihoterapeut al Clinicii Oana Nicolau

Deși simptomele acestei afecțiuni mintale au fost descrise în medicina de specialitate în urmă cu mii de ani, abia în ultimele trei decenii a început să se vorbească mai mult despre tulburarea borderline, fiind conceptualizată. Termenul borderline se referă la faptul că persoanele cu această afecțiune au tendința de a se afla la „granița” dintre nevroză și psihoză, prezentând simptome amestecate ale ambelor categorii de boli.

Tulburarea borderline este o afecțiune mintală care face parte din grupul de tulburări de personalitate de grupa B – cele care includ un comportament dramatic și imprevizibil, cu emoții paroxistice. Se dezvoltă în timpul adolescenței sau la vârsta de adult tânăr și se caracterizează prin instabilitate emoțională, comportament impulsiv, imagine de sine distorsionată și relații instabile și nefructuoase cu ceilalți.

Specialiștii consideră că persoanele care ajung să sufere de tulburarea borderline au o predispoziție genetică de a dezvolta această afecțiune, la care se adaugă factori externi de mediu care sporesc vulnerabilitatea, precum:

• Factori de mediu, asociați cu un risc ridicat: relații de familie instabile, abuzuri în copilărie, sentimentul de a fi neglijat;
• Dezechilibre ale serotoninei: tulburarea borderline este asociată cu anomalii de funcționare ale unor părți ale creierului implicate în reglarea emoțiilor (sistemul limbic, amigdala). O mare parte dintre cei care suferă de tulburarea borderline au, probabil, o rudă apropiată în familie cu ADHD, tulburare bipolară, schizofrenie sau depresie.

Deoarece personalitatea se dezvoltă pe parcursul copilăriei și al adolescenței, tulburarea borderline nu poate fi diagnosticată cu siguranță în această perioadă.

Persoana care suferă de tulburare borderline se manifestă prin:

• O imagine de sine slab dezvoltată sau instabilă și autocritică;
• Obiective, aspirații și planuri de carieră instabile;
• Lipsa empatiei, incapacitatea de a recunoaște sentimentele și nevoile celorlalți;
• Relații intense și instabile, marcate de neîncredere, conflicte și de frica de singurătate, cu fluctuații între o implicare prea accentuată și o retragere totală din relație;
• Schimbare rapidă a stării de spirit, cu alternări care pot dura câteva ore, câteva zile sau ceva mai mult;
• Anxietate;
• Stare depresivă;
• Sentiment de insecuritate;
• Dezinhibare, uneori periculoasă: asumarea unor riscuri prea mari, comportament impulsiv, exagerat;
• Ostilitate;
• Tendință de suicid sau de auto-vătămare;
• Exces de alcool sau alte substanțe;
• Incapacitate de control al furiei, aceasta fiind resimțită adesea fără motive reale;
• Paranoia;
• Sentiment de singurătate, izolare.

Nu arareori o persoană poate experimenta – într-un anumit grad – unul sau mai multe simptome dintre cele de mai sus, fără să fie diagnosticată cu borderline, dar o persoană borderline prezintă în mod constant pe tot parcursul maturității o mare parte sau chiar toate aceste simptome.

În plus, persoanele borderline au frecvent abordarea dihotomică „negru sau alb” și pot percepe furie din partea celorlalți acolo unde aceasta nu există; ele pot reacționa la mesaje cu conotații negative într-un mod mult mai puternic decât persoanele care nu suferă de această afecțiune.

În mod paradoxal, persoanele borderline simt adesea o dorință intensă de apropiere față de ceilalți, însă reacțiile lor instabile și exagerate tind să îi îndepărteze, ceea ce le creează un profund sentiment de izolare.

Sunt expuse riscului de a dezvolta tulburare borderline persoanele care:

• Au în familie rude care suferă de tulburare borderline;
• Au avut o copilărie marcată de instabilitate și vulnerabilitate emoțională;
• Au în familie rude cu probleme de control al impulsului (impulsivitate);
• Au fost abuzate emoțional – și nu numai – în copilărie.

Comportament extrem

Persoanele care suferă de tulburare borderline prezintă adesea un comportament extrem, precum auto-vătămarea constantă, consumul de substanțe cu frecvente supradoze, alcool sau medicamente consumate în exces.

Persoana cu tulburare borderline simte că depinde de ceilalți sau se teme să nu fie abandonată, iar aceste comportamente extreme îi dau sentimentul că așa poate evita abandonul, fie el real sau imaginar. Din păcate, efectul obținut este complet opus: un astfel de comportament este respins de ceilalți, fiind catalogat ca manipulare și „căutarea atenției.”

