EDU.REGINAMARIA.RO

Preocuparea omului slab sau subponderal: Cum pot sa ma ingras?

Articol de Cornelia Paraschiv Senior Medical Editor
Preocuparea_omului_slab
Desi conform etaloanelor societatii moderne, o silueta atragatoare inseamna cel mai adesea sa fii trasa prin inel sau sa ai un corp tonifiat si bine lucrat, fara niciun pic de grasime, nu sunt rare nici cazurile in care persoane subponderale se straduie in zadar sa puna cateva kilograme in plus.

Se intampla acest lucru pentru ca a fi subponderal poate duce, surprinzator, la tot atat de multe probleme de sanatate ca atunci cand exista un exces de greutate corporala. Daca o persoana este subponderala, celulele corpului ei pot fi private de nutrientii adecvati care ii asigura energia, functionalitatea si vitalitatea, iar componentele organismului pot ceda, in cele din urma, ca intr-un joc de domino, prin lipsa substratului energetic.

Cum poti afla cu certitudine daca greutatea ta este sub limita considerata normala?

Medicii recomanda sa iti calculezi indicele de masa corporala ( IMC ) periodic,  pentru a afla daca esti subponderal, ai o greutate in limitele normale sau esti supraponderal.

Valoarea IMC se poate calcula dupa o formula relativ simpla care raporteaza greutatea la inaltime. De exemplu, o persoana de 60 de kilograme poate fi supraponderala daca este scunda, dar ar putea fi considerata subponderala daca este foarte inalta.

Pentru a afla imediat si simplu valoarea IMC poti introduce datele tale chiar aici. In acest mod vei sti imediat in care categorie te incadrezi:

  • Subponderal daca ai IMC mai mic de 18,5;
  • Greutate normala/sanatoasa, daca IMC este 18,5 pana la 24,9;
  • Exces de greutate: IMC intre 25,0 si 29,9;
  • Obez: IMC de 30 sau mai mult.

Ce simptome poti avea cand esti subponderal?

Un IMC sub 18.5 te plaseaza sub limita normala de greutate. Urmatorul pas este sa afli care este cauza scaderii tale in greutate si daca este o situatie care impune masuri imediate.

Cel mai bine ar fi sa te adresezi unui medic care in prima etapa va dori sa afle daca scaderea ta in greutate s-a petrecut lent sau accelerat, a aparut doar in ultimele luni sau s-a instalat insidios si treptat de mai mult timp, precum si care sunt simptomele asociate scaderii in greutate. inapetenta, oboseala, caderea parului, unghii friabile, fracturi recente, eventual multiple, sangerare, durere, stare subfebrila sau anumite terapii. Aceste manifestari ar putea oferi indicii semnificative asupra etiologiei, dar si severitatii unei boli subiacente care sta la originea pierderii in greutate:

Desi nu toti oamenii care sunt subponderali au manifestari sesizabile, unii se confrunta cu consecinte importante legate de subponderalitate:

