Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Prospect Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Gaviscon Mentol suspensie orală în plic este un medicament din grupul "supresorilor de reflux", conceput să formeze un strat protector de până la 4 ore peste conținutul stomacului. Acesta previne ca acidul gastric să urce în esofag, unde ar provoca durere și disconfort. Este utilizat pentru a trata simptomele refluxului gastro-esofagian, cum ar fi regurgitația acidă, senzația de arsură în capul pieptului și indigestia (legate de reflux), care pot apărea după mese, în timpul sarcinii sau la pacienții cu esofagită de reflux.
1. Ce este Gaviscon Mentol suspensie orală în plic şi pentru ce se utilizează
Gaviscon Mentol suspensie orală în plic aparţine unui grup de medicamente numite „supresori ai refluxului”, care formează un strat protector până la 4 ore peste conţinutul stomacului, împiedicând acidul gastric să părăsească stomacul, unde acţionează, şi să pătrundă în esofag, unde provoacă durere şi disconfort.
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul simptomelor refluxului gastro-esofagian, cum sunt regurgitaţia acidă, senzaţia de arsură în capul pieptului şi indigestia (legate de reflux) care apar, de exemplu, după mese sau în timpul sarcinii sau la pacienţii cu simptome asociate esofagitei de reflux.
2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Nu luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic:
- dacă ştiţi că sunteţi alergic (hipersensibil) la oricare dintre componentele Gaviscon Mentol suspensie orală în plic, deoarece foarte rar au apărut dificultăţi în respiraţie şi erupţii trecătoare pe piele (pentru lista completă vezi informaţiile suplimentare).
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Acest medicament conţine sodiu (6,2 mmol per 10 ml) şi calciu (1,6 mmol per 10 ml). Doza maximă zilnică recomandată din acest medicament conține 1140,8 mg sodiu (componenta principală stabilă/sare de masă). Aceasta este echivalentă cu 57,04% din maximul zilnic recomandat pentru un adult.
Dacă medicul nu v-a recomandat altfel, Gaviscon Mentol suspensie orală în plic este indicat pentru tratamentul de scurtă durată. Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți nevoie zilnic de Gaviscon Mentol suspensie orală în plic pentru o perioadă lungă de timp sau în mod regulat, în special dacă v-a fost recomandat să urmați o dietă cu conținut scăzut de sodiu.
- Vă rugăm adresaţi-vă medicului dumneavoastră privind concentraţiile acestor săruri şi dacă aveți sau aţi avut o afecţiune la nivelul rinichilor sau inimii, deoarece anumite săruri pot avea un efect asupra acestor afecţiuni.
Adresaţi-vă medicului dumneavostră dacă simptomele persistă după 7 zile de utilizare.
Metil-parahidroxibenzoatul (40 mg/10 ml) și propil-parahidroxibenzoatul (6 mg/10 ml) pot provoca reacții alergice (chiar întârziate).
Folosirea altor medicamente
Nu luaţi acest medicament în decurs de două ore de la administrarea altor medicamente pe cale orală, deoarece acesta poate interacţiona cu anumite medicamente.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Sarcina şi alăptarea
Puteţi lua acest medicament dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.
Informaţii importante privind unele componente ale Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Acest medicament conţine parahidroxibenzoat de metil (E 218) şi parahidroxibenzoat de propil (E 216) care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
3. Cum să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Pentru administrare orală.
Adulţi, inclusiv vârstnici, și adolescenți cu vârsta de 12 ani şi mai mari: unul până la două plicuri după masă şi la culcare sau conform recomandărilor (maxim de patru ori pe zi).
Copii și adolescenți cu vârsta sub 12 ani: trebuie administrat numai la sfatul medicului.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Dacă luaţi prea mult din acest medicament, vă puteţi simţi balonat și puteți experimenta un oarecare disconfort abdominal. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă acest simptom nu dispare.
Dacă uitaţi să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Dacă ați uitat să luaţi o doză, nu este necesar să luaţi o doză dublă data viitoare, ci continuaţi să luaţi doza obişnuită la momentul potrivit.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Gaviscon Mentol suspensie orală în plic poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Dacă apar aceste reacţii adverse, opriţi administrarea acestui medicament şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Foarte rar (mai puţin de 1 din 10000), există şanse de apariţie a unei reacţii alergice la componente. Simptomele acesteia pot include erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, dificultăţi în respiraţie, ameţeli sau umflare a feţei, buzelor, limbii sau gâtului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
A NU SE LĂSA LA ÎNDEMÂNA ŞI VEDEREA COPIILOR
Nu utilizaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic după data de expirare înscrisă pe plic sau cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se păstra la frigider sau congela.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Informaţii suplimentare
Ce conţine Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
- Substanţele active din fiecare plic (10 ml) cu suspensie orală sunt : alginat de sodiu 500 mg, hidrogenocarbonat de sodiu 267 mg şi carbonat de calciu 160 mg.
