Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Masteranzi în vizită la REGINA MARIA Banca Centrală de Celule Stem

 

Studenții din anul II ai Programului de Master de Biochimie și Biologie Moleculară din cadrul Facultății de Biologie, Universitatea București, au ales laboratorul Băncii Centrale de Celule Stem REGINA MARIA pentru a pune în aplicare setul de cunoștințe acumulate în cadrul cursului de Biologie și Aplicații Clinice ale Celulelor Stem, predat de Prof. dr. Otilia Zarnescu. Cei 25 studenți au avut oportunitatea de a vizita laboratorul, de a  cunoaste  activitatile specifice unei banci de celule stem și cele mai noi  tehnologii ale momentului, dar și să lucreze cu echipamente de ultimă generatie. Protocoalele de lucru, metodele de procesare,testare, criogenare și stocare sunt doar câteva dintre aspectele parcurse de studenți în cadrul vizitei la REGINA MARIA Banca Centrală de Celule Stem.

Pornind de la criteriile de calitate care trebuie respectate pe parcursul proceselor de bancare a unităților obținute din sângele de cordon ombilical și din țesutul de cordon ombilical, până la simularea activităților de procesare și izolare a celulelor stem hematopoietice din sângele cordonului ombilical și a celulelor stem mezenchimale din țesutul cordonului ombilical, studenții au avut oportunitatea de lua pulsul activității dintr-un laborator de ultimă generație.  Totodată, aceștia au avut ocazia de a observa activități de testare  pentru  cuantificarea numărului total de celule nucleate, a numărului de celule stem hematopoietice (celule CD34+) și au evaluat  viabilitatea celulară prin tehnici de citometrie în flux. Nu în ultimul rând, studenții au studiat împreună cu echipa laboratorului modificările pe care celulele stem le manifestă pe parcursul procesului de diferențiere în alte tipuri celulare.

Întreaga experiență s-a bucurat de feedback-ul pozitiv al masteranzilor, marcând un pas important în procesul de învățare aplicată.

Echipa de masteranzi a fost îndrumată de specialiștii din cadrul laboratoului, iar întreaga vizită a fost coordonată de către Magda Dulugiac, Director de Procesare. Personalul ştiinţific şi de laborator al Băncii Centrale de Celule Stem REGINA MARIA  întrunește  cunostinte, abilităti și aptitudini performante  în termeni de educaţie și formare profesională continuă. Aceeași echipă a primit recent recunoaștere internațională a activității sale științifice - unul dintre articolele de specialitate realizate, fiind publicat într-una dintre prestigioasele publicații Elsevier Journals. Articolul științific tratează subiectul viabilitatii unităților de celule din cordonul ombilical și poate fi accesat aici.