Dictionar de analize

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Fosfataza acida prostatica

Taburi verticale

Descriere

Fosfatazele acide sunt enzime larg răspândite în țesuturi, fiind întalnite la nivel osos, hepatic, splenic, renal, în eritrocite și trombocite. Cu toate acestea, au importanță diagnostică în special cele provenite de la nivelul prostatei, acestea sunt folosite pe scară largă pentru screening-ul, stadializarea și monitorizarea tratamentului în cancerul de prostată.

Tușeul rectal, masajul prostatic, biopsia prostatică, rezecția transuretrală de prostată și cateterismul vezical pot produce creșteri ale fosfatazei acide. Dar și unele medicamente pot interfera cu valorile fosfatazei acide, determinând creșteri ale valorilor: acid p-aminosalicilic, androgeni, și scăderi ale valorilor: clofibratul, mirtazipin, pemolin.

Interpretari

În mod normal nivelul fosfatazei acide în ser este scăzut, valori crescute întâlnim în:

  • Cancerul de prostată
  • Hiperplazia benignă de prostată
  • Infactul de prostată
  • Manipularea prostatei în timpul unui tușeu rectal
Indicatii

Dozarea fosfatazei acide, este indicată pentru confirmarea stadiilor clinice ale cancerului de prostată, pentru a oferi informații suplimentare despre remisiile și recăderile pacienților cu cancer de prostată și pentru evaluarea eficacității tratamentului. De asemenea poate fi utilizat ca test prezumtiv pentru a indica prezența materialului seminal, în cazurile de abuz sexual.