Dr. Razvan Filip
Pentru că nu-mi plăcea să provoc acea durere pacienților, chiar dacă într-adevăr până la urmă îi ajutam, tot timpul am căutat să am o metodă care să fie nedureroasă pentru pacient. Așa că, acum vreo 10 ani am făcut ultima mea operație clasică. De atunci am făcut numai endoscopic și fără tamponament.
Despre
Dr. Răzvan Filip este medic specialist ORL certificat de Colegiul medicilor București la Spitalul Euroclinic din cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria. Expertiza sa constă în chirurgia endoscopică a nasului și sinusurilor, precum și în tratamentul tulburărilor respiratorii din timpul somnului.
A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București și după aceea a urmat rezidențiatul în otorinolaringologie, acumulând experiență în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului și gâtului.
În practica sa utilizează tehnici moderne de chirurgie endoscopică rino-sinusală, inclusiv septoplastia endoscopică fără tamponament nazal, o metodă care reduce durerea post-operatorie și permite pacienților să aibă o recuperare mai rapidă.
Experiență în chirurgia endoscopică rino-sinusală
Membru al unor importante societăți medicale românești și internaționale
- Societatea Română de Rinologie
- Societatea Europeană de Rinologie
- Societatea Română de Pneumologie – Secțiunea de Somnologie
Cursuri postuniversitare
- 2022: "IRCAD Masterclass - Obstructive sleep apnea upper airway surgery";
- 2022: Rinoplastie deschisa "Seventh Bergamo Open Rhinoplasty Course" Enrico Robotti, Riccardo Mazzola;
- 2019: Chirurgie a caii respiratorii superioare pentru sindromul de apnee in somn si initierea in chirurgia robotica cu robotul DaVinci "Obstructive Sleep Apnea Upper Airway Surgery" sustinut de Fernanda Louise MARTINHO HADDAD Brazil, Filipo MONTEVECCHI Italy, Leonardo HADDAD Brazil, Philippe SCHULTZ France, in Strasbourg;
- 2016: Obtinerea competentei de Somnologie prin participare la cursurile programului de studii complementare pentru obtinerea Competentei de Somnologie organizat de Societatea Romana de Pneumologie la Bucuresti, Prof. Dr. F Mihaltan, Asist. Univ. Dr. Oana-Claudia Deleanu
- Somnologie - poligrafie (Modulul 1);
- Somnologie - poligrafie, polisomnografie si titrare CPAP/BiPAP (Modulul 2);
- 2016: 1’st European Advanced Course on Surgical Techniques for Snoring si OSAHS Curs Avansat de tehnici chirurgicale pentru sforait si sindrom de apnee in somn de tip obstructiv - patru sesiuni si o sesiune de disectie chirurgicala la Roma, Italia, Prof. Dr. F Ottaviani, A Marzetti, G Bellocchi, F Peverini, Prof C Vicini cu participare stiintifica internationala;
- 2015: Diagnostic clinic si planificare tratament chirurgical;
- 2015: Tehnici chirurgicale minim invazive pentru sforait si SASO usor;
- 2016: Tehnici chirurgicale avansate faringeale si scheletale;
- 2016: Sesiune de disectie chirurgicala in laborator;
- 2016: Neurostimularea bazei de limba si chirurgie avansata pentru sindromul de apnee in somn de tip obstructiv;
- 2014: “Curs de chirurgie endoscopica rino-sinusala – FESS, modul avansati”, Bucuresti, Sef Lucrari Dr. Vlad Budu;
- 2013: „Advances in Surgical Management of Snoring and Obstructive Sleep Apnoea” – Curs de management chirurgical al sforaitului si sindromului de apnee in somn de tip obstructiv – Londra, Anglia, Mr B Kotecha si Mr N Tolley;
- 2013: „Al-9-lea Curs International de Chirurgie Endoscopica Rinosinusala” - Curs de chirurgie endoscopica rinosinusala, Prof. Dr. C. Sarafoleanu;
- 2013: „Workshop de Chirurgie Endoscopica Rinosinusala – BASIC ESS” - Curs de chirurgie endoscopica rinosinusala – BASIC ESS Hands-on surgery, Dr. Claudiu Manea;
- 2012: „2-nd International Workshop on Endoscopic Sinus Surgery” Curs de chirurgie endoscopica rinosinusala si workshop de disectie – Wiesbaden, Germania, Prof. Dr. H. Stammberger;
- 2012: „Workshop-ul de Chirurgie Endoscopica Rinosinusala” - Curs de chirurgie endoscopica rinosinusala, Prof. Dr. C. Sarafoleanu;
- 2011: „Curs de Chirurgie Endoscopica in ORL Pediatrica” - Curs de chirurgie endoscopica rino-sinusala cu disectie - modul 2, Prof. Dr. Albu si Conf. Dr. Muhlfay;
- 2010: „Curs de Chirurgie Endoscopica in ORL Pediatrica” - Curs de chirurgie endoscopica rino-sinusala cu disectie - modul 1, Prof. Dr. Albu si Conf. Dr. Muhlfay;
- 2010: „Medicina Somnului – Program pentru Europa Centrala” – Curs de poligrafie respiratorie a somnului, Conf. Dr. Paraschiva Postolache.
Activitate științifică
- Mai 2016: “Rolul ORL în managementul sindromului de apnee în somn de tip obstructiv” - Cursul programului de studii complementare pentru obținerea Competenței de Somnologie - Modulul II, București;
- Mai 2016: “Opțiunile pentru managementul sindromului de apnee în somn de tip obstructiv” - Cursul programului de studii complementare pentru obținerea Competenței de Somnologie - Modulul II, București;
- Oct 2015: “Septoplastia endoscopică fără tamponament postoperator – soluție pentru pacientii cu sindrom de apnee in somn de tip obstructiv și deviație obstructivă de sept nazal” - Primul Congres al Clubului Regal al Medicilor - “Elite pentru excelență”, București;
- Oct 2015: “Endoscopia flexibilă în somnul indus medicamentos - Evaluarea pacientului cu sindrom de apnee în somn de tip obstructiv care refuză sau nu este compliant la tratamentul cu aparat CPAP” - Primul Congres al Clubului Regal al Medicilor - “Elite pentru excelență”, București;
- Iun 2008: “Abordări terapeutice în limfomul cutanat cu celule T. Caz clinic și analiză a literaturii” - Conferința Națională a Societății de ORL și Chirurgie Cervico-facială, Timișoara;
- Iun 2008: “Autogrefa cartilaginoasă în chirurgia otologică. Experiența clinicii ORL a SCUMC Bucuresti” - Conferința Națională a Societății de ORL și Chirurgie Cervico-facială, Timișoara.
Participări la congrese și conferințe
- 2015: Conferința Nationala de Somnologie, Brașov;
- 2014: Endomilano 6th World Congress for Endoscopic Surgery of the Brain, Skull Base & Spine, and Second Global Update on FESS, THE SINUSES & THE NOSE, Milano, Italia;
- 2013: Conferința Națională de Somnologie, Sibiu;
- 2010: Conferința Națională de Somnologie, Iași.
