Nastere

Nasterea naturala

Nasterea este un fenomen fiziologic care incheie perioada de sarcina. Fiind foarte asteptata, nasterea naturala poate fi o experienta placuta, atunci cand pacienta este pregatita si informata corect despre momentele care trebuie parcurse in orele de travaliu.

Primele semne ale nasterii:

Mucusul cervival se elimina sub forma unei secretii gelatinoase, maronii, insotita uneori de striuri de sange. Eliminarea dopului gelatinos prevesteste nasterea cu cateva ore sau chiar cateva zile. Acesta nu este un semn de alarma, ci doar un semn care anunta apropierea momentului nasterii.

Ruperea membranelor sau “ruperea apei” reprezinta ruperea membranelor amniotice, fiind insotita de eliminarea lichidului amniotic. Pe parcursul orelor de travaliu lichidul amniotic va fi eliminat in cantitate variabila, lubrifiind astfel traseul pe care il va parcurge fatul. Ruperea membranelor reprezinta momentul in care trebuie sa ne indreptam spre maternitate.

Contractiile uterine – la inceput nesistematizate si de scurta durata – se vor intensifica si vor fi din ce in ce mai dese. Atunci cand contractiile uterine se vor sistematiza la 10-15 minute, este momentul sa mergem spre maternitate.

Durata travaliului variaza de la pacienta la pacienta

La prima nastere, travaliul dureaza aproximativ 10-12 ore, iar la urmatoarele nasteri, durata travaliului este mai scurta.
Travaliul are mai multe etape:

Sub actiunea contractiilor uterine, mobilul fetal solicita colul uterin care se va scurta, se va sterge si apoi se va dilata, permitand fatului sa coboare la nivelul planseului pelvin. Perioada dilatarii colului uterin prezinta o faza de latenta care dureaza 6-8 ore si o perioada activa, mai scurta, in care colul ajunge la dilatatia maxima.

Odata cu atingerea dilatatiei maxime, capul fetal se fixeaza, se angajeaza si coboara prin canalul pelvin. Pe parcursul acestei etape contractiile sunt foarte dese si de intensitate maxima, iar sub indrumarea medicului si a moasei, veti fi invatata sa “impingeti”, pentru a ajuta fatul sa se nasca. Uneori poate fi necesara efectuarea unei epiziotomii la nivelul perineului, pentru a usura nasterea.

Reprezinta eliminarea placentei, proces care poate dura pana la 30-40 de minute. Uneori medicul efectueaza si un control uterin pentru a se asigura ca nu exista resturi membranare ramase intrauterine.

Pe parcursul travaliului pacienta poate beneficia de anestezie rahidiana, care amelioreaza durerile datorate contractiilor uterine.

Nasterea prin cezariana

Atunci cand nasterea nu poate decurge in mod natural sau exista o indicatie medicala care contraindica nasterea naturala, se recurge la nasterea prin cezariana.

Desi nasterea prin cezariana presupune numite riscuri, asemenea oricarei interventii chirurgicale, aceasta este solutia pentru rezolvarea problemelor aparute pe parcursul travaliului. Tehnica chirurgicala, materialele resorbabile si experienta personalului medical de la Maternitatea Premiere confera siguranta atat pacientei, cat si fatului, rezultand in refacerea mai rapida a pacientei si un rezultat chirurgical estetic. Astfel, viitorul obstetrical al pacientei este afectat in mica masura, in conditiile in care pacienta isi doreste o noua sarcina. Dupa o perioada de minimum 2 ani de la operatia cezariana si cu o monitorizare atenta a travaliului, pacienta poate naste un alt copil chiar si pe cale naturala.

Extragerea firului de sutura la tegument, in ziua 4-10 postoperator, nu este o manevra dureroasa si faciliteaza o supraveghere mai atenta a evolutiei postoperatorii de catre medicul obstetrician.

Anestezia peridurala practicata asigura atat un confort operator bun pentru echipa chirurgicala, cat si posibilitatea mamei de a-si vedea copilul din primele clipe de viata.