Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Fluomizin - Prospect medical

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Prospect Fluomizin

Fluomizin este un medicament cu efect antiinfecțios și antiseptic, utilizat pentru tratamentul infecțiilor vaginale. Substanța sa activă, clorura de dequaliniu, aparține unui grup de compuși cuaternari de amoniu și are un spectru larg antimicrobian, acționând împotriva bacteriilor, fungilor și Trichomonas vaginalis care pot cauza infecții. După administrarea intravaginală, comprimatele se dizolvă local, iar ameliorarea inflamației și a disconfortului apare, de obicei, în 24-72 de ore. Fluomizin poate fi folosit, de asemenea, pentru asigurarea asepsiei înainte de intervenții chirurgicale ginecologice sau naștere.

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Fluomizin şi pentru ce se utilizează
  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Fluomizin
  3. Cum să utilizaţi Fluomizin
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Fluomizin
  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Fluomizin şi pentru ce se utilizează

Fluomizin are efect antiinfecțios şi antiseptic. După administrarea intravaginală, comprimatele vaginale de Fluomizin se dizolvă şi eliberează substanţa activă. Această substanţă aparţine unui grup de substanţe denumită compuşi cuaternari de amoniu. Are spectru larg antimicrobian şi acţionează împotriva bacteriilor, fungilor şi Trichomonas vaginalis care pot determina infecţii vaginale.

Fluomizin este utilizat pentru tratamentul infecţiilor vaginale. Are efect local la nivelul vaginului. Dispariţia inflamaţiei şi a disconfortului apare între 24-72 ore.

Fluomizin poate fi utilizat pentru asigurarea asepsiei înaintea operaţiilor ginecologice sau naşterii.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Fluomizin

Nu utilizaţi Fluomizin

  • dacă sunteţi alergică la clorura de dequaliniu sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)
  • dacă există ulceraţii ale epiteliului vaginal sau ale colului uterin
  • dacă nu aţi ajuns la maturitatea sexuală şi nu aţi avut prima menstruaţie

Nu trebuie efectuate spălături vaginale în timpul tratamentului cu Fluomizin.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi Fluomizin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Fluomizin împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Studiile au arătat că Fluomizin, respectiv clorura de dequaliniu, nu are efecte asupra fătului şi a nou-născutului. De aceea, Fluomizin poate fi utilizat în timpul sarcinii, dar numai pe baza prescripţiei medicale.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu sunt relevante.

3. Cum să utilizaţi Fluomizin

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutai cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un comprimat vaginal, administrat intravaginal profund, înainte de culcare timp de 6 zile.

Tratamentul se întrerupe pe perioada menstruaţiei şi se reia după oprirea acesteia.

Un tratament pe o perioadă mai mică de 6 zile poate determina recidivarea. Disconfortul poate să dispară adeseori înainte ca infecţia să fie complet vindecată. De aceea, nu trebuie să întrerupeți tratamentul înainte de 6 zile, chiar dacă nu mai aveţi simptomele iniţiale (mâncărime, miros urât al secreţiilor vaginale).

Fluomizin conţine excipienţi care nu se dizolvă complet; ocazional pot să apară pete pe lenjerie. Aceasta nu afectează eficacitatea medicamentului. În cazuri rare în care mucoasa vaginală este foarte uscată este posibil ca, comprimatele vaginale să nu se dizolve şi acestea să fie eliminate întregi.

În acest caz tratamentul nu este optim. Totuşi aceasta nu afectează mucoasa vaginală; pentru prevenţie comprimatele vaginale pot fi umezite cu o picătură de apă înainte de administrarea intravaginală.

Pacientele trebuie să utilizeze tampoane igienice; produsul nu pătează lenjeria. Lenjeria trebuie schimbată zilnic şi spălată la temperaturi de cel puţin 80ºC.

Dacă utilizaţi mai mult Fluomizin decât trebuie

Administrarea a mai mult de un comprimat vaginal nu va creşte efectul medicamentului. Este posibil să determine o creştere a reacţiilor adverse. Totuşi nu au fost raportate reacţii adverse severe după supradozajul cu Fluomizin.

Dacă aţi utilizat accidental mai multe comprimate vaginale adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Fluomizin

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Infecţiile vaginale determină usturime, senzaţie de arsură, disconfort. Aceste simptome dispar, de obicei, în timpul tratamentului.

În cazuri rare simptomele ca mâncărime, senzaţie de arsură, roşeaţă pot fi accentuate la începutul tratamentului. În aceste cazuri nu este necesar să se întrerupă tratamentul.

În unele cazuri, când epiteliul vaginal este afectat datorită unui deficit de estrogen sau datorită altor fenomene inflamatorii, a fost raportată prezenţa unor sângerări.

În cazuri rare au apărut şi stări febrile. În acest caz trebuie întrerupt tratamentul.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Fluomizin

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30º C, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Fluomizin

  • Substanţa activă este clorura de dequaliniu. Fiecare comprimat vaginal conţine clorură de dequaliniu 10 mg.
  • Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, stearat de magneziu.

Cum arată Fluomizin şi conţinutul ambalajului

Fluomizin se prezintă sub formă de comprimate vaginale de culoare albă, ovale şi biconvexe.

Cutie cu un blister din PVC-PE-PvdC/Al a 6 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

MagnaPharm SK s.r.o.
Digital Park II/D, Einsteinova 23, 851 01 Bratislava, Republica Slovacă

Fabricantul

Haupt Pharma Amareg GmbH
Donaustaufer Strasse 378
D-93055 Regensburg,
Germania

Acest prospect a fost revizuit în Ianuarie, 2022.

FAQs - Întrebări frecvente despre Fluomizin

Ce se întâmplă dacă uit să folosesc o doză de Fluomizin?

Dacă ați uitat o doză de Fluomizin, administrați-o imediat ce vă amintiți, cu excepția cazului în care este aproape timpul pentru următoarea doză. În acest caz, săriți doza uitată și continuați cu programul obișnuit. Nu administrați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Pot folosi Fluomizin în timpul sarcinii sau alăptării?

Conform prospectului, Fluomizin poate fi utilizat în timpul sarcinii, dar numai pe baza prescripției medicale. Este esențial să discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a începe tratamentul dacă sunteți însărcinată sau alăptați, pentru o evaluare a riscurilor și beneficiilor.

Cât timp durează tratamentul cu Fluomizin?

Durata recomandată a tratamentului cu Fluomizin este de 6 zile. Chiar dacă simptomele dispar mai devreme, este important să finalizați întregul ciclu de tratament pentru a asigura eradicarea completă a infecției și a preveni recidivele.

Ce ar trebui să fac dacă apar iritații sau disconfort sever la începutul tratamentului?

În cazuri rare, simptomele precum mâncărimea, senzația de arsură sau roșeața pot fi accentuate la începutul tratamentului. Acestea ar trebui să se amelioreze pe parcurs. Dacă disconfortul este sever, persistă sau se agravează, contactați medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Fluomizin afectează eficacitatea altor metode contraceptive vaginale (ex: diafragme, spermicide)?

Deși prospectul nu specifică direct interacțiuni cu metodele contraceptive vaginale, este întotdeauna prudent să discutați cu medicul dumneavoastră sau farmacistul despre toate medicamentele, inclusiv cele cu administrare vaginală, pe care le utilizați. Acest lucru asigură că eficacitatea contracepției nu este compromisă și că nu există interacțiuni nedorite.