Servicii si investigatiI

Cancerul nu mai este o condamnare, fiind tot mai des o boală cronică cu șanse reale de vindecare. Supraviețuirea pe termen lung depinde nu doar de controlul bolii, ci și de păstrarea funcțiilor vitale și a calității vieții. Din aceste motive pacientul oncologic are nevoie de o abordare integrată, care depășește sfera patologiei maligne. În acest fel este potențată eficiența terapiei principale, iar organismul în ansamblu primește cea mai bună îngrijire, fără a sacrifica alte aspecte ale sănătății. 

Ce servicii oferă centrul de cardio-oncologie 

Cardio-oncologia are rolul de a proteja inima și de a susține organismul în ansamblu, astfel încât pacientul să poată parcurge tratamentul complet, să se recupereze și să își recapete starea generală de bine. Pentru aceasta pacientul beneficiază de:

  • examinare complexă înainte, în timpul și după tratamentul oncologic, pentru depistarea și tratarea precoce a complicațiilor cardiace;
  • monitorizare integrată prin ecocardiografie avansată (strain), biomarkeri, EKG și evaluare funcțională;
  • prevenție și tratament personalizat al toxicității cardiace, conform ghidurilor internaționale ESC–ICOS;
  • colaborare multidisciplinară între cardiologi, oncologi și imagiști pentru decizii rapide și sigure;
    program de urmărire pe termen lung al supraviețuitorilor de cancer.
     

Investigații în cardio-oncologie

Pacientul are acces la o gamă completă de investigații specializate pentru depistarea și monitorizarea cardiotoxicității induse de terapiile oncologice de la chimioterapie, imunoterapie și până la radioterapia toracică.

  • Ecocardiografie cardiacă standard.
  • Ecografia strain global longitudinal (GLS) care permite detectarea precoce a disfuncției miocardice, înainte ca funcția de pompă a inimii să scadă - investigație esențială la pacienții  oncologici.
  • Ecocardiografia cu substanță de contrast pentru a îmbunătăți vizibilitatea pereților și a cavităților cardiace, a măsura eficiența contracției ventriculare și debitul cardiac, mai ales când imaginile standard sunt dificil de interpretat.
  • Doppler tisular (TDI – Tissue Doppler Imaging), care analizează mișcarea mușchiului cardiac în timpul contracției și relaxării, ajutând la identificarea disfuncției diastolice sau a modificărilor subtile de contractilitate.
  • Electrocardiogramă și monitorizare Holter pentru funcția inimii și tensiunea arterială; EKG/TA.
  • Analize de laborator pentru identificarea valorilor unor biomarkeri cardiaci folosiți pentru evaluarea afectării mușchiului inimii (troponina ultrasensibilă, NT-proBNP, CK-MB), profil lipidic și metabolic.
  • Teste de efort (ergometrie).
  • Imagistică multimodală – CT coronarian, RMN cardiac, atunci când este indicat.
  • Evaluări de risc cardiovascular personalizate, conform ghidurilor Societății Europene de Cardiologie și scorurilor HFA-ICOS (Heart Failure Association - International Cardio-Oncology Society), instrumente de evaluare a riscului cardiovascular la pacienții oncologici care țin cont de terapia administrată, istoricul personal, vârstă, sex, stabilesc standardele de diagnostic, tratament și prevenție în bolile cardiovasculare la pacienții diagnosticați cu cancer.
  • Consulturi interdisciplinare cardiologie-oncologie, cu stabilirea planului de monitorizare și prevenție personalizate.