Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Efectele emotionale si sociale ale astmului la copii si adolescent. Modalitati de combatere

Vorbeam in articolul anterior despre impactul psihologic pe care o afectiune cronica precum astmul il poate avea in viata unui copil si a familiei acestuia.

Cercetarile si statisticile disponibile in prezent arata ca incidenta unor afectiuni psihologice (de tip anxietate, depresie) este mai mare in randul copiilor afectati de astm decat in randul populatiei generale. Trairile intense de frica din timpul crizelor de astm – adesea asemanate cu atacurile de panica, precum si impredictibilitatea acestor crize, genereaza sentimentul lipsei de control si a pericolului iminent, ducand la generalizarea trairilor anxioase. Prin impactul lor negativ asupra calitatii vietii, afectiunile psihologice asociate astmului scad capacitatea de control a bolii si genereaza, printr-un cerc vicios, accentuarea acesteia.

Practica de specialitate arata ca exista modalitati eficiente de consiliere si psihoterapie in cazul copiilor cu afectiuni psihologice care insotesc o afectiune medicala cronica, insa aplicabilitatea si eficienta acestora depind foarte mult de varsta copilului.

Astfel, odata cu maturizarea cognitiva si emotionala a copilului, proces ce are loc in jurul varstei de 10 – 12 ani, sunt disponibile tehnici mai avansate de terapie, ca de exemplu: psihoterapia cognitiv-comportamentala, tehnicile de relaxare si de imagerie ghidata, tehnici de biofeedback, etc.

In primii ani de viata ai copilului, responsabilitatea unui management eficient al afectiunii revine exclusiv parintilor. Copiii mici nu au nici nivelul cognitiv, nici abilitatile necesare pentru a fi responsabilizati. Prin tehnici specifice de terapie prin joc, un psiholog poate ajuta copilul mic sa isi inteleaga emotiile si sa le controleze mai bine, insa impactul covarsitor asupra abilitatilor acestuia de a face fata situatiilor stresante, il are familia.

Impredictibilitatea crizelor de astm si a severitatii acestora, precum si teama de a lasa nesupravegheat copilul mic genereaza un stres enorm in randul familiei si conduc astfel la comportamente anxioase si hiperprotective, inclusiv la tensiuni intre membrii acesteia. In plus, pe masura ce cresc, unii copii pot avea tendinta de a se folosi de sensibilitatile lor pentru a obtine diverse beneficii: atentia si afectiunea parintilor, evitarea unor activitati sau a unor cerinte, absenta de la gradinita sau scoala, obtinerea unor beneficii materiale, etc. In egala masura, parintii au tendinta de a ceda, consecintele fiind:

  • hiperprotectia, atitudine ce conduce la limitarea dezvoltarii autonomiei personale a copilului si implicit a increderii lui in sine
  • aplicarea inconsecventa a regulilor de disciplina, fapt care genereaza aparitia unor comportamente negative
  • incurajarea comportamentelor de evitare, care afecteaza atat stima de sine a copilului cat si posibilitatea acestuia de a-si dezvolta modalitati eficiente de rezistenta la stres

Ce pot face parintii pentru a-si ajuta copiii sa aiba o viata normala prin dezvoltarea abilitatilor eficiente de management al afectiunii:

  • Sa se informeze si sa fie “experti” in aceasta afectiune
  • Sa pastreze permanent legatura cu medicul specialist si sa aplice consecvent Planul de Management al Astmului construit cu acesta
  • Sa aplice consecvent regulile de disciplina
  • Sa-si cunoasca foarte bine copilul din punct de vedere psihologic (temperament, personalitate, aptitudini) pentru a intelege care sunt atat resursele, cat mai ales vulnerabilitatile acestuia si a i se adresa eficient
  • Sa-si construiasca abilitati de parenting adecvate atat temperamentului copilului lor, cat si contextului lor specific de viata (resurse disponibile, componenta familiei, etc)
  • Sa stabileasca pentru copil un program zilnic regulat care sa includa activitati fizice, educative, distractive, o alimentatie corecta si mai ales somn de calitate
  • Sa aiba ei insisi o viata ordonata si un stil de viata sanatos, incluzand paternuri adecvate de alimentatie si somn, pentru a fi modele de urmat pentru copiii lor
  • Pe masura ce copilul creste, sa il responsabilizeze treptat in implementarea Planului de Management al Astmului
  • Sa tina legatura cu scoala copilului, colegii si parintii acestora, pentru a compensa eventualele perioade de absenta de la scoala cauzate de afectiune
  • Sa creeze o “retea” de suport printre cadrele didactice si colegi

Daca in cazul copiilor mici reactia parintilor si strategiilor lor de eliminare a stresului joaca cel mai important rol, in cazul adolescentilor “responsabilitatea” unui management eficient al afectiunii se distribuie, in egala masura, atat parintilor cat si micului adult in devenire. Resursele personale pe care le poate pune in joc adolescentul pentru a face fata provocarilor aduse in viata lui de prezenta astmului depind de mai multi factori, si anume:

  • Vulnerabilitatile psihologice mostenite genetic, mai