- Celelalte componente sunt: carbomer 974P, parahidroxibenzoat de metil (E 218) şi parahidroxibenzoat de propil (E 216), zaharină sodică, hidroxid de sodiu, aromă naturală de mentă şi apă purificată. Acest medicament nu conţine zahăr sau coloranţi.
Cum arată Gaviscon Mentol suspensie orală în plic şi conţinutul ambalajului
Medicamentul Gaviscon Mentol suspensie orală în plic este o suspensie de culoare aproape albă, cu miros şi aromă de mentă.
Gaviscon Mentol suspensie orală în plic este disponibil în ambalaje cu 2, 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24, 26, 28, 30, 32, 36 sau 48 plicuri.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
Deținătorul autorizației de punere pe piață
RECKITT BENCKISER (ROMANIA) SRL
Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nr. 48, Clădirea Crystal Tower
Etaj 11, Sector 1, București, România
Fabricantul
RB NL Brands B.V.
Schiphol Boulevard 207, 1118 BH Schiphol, Olanda
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
- Austria: Gaviscon Liquid Sachets Mint Suspension zum Einnehmen
- Bulgaria: GAVISCON LIQUID SACHETS 500 mg/10 ml+267 mg/10ml+160 mg/ 10 ml oral suspension
- Cipru: Gaviscon Liquid Sachets
- Danemarca: Galieve Cool Mint
- Finlanda: Galieve Mint oraalisuspensio, annospussi
- Germania: Gaviscon Liquid 500 mg / 267 mg / 160 mg Suspension zum Einnehmen
- Grecia: Gaviscon Liquid Sachets
- Irlanda: Gaviscon Liquid Sachets Oral Suspension Sodium Alginate 500mg, Sodium Bicarbonate 267mg and Calcium Carbonate 160mg
- Islanda: Galieve Cool Mint, mixtúra, dreifa, skammtapoki
- Marea Britanie (Irlanda de Nord): Gaviscon Liquid Sachets
- Norvegia: Galieve mikstur, suspensjon, med mintsmak, i dosepose
- Polonia: Gaviscon o smaku mięty Saszetki
- Portugalia: Gaviscon
- România: Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
- Suedia: Galieve Mint oral suspension, dospåse
Acest prospect a fost revizuit în septembrie 2022.
FAQs - Întrebări frecvente despre Gaviscon Mentol suspensie orală în plic
Pot lua Gaviscon Mentol suspensie orală în plic dacă sunt însărcinată sau alăptez?
Da, conform prospectului, acest medicament poate fi administrat în siguranță atât femeilor însărcinate, cât și celor care alăptează. Cu toate acestea, este întotdeauna recomandat să discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a începe orice tratament în timpul sarcinii sau alăptării.
Cât timp pot utiliza Gaviscon Mentol suspensie orală în plic?
Gaviscon Mentol suspensie orală în plic este indicat pentru tratamentul de scurtă durată al simptomelor de reflux gastro-esofagian. Dacă simptomele persistă sau se agravează după 7 zile de utilizare, este esențial să consultați un medic pentru o evaluare și un sfat medical suplimentar.
Există restricții dietetice în timpul tratamentului cu Gaviscon Mentol suspensie orală în plic?
Acest medicament conține sodiu. Dacă urmați o dietă cu conținut scăzut de sodiu, este important să discutați cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza Gaviscon Mentol suspensie orală în plic, mai ales dacă aveți nevoie de el zilnic sau pe o perioadă lungă de timp. Nu există alte restricții dietetice specifice menționate.
Ce ar trebui să fac dacă uit să iau o doză de Gaviscon Mentol suspensie orală în plic?
Dacă ați uitat să luați o doză, nu este necesar să luați o doză dublă la următoarea administrare. Pur și simplu continuați cu doza obișnuită la momentul potrivit, conform schemei de tratament recomandate.
Care sunt cele mai frecvente efecte secundare ale Gaviscon Mentol suspensie orală în plic?
Gaviscon Mentol suspensie orală în plic este, în general, bine tolerat. Reacțiile adverse sunt rare. Cel mai rar, pot apărea reacții alergice la componente, manifestate prin erupții cutanate, mâncărime, dificultăți de respirație, amețeli sau umflarea feței, buzelor, limbii sau gâtului. Dacă observați oricare dintre aceste simptome, întrerupeți imediat utilizarea și solicitați asistență medicală.