  • Te imbolnavesti frecvent. Persoanele subponderale pot avea o rezistenta fizica redusa si un sistem imunitar ineficient care favorizeaza infectiile. Daca nu primesti suficienta energie din alimentatie, este posibil sa nu primesti suficienti nutrienti pentru a lupta impotriva infectiilor. Ca urmare, nu numai ca te poti imbolnavi mai des, dar te vei si recupera mai greu.
  • Te simti obosit tot timpul. Lipsa energiei si a nutrientilor poate duce la stari de astenie si fatigabilitate.
  • Anemie. O persoana subponderala are mai multe sanse sa aiba un numar scazut de celule rosii in sange, adica sa aiba anemie si prin urmare ar putea sa aiba din aceasta cauza oboseala, ameteli, dureri de cap, palpitatii.
  • Probleme ale pielii, parului sau dintilor. Adesea, nu este dificil sa identifici o persoana care sufera de un deficit nutritional, pentru ca un set de semne pot trage semnalul de alarma: subtierea si uscarea pielii, caderea parului sau sanatatea dentara precara pot sugera un dezechilibru al elementelor nutritive din organism.
  • Osteoporoza. Potrivit unui studiu din 2016, statusul subponderal creste riscul de osteoporoza la femei, oasele sunt mai casante si mai predispuse la fracturi
  • Amenoree si infertilitate. Frecvent, femeile cu deficiente nutritive au ciclul neregulat. Menstruatia neregulata sau absenta acesteia pot provoca, in cele din urma, infertilitate.
  • Nasteri premature. Gravidele subponderale au un risc mai mare de nastere prematura.
  • Intarziere in crestere si dezvoltare. Tinerii au nevoie de nutrienti pentru a creste si a dezvolta oase sanatoase. A fi subponderal si a nu obtine suficiente calorii ar putea  afecta dezvoltarea potentiala a copiilor si adolescentilor. Medicii numesc acest lucru „esecul de a prospera”.
  • Risc crescut de mortalitate. In comparatie cu persoanele cu un IMC mediu, subponderalitatea poate afecta procesele de vindecare ale unei persoane in urma unui accident sau a unei traume si poate creste riscul de deces, potrivit unui studiu publicat in jurnal BMC Public Health.

Ce cauze duc la scadere ponderala marcata?

In unele cazuri, motivul unei greutati corporale reduse poate fi legat fie de un metabolism accelerat, de un teren mostenit in familie sau de o activitate fizica intensa. Chiar situatii emotionale intense sau stresul acut, cum ar fi pierderea unei fiinte apropiate, pot induce temporar perioade de scadere ponderala. Sportivii sau persoanele care se angajeaza in niveluri ridicate de activitate fizica, cum ar fi alergatorii, pot arde cantitati semnificative de calorii, ceea ce duce la o greutate corporala scazuta.

Cu toate acestea, frecvent, scaderea in greutate are un substrat medical. Unele cauze pot fi legate de afectiuni redutabile cum ar fi:

Dar multe alte cauze, mai putin frecvente, sunt incriminate si investigate cand vine vorba de pacientul care se prezinta la cabinet cu un deficit ponderal, ca de exemplu:

  • tulburari digestive cum ar fi ulcer de stomac, boala Crohn, colita ulceroasa sau boala celiaca, afectiuni care produc disfagie (probleme de inghitire)
  • abuz de alcool  sau abuz de droguri
  • probleme cu glandele– cum ar fi boala Addison
  • afectiuni inflamatorii cronice, cum ar fi artrita reumatoida sau lupusul
  • boli ale inimii, rinichilor, plamanilor sau ficatului
  • afectiuni dentare – cum ar fi pierderea dintilor, ulcere bucale
  • efecte secundare ale anumitor medicamente
  • infectie bacteriana, virala sau parazitara, cum ar fi gastroenterita persistenta, tuberculoza (TB) sau HIV si SIDA, etc
  • sanatatea mintala precara poate afecta capacitatea unei persoane de a se alimenta, inclusiv afectiuni de tipul dementei, depresiei, anxietatii, tulburarii obsesiv-compulsive (TOC) si tulburarilor de alimentatie, cum ar fi anorexia si bulimia. Fiecare dintre aceste conditii poate deregla perceptia asupra imaginii corpului si apetitul unei persoane.

Dupa efectuarea anamnezei, examenului clinic si investigatiilor paraclinice si de laborator, medicul va putea sa ajute o persoana sa identifice cauza IMC scazut si sa recomande un plan de tratament care sa ii permita sa se ingrase in mod sanatos.

Metode sanatoase de crestere in greutate pe care le poti incerca

O persoana se poate ingrasa urmand o dieta sanatoasa care sa contina predominant alimente hranitoare si bogate in calorii.
Medicul poate recomanda in cele mai multe cazuri un regim igieno-dietetic specific pentru cresterea in greutate, dar poate apela in situatii specifice la un dietetician sau nutritionist care poate ajuta o persoana sa dezvolte un plan de dieta functional si adaptat statusului metabolic.

