Dictionar de analize

Parathormonul (PTH)

75.00 Lei Contacteaza-ne

Descriere

Hormonul paratiroidian este produs de către cele 4 glande paratiroide, situate posterior de glanda tiroidă, la rândul ei aflată în partea anterioară a gâtului. Hormonul paratiroidian este un polipeptid, ce conține 84 aminoacizi, cu acțiune atât asupra oaselor, cât și asupra rinichilor, rolul său fiind acela de a menține în limite fiziologice raportul calciu/fosfor în organism.

Principalul factor ce reglează secreția de PTH este calciul ionic din plasmă. Hipocalcemia are efecte stimulatorii, iar hipercalcemia inhibă secreția hormonului, prin acțiune directă a calciului asupra celulelor principale din țesutul glandular paratiroidian.

Ionii fosfat nu intervin direct asupra paratiroidei, ci prin intermediul modificărilor produse în concentrația ionilor de calciu. Vitamina D3 exercită efecte inhibitorii asupra secreției de PTH prin reacții de feed-back negativ, realizate de excesul de calciu seric.

Indicatii

  • Diagnosticul afecțiunilor paratiroidiene (hiperplazii, tumori)
  • Diagnosticul altor afecțiuni care alterează balanța fosfo-calcică
  • Monitorizarea pacienților cu dializă renală.

Interpretari

Creșteri:

  • Hiperparatiroidism primar/secundar
  • Sindrom Zollinger-Ellison
  • Forme ereditare de rahitism dependent de vitamina D
  • Leziuni ale maduvei spinării
  • Carența de vitamina D
  • Medicamente: ciclosporina, fenitoina, foscarnet, hormonul uman de creștere, hidrocortizon, tamoxifen, estrogeni, progesteron, verapamil, ketoconazol, litiu, nifedipina, pamidronat, izoniazida

Scăderi:

  • Hipoparatiroidism prin mecanism autoimun sau indus chirurgical
  • Hipercalcemie de cauză non-parotidiană
  • Deficit de magneziu
  • Hipertiroidism
  • Sindrom DiGeorge
  • Sindromul Burnett poate determina o falsă scădere a nivelului PTH
  • Medicamente: calcitriol, cimetidina, contraceptive orale, diltiazem, famotidina, gentamicina, hidroxid de aluminiu, prednison, pindolol, sulfat de magneziu, tiazide, vitamina D3

        PTH

           P

         Ca

Interpretare rezultate

Scăzut

Crescut

Crescut

Hipercalcemia nu e cauzată de PTH

Scăzut

Scăzut

Crescut

Hipercalcemie paraneoplazică, determinate de PTH

Scăzut/Crescut

-

Scăzut

Hipoparatiroidism( dacă nivelul Mg este normal)

Crescut

-

Scăzut

Rezistență la acțiunea PTH( la un pacient cu rinichi normali), pseudohipoparatiroidism tip 1a, 1b, 1c sau 2.

Crescut/Normal

Variabil

Moderat crescut

Hipercalcemie hipocalciurică, idiopatică, cauzată de o mutație CASR.