Reputati specialisti in uroginecologie impartasesc din experienta lor - Congresul National de Uroginecologie, Brasov

Chiar in acest moment, se transmite live din sala de operatii a Spitalului de Obstetrica-Ginecologie si Pediatrie din Campusul Medical Brasov.

Medicii chirurgi, urologi si ginecologi participanti la al XIII-lea Congres National de Uroginecologie care are loc in Brasov au astfel o oportunitate excelenta de a observa desfasurarea pas cu pas a 7 interventii chirurgicale si de a pune in timp real intrebari pentru a-si clarifica anumite aspecte legate de metodele operatorii folosite. Prof. Univ. Dr. Petre Bratila impreuna cu Sef de Lucrari Dr. Costin Anastasiu impartasesc medicilor din experienta lor importanta in uroginecologie, o specialitate de granita care are ca obiect diagnosticul si tratamentul tulburarilor de statica pelvina care includ prolapsul organelor pelvine si incontinenta urinara sau fecala.

Prof. Dr. Batrila este fondatorul si presedintele Societatii Romane de Urologie, avand experienta de peste 30 de ani in domeniu. A dezvoltat si introdus in practica curenta tehnici proprii de tratament al incontinentei urinare si al prolapsului utero-vaginal cu rezultate deosebite pe termen lung in peste 90% din cazuri. Dr. Anastasiu este unul dintre primii ginecologi din Brasov care a abordat aceasta patologie prin prisma tehnicilor chirurgicale bazate pe dispozitive medicale inovatoare, folosind sistemele Elevate pentru cura prolapsului apical asociat cistocelului sau rectocelului

Astazi, medicii ginecologi din Spitalul de Obstetrica-Ginecologie si Pediatrie din Campusul Medical Brasov trateaza aceste femei la fel ca in oricare alt centru de referinta in uroginecologie din Europa.

Prolapsul organelor genitale si incontinenta urinara sunt afectiuni extrem de deranjante pentru femeie, care de cele mai multe ori, din considerente de pudoare, ascunde boala. 15-25% din populatia feminina a unei tarii sufera de incontinenta urinara de efort (pierdere de urina dupa un simplu efort, cum ar fi tusea sau stranutul). Din 10 paciente de peste 40 de ani care ajung la medic, daca sunt intrebate daca pierd urina, jumatate vor raspunde afirmativ, insa niciuna nu va spune “da” daca nu este intrebata. Insa pacientele nu mai trebuie sa sufere in tacere. Astazi se folosesc tehnici chirugicale moderne, minim-invazive, cu rezultate foarte bune, imediate. De ex., pentru cazurile usoare si moderate de incontinenta urinara de efort, pacienta poate pleca acasa vindecata in 24 de ore. 

Un alt subiect de interes, prezentat sub forma unui curs pre-congres, l-a reprezentat histerectomia (indepartarea uterului) efectuata minim-invaziv, pe cale laparoscopica si vaginala. Conf. Univ. Dr. Elvira Bratila a discutat despre alegerea judicioasa a metodei de histerectomie in functie de patologia pacientei si de rolul esential pe care il are antrenamentul si experienta chirurgului. A fost prezentata si exemplificata prin transmiterea live din sala de operatii folosirea unei tehnologii medicale moderne –laparoscopia 3D - care are avantaje indiscutabile atat pentru chirurg, cat si pentru pacienta, cu o scadere semnificativa a complicatiilor si o recuperare rapida dupa operatie.