Trăsăturile unei femei cu personalitate borderline sunt următoarele:

• Resimte o teamă intensă și constantă de abandon; își imaginează că abandonul ar putea apărea chiar și din motive neînsemnate, ceea ce o face să devină agresivă;
• Stabilește relații interpersonale foarte intense; fie că se ceartă sau iubește, face totul cu pasiune, la flacără maximă;
• Experimentează probleme importante de personalitate; în foarte multe cazuri, unul dintre părinții persoanei borderline a fost un narcisic, ceea ce face ca persoana să nu aibă o identitate clară de sine și să pără că jonglează cu multiple personalități distincte, putând trece de la o extremă la alta în câteva secunde, în funcție de ceea ce e favorabil pe moment;
• Are gânduri suicidare, generate de frica de abandon;
• Este instabilă emoțional, putând trece de la o stare de fericire la una de supărare în doar câteva secunde;
• Trăiește stări de furie fără motiv, de durată scurtă și ce se estompează fără urmă.

Trăsăturile bărbatului cu personalitate borderline sunt următoarele:

• Construiește multe relații romantice – se întâlnește simultan cu mai multe femei , dar nu vrea să aibă relații pe termen lung cu niciuna, din cauza fricii de abandon; tinde să fie agresiv în comportament, chiar violent; relațiile lui încep repede și se termină la fel de repede;
• Trăiește o multitudine de emoții, rulează la fel de multe gânduri și produce comportamente multe și foarte variate, cu schimbări bruște și cu exprimarea nereținută a sentimentelor de furie și a altor emoții de ostilitate față de ceilalți;
• Are dificultăți în menținerea relațiilor cu ceilalți – nu este capabil să interpreteze limbajul trupului, cuvintele sau emoțiile celorlalți; un bărbat borderline, de exemplu, s-ar putea supăra că soția sa a vorbit în public cu alt bărbat și ar putea deveni distant din punct de vedere emoțional, nefiind deschis să comunice despre ceea ce l-a supărat;
• Are gânduri suicidare și încearcă să se sinucidă pentru a-i manipula pe ceilalți;
• Dă dovadă de un comportament care cerșește atenție, de o atitudine negativă, folosește frecvent cuvinte agresive, de critici și de acuzații; bărbații borderline tind spre comportamente auto-lezive pentru a atrage atenția; ei pot, de asemena, avea comportamente riscante: sex neprotejat, mai mulți copii cu femei diferite, generează abuz domestic, proferează amenințări, etc;
• Poate dezvolta dependență față de partener sau poate crea o forma de codependență  – paradoxal, uneori, partenerul său începe să se bazeze din punct de vedere emoțional pe persoana borderline;
• Poate avea multiple crize de furie, complet nejustificate.

Netratată, tulburarea borderline are efecte negative importante asupra vieții, printre care:

• Incapacitatea de a atinge diferite obiective, ca urmare a instabilității comportamentului;
• Performanțe slabe la locul de muncă sau chiar pierderea acestuia;
• Colaps financiar;
• Izolare socială;
• Dificultate în menținerea relațiilor, prin urmare, frecvente separări sau divorțuri;
• Leziuni rezultate în urma încercărilor de suicid;
• Depresie;
• Anxietate;
• Tulburări de alimentație;
• Tulburare bipolară;
• Abuz de alcool și/sau alte substanțe;
• Implicarea în relații abuzive, toxice;
• Moarte prin suicid sau în urma unor accidente cauzate de teribilismul comportamental.

Tulburarea de personalitate borderline și tulburarea bipolară au câteva elemente comune și pot fi adesea confundate, însă diferențele dintre acestea sunt semnificative.

Cea mai mare diferență dintre tulburarea bipolară și tulburarea borderline este că prima reprezintă o tulburare de dispoziție, în timp ce tulburarea borderline este una de personalitate.

Tulburările de personalitate se caracterizează prin existența unor moduri de gândire, a unor  sentimente, emoții și comportamente care sunt diferite de așteptările sociale, provocând dificultăți de funcționare și relaționare, dar și o mare suferință pentru persoana respectivă.

Tulburările de dispoziție reprezintă o categorie de tulburări care se disting prin schimbări semnificative ale dispoziției, adică ale stării sufletești – tulburarea bipolară și depresia se încadrează în această categorie, dar nu numai.

Nu este exclus ca persoanele borderline să dezvolte și tulburare bipolară, și invers. Însă, pentru că se tratează în mod diferit, este important ca diagnosticul să fie corect.