Cele mai importante recomandari pentru ingrasare venite din partea specialistilor:

Mananca sanatos

  • Daca esti subponderal, nu este un motiv sa adopti o dieta nesanatoasa, plina de fast food, alimente procesate cu indice caloric crescut, dar fara substante nutritive utile, colesterol, prajeli, sucuri acidulate, cafea si alte bauturi cu multe calorii si valoare nutritiva mica.

Consuma alimente bogate in nutrienti.

  • Ca parte a unei diete generale sanatoase, alege paine integrala, paste si cereale integrale; fructe si legume, eventual cu un indice caloric crescut; lactate si branzeturi grase; nuci si seminte.

Mananca mai des.

  • Cand esti subponderal, s-ar putea sa resimti senzatia de satietate mai repede. De aceea, poti alege sa mananci mai des si mai putin in cursul zilei.

Opteaza pentru smoothie-uri si shake-uri.

  • Bea smoothie-uri sau shake-uri sanatoase facute cu lapte, smantana sau iaurt si fructe proaspete sau congelate si presara niste seminte de in macinate. Pot fi o bomba de energie, dar si de sanatate.

Alege gustari bogate in calorii, dar sanatoase.

  • Gustarile cu nuci, unt de arahide, branza, masline, fructe uscate, banane si avocado. Poti alege, de asemenea, sa consumi seminte de floarea soarelui, migdale, alune, nuci, care pe langa numarul de calorii ofera o cantitate sporita de acizi omega. Adauga ingrediente suplimentare pentru mai multe calorii - cum ar fi branza, smantana, ulei de masline, oua, in supe, ciorbe si tocane.

Rasfata-te ocazional.

  • Desi zaharul, foietajele, patiseria, dulciurile, alcoolul, alimentele procesate sau diverse gustari din raft pot oferi multe calorii si duc la ingrasare, aceste beneficii sunt umbrite de problemele de sanatate pe care aceste alimente le determina pe termen lung, deci ar fi bine sa le eviti, pe cat poti. Felie ocazionala de tort cu inghetata sau ciocolata din cand in cand pot fi tolerate. Dar majoritatea tratarilor ar trebui sa fie sanatoase si sa ofere nutrienti pe langa calorii. Mierea sau fructele contin zaharuri de calitate, pe langa multe alte elemente care confera sanatate.

Exercitiu fizic.

  • Exercitiile, in special antrenamentele de forta, te pot ajuta sa imbunatatesti aspectul prin dezvoltarea muschilor. Exercitiile fizice, mai ales in natura, pot stimula, de asemenea, apetitul.

Abordeaza problemele de sanatate mintala.  

  • Daca anxietatea, depresia, o tulburare de alimentatie sau o alta problema de sanatate mintala este motivul de baza al pierderii in greutate sau al subnutritiei, este important sa cauti ajutor de specialitate.  

 

 

Surse de informatie:

Lucienne Roh, Julia Braun et al. Mortality risk associated with underweight: a census-linked cohort of 31,578 individuals with up to 32 years of follow-up. BMC Public Health. 2014; 14: 371. Published online 2014 Apr 16. doi: 10.1186/1471-2458-14-371

Lim J, Park HS. Relationship between underweight, bone mineral density and skeletal muscle index in premenopausal Korean women. Int J Clin Pract. 2016 Jun;70(6):462-8. doi: 10.1111/ijcp.12801. Epub 2016 May 10. PMID: 27163650.

https://www.healthline.com/health/underweight-health-risks

https://rightasrain.uwmedicine.org/body/healthy-weight/underweight

https://www.medicalnewstoday.com/articles/321612

https://www.healthdirect.gov.au/what-to-do-if-you-are-underweight#symptoms

Text: Dr. Cornelia Paraschiv, Senior Medical Editor