Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Reteaua de sanatate REGINA MARIA preia Spitalul Première din Timisoara, cel mai mare spital privat din vestul tarii


Bucuresti, 27 mai 2019. Dupa trei ani de prezenta in Timisoara, Reteaua de sanatate REGINA MARIA, singura care detine trei spitale cu acreditari internationale, isi consolideaza expertiza medicala prin preluarea spitalului Première, cel mai mare spital privat multidisciplinar din regiunea de vest a tarii.

Spitalul Première se remarca prin inalta pregatire a echipelor medicale, alcatuite din cei mai buni profesionisti din zona, inalt specializati in obstetrica, chirurgie ginecologica, medicina materno-fetala, ortopedie, neurochirurgie si chirurgie generala.  

”Am gasit in Première un partener strategic, preocupat de excelenta in servicii medicale, in aceeasi masura in care suntem si noi. A contat foarte mult ca trei dintre spitalele REGINA MARIA detin opt acreditari internationale, ceea ce demonstreaza preocuparea noastra permanenta pentru adoptarea si mentinerea celor mai inalte standarde de siguranta si ingrijire a pacientilor. Ne propunem impreuna cu echipa medicala si de management a spitalului Premiere sa extindem semnificativ serviciile medicale oferite. Astfel, construim impreuna o retea nationala de ingrijire medicala, insufletita de grija si respect pentru pacienti.”, a punctat Fady Chreih, CEO-ul Retelei de sanatate REGINA MARIA.

Spitalul Première dispune de ambulatoriu integrat, laborator propriu de analize medicale si un centru performant de imagistica, dotat cu RMN si CT. Spitalul are o suprafata de 5300 mp, o capacitate de 134 de paturi si dispune de 6 sali de operatie si bloc de nasteri. Aici au loc peste 2500 de interventii chirurgicale si 1400 de nasteri in fiecare an. Compania are in prezent aproximativ 300 angajati si colaboratori, iar la finalul anului 2018 a inregistrat o cifra de afaceri de 7 milioane de euro.

Printre centrele cu o inalta expertiza medicala ale spitalului se numara: Centrul de Medicina Fetala, Centrul de Chirurgia Endometriozei, Centrul de Chirurgie Spinala, Centrul de Chirurgia Sanului, Centrul de Chirurgie Bariatrica si Centrul de Chirurgie Ortopedica Avansata.

”Spitalul Première inseamna echipe medicale de excelenta, ceea ce reiese in primul rand din pregatirea profesionala impresionanta a cadrelor medicale, dar si din gradul de satisfactie a pacientilor, care este, in medie, de 96%. Inca de la inceput ne-am dorit sa oferim pacientilor din Timisoara un loc in care ei sa simta ca primesc grija si atentia pe care le merita si, in acelasi timp, servicii medicale de inalta calitate. Faptul ca aceasta dorinta s-a dovedit a fi una dintre valorile comune cu Reteaua de sanatate REGINA MARIA, ma face sa cred ca acest parteneriat va fi unul de succes, care va aduce beneficii majore pacientilor din vestul tarii.”, a declarat Prof. Univ. Dr. Radu Prejbeanu, medic primar ortopedie-traumatologie si Director Medical al Spitalului Première.

Aceasta noua achizitie vine dupa ce, in prima parte a anului 2019, REGINA MARIA a anuntat preluarea celor mai importanti furnizori de servicii de imagistica din judetul Timis, Centrele de Radioimagistica dr. Birsasteanu si Telescan, care numara cinci unitati specializate. Astfel, reteaua de sanatate ajunge la 13 locatii in vestul tarii si la o echipa de 550 de angajati si colaboratori, precum si la un portofoliu de peste 40.000 de abonati in regiune. Prin aceasta expansiune rapida in zona de vest a tarii, operatorul privat de servicii medicale vizeaza pozitia de lider regional si pastrarea unui nivel inalt de calitate a actului medical, in toate regiunile in care are o prezenta puternica.

Reteaua de sanatate REGINA MARIA a deschis prima unitate medicala din Timisoara la sfarsitul anului 2015. Un an mai tarziu, a preluat centrele medicale Dr. Grigoras – un alt furnizor de renume pe plan local si Centrele de Radioimagistica dr. Birsasteanu si Telescan.

Prin aceasta noua tranzactie, Reteaua REGINA MARIA se apropie de pragul de 30 de achizitii cu preluare in proportie de 100%, a business-ului, fiind singura companie medicala cu o expertiza atat de vasta pe zona de M&A, cu o echipa dedicata de specialisti si rezultate dovedite in ce priveste integrarea si dezvoltarea ulterioara a jucatorilor preluati.

Tranzactia REGINA MARIA – Spitalul Première este in curs de avizare la Consiliul Concurentei.

In procesul de tranzactie, Reteaua de sanatate REGINA MARIA a fost asistata de o echipa de avocati de la Filip&Company coordonati de partenerul Ioana Roman si de o echipa condusa de partenerul Miruna Enache de la Ernst & Young, pentru aspecte fiscale.

Actionarii Première au fost asistati pentru aspecte strategice si financiare de dl. Florin Cerna de la BrinkThink Management si de o echipa de la de avocati de la D&B David si Baias condusa de partenerul Anda Rojanschi.