Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Sindromul ovarelor polichistice (SOP): cand sa mergi la medic

Sindromul ovarelor polichistice (SOP): cand sa mergi la medic

Fa-ti o programare la medic daca te ingrijoreaza dereglarile menstruale, daca suferi de infertilitate sau prezinti semnele excesului de androgeni precum hirsutismul sau acneea.

Pregatirea pentru consult

Poti primi recomandare catre ginecolog (specialistul in medicina reproductiva feminina), endocrinolog (specialistul in tulburarile hormonale) sau catre un specialist in infertilitate. Iata cateva informatii care sa te ajute sa te pregatesti pentru consult.

Ce poti face tu

  • Noteaza toate simptomele pe care le ai si de cand le ai
  • Noteaza toate medicamentele, vitaminele si suplimentele pe care le iei, inclusiv dozajul
  • Noteaza informatii medicale personale, intre care alte afectiuni, schimbari recente in stilul de viata si agenti stresanti.
  • Pregateste-ti intrebarile pe care le vei adresa medicului
  • Tine evidenta menstrelor.

Pentru SOP, cateva intrebari de baza pot fi:

  • Ce investigatii imi recomandati?
  • Cum imi va afecta SOP capacitatea de a ramane insarcinata?
  • Care sunt medicamentele pe care mi le recomandati pentru ameliorarea simptomelor sau imbunatatirea capacitatii de a concepe?
  • Care sunt schimbarile privind stilul de viata pe care mi le recomandati pentru ameliorarea simptomelor sau imbunatatirea capacitatii de a concepe?
  • Care sunt implicatiile medicale pe termen lung ale SOP?
  • Am si alte afectiuni? Cum le pot gestiona pe toate?

In timpul consultului, nu ezita sa adresezi medicului si alte intrebari care te preocupa.

La ce sa te astepti

Medicul iti va adresa o serie de intrebari, cum ar fi:

  • Ce semne si simptome aveti? Cat de des apar?
  • Cat de severe sunt simptomele?
  • Cand debuteaza fiecare simptom?
  • Cand a fost ultima menstruatie?
  • Cand ai inceput sa iei in greutate? Cat anume si in ce perioada de timp?
  • Exista ceva care amelioreaza sau iti agraveaza simptomele?
  • Incerci sa ramai insarcinata sau iti doresti sa ramai insarcinata?
  • Mama sau sora ta au fost diagnosticate cu SOP?

Diagnostic

Medicul va purta o discutie cu tine legata de istoricul medical, dereglarile menstruale si fluctuatiile de greutate. Examenul clinic va include verificarea semnelor de acnee, pilozitate excesiva si rezistenta la insulina. Dupa aceea, medicul poate recomanda:

  • Examen pelvin. Acesta poate identifica alte cauze pentru sangerarile anormale precum fibroame sau leziuni ale colului uterin.
  • Analize de sange. Din sange se pot masura nivelurile hormonale pentru a exclude alte cauze ale tulburarilor menstruale sau ale excesului de androgeni  care mimeaza SOP. Ti se poate recomanda suplimentar sa efectuezi analize de sange pentru masurarea tolerantei la glucoza si a nivelului colesterolului si trigliceridelor.
  • Ecografie transvaginala. Cu ajutorul unei sonde introduse in vagin se pot vizualiza ovarele si grosimea mucoasei uterine.  Sonda emite ultrasunete care sunt traduse in imagini afisate pe ecranul unui computer.
  • Daca ai fost diagnosticata cu SOP, medicul poate recomanda investigatii suplimentare pentru complicatiile aparute. Aceste investigatii pot fi:
  • Masurarea periodica a tensiunii arteriale
  • Testarea periodica a tolerantei la glucoza, a nivelurilor colesterolului si trigliceridelor
  • Screening pentru depresie si anxietate
  • Screening pentru sindromul de apnee in somn de tip obstructiv

Consultant: Dr. Oana Popa, medic specialist endocrinolog, Policlinica Lujerului

Surse de informatie:

www.mayoclinic.org

my.clevelandclinic.org

www.nature.com

Afla mai multe:

Sindromul ovarelor polichistice (SOP): Ce este si cum se manifesta

Sindromul ovarelor polichistice (SOP): Tratament