O diferență importantă este dată de faptul că dispozițiile emoționale ale celor care suferă de tulburare borderline sunt puternic influențate de mediul extern și de experiențele trecute, fiind adesea declanșate de perceperea unui abandon, real sau imaginar. În plus, persoanele borderline dezvoltă emoții și reacții foarte intense. Când sunt deprimate, sunt deprimate complet, iar când sunt fericite, sunt foarte fericite.

Asemănarea fundamentală între cel două tulburări – și motivul pentru care pot fi adesea confundate de neprofesioniști – este schimbarea bruscă de comportament.

Este foarte important de precizat elementul care le diferențiază și care susține o diagnosticare corectă, alături de alte criterii, este durata comportamentelor, adică frecvența schimbărilor.

În timp ce persoanele borderline au comportamente impulsive și schimbări bruște de stare, care pot dura minute, ore sau zile, cei care suferă de tulburare bipolară au un ritm mult mai lent de trecere de la polul depresiv spre cel maniacal sau hipomaniacal.

Termenul „bipolar” se referă la cele două extreme ale bolii: depresia și mania. Acest lucru se traduce printr-o modificare de lungă durată a dispoziției și a nivelului de energie, printr-o alternare a episoadelor depresive cu episoadele maniacale. Denumirea veche a tulburării bipolare este psihoză maniaco-depresivă.

Tulburarea bipolară este cunoscută și sub numele de depresie maniacală. Perioadele de energie extrem de ridicată și euforie sunt expresia simptomelor episodului maniacal, în timp ce tristețea extremă, energia scăzută și lipsa de chef indică episodul depresiv.

În timpul unei faze maniacale, persoana glisează spre un comportament riscant și impulsiv, ritmul în care curg gândurile devine foarte rapid, iar nevoia de somn este mult redusă. În timpul fazei depresive, o persoană bipolară se simte extrem de obosită și de tristă, iar fluxul cognitiv este lent și dezarticulat.

Impulsivitatea și frecventele schimbări de dispoziție (caracteristice maniei) adesea îndepărtează persoana de cei din jur, deși aceasta își dorește foarte mult să construiască relații. Schimbările de dispoziție pot avea o ciclicitate anuală, uneori mai deasă.

Tulburarea bipolară este o afecțiune permanentă, ce rămâne în viața persoanei, indiferent de tratament. Totodată, simptomele acesteia pot fi bine gestionate și diminuate considerabil cu medicație și psihoterapie.

Ca și în cazul tulburării bipolare, ajutorul medical specializat este primul pas în tratarea tulburării borderline.

Diagnosticarea tulburării borderline este adesea dificilă, din cauza similitudinii unora dintre simptome cu cele ale altor boli. Diagnosticarea se face de către medicul psihiatru, tot el fiind și cel care stabilește medicația necesară și face evaluările periodice. Diagnosticarea presupune mai multe ședințe, în care medicul investighează în profunzime istoricul medical al pacientului și nuanțează foarte bine simptomele, așa încât să diminueze riscul – ridicat –  de eroare. Din nefericire, destul de des, tulburarea borderline este subdiagnosticată sau greșit diagnosticată.

Odată diagnosticată, tulburarea borderline implică obligatoriu psihoterapie, care este, de altfel, și principalul tratament în acest caz. Terapiile recomandate sunt:

• Terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta ajută la schimbarea convingerilor, comportamentelor și percepțiilor nesănătoase cu privire la propria persoană și la alte persoane. Prin acest tip de terapie, persoana borderline învață să dezvolte metode corecte, sănătoase de a reacționa la stările de neliniște, supărare sau nesiguranță.
• Terapia dialectic-comportamentală. Prin intermediul acesteia, persoana învață cum să își conștientizeze propriile gânduri, comportamente și cum să răspundă în mod sănătos la acestea. Acest tip de terapie reduce comportamentele abuzive, de auto-vătămare, depresia, abuzurile de alcool și alte substanțe.
• Terapia centrată pe scheme. Aceasta este bazată pe ideea că tulburarea borderline provine dintr-o imagine de sine distorsionată și disfuncțională, concentrându-se astfel pe reconstruirea modului în care persoana respectivă se percepe pe sine.

Deși medicația nu vindecă tulburarea borderline, aceasta poate ameliora simptomele. Medicamentele se adresează depresiei, agresivității și anxietății. Dacă simptomele sunt severe, medicul poate recomanda spitalizarea persoanei pentru o anumită perioadă, mai ales în cazul în care au existat gânduri sau comportamente suicidare.

Afecțiunile mintale sunt adesea neglijate de către oameni – fie pentru că persoana în cauză nu conștientizează, fie pentru că cei din jur nu știu cum să procedeze, ori pentru că publicul larg trăiește un sentiment de rușine de a fi sau a avea alături o persoană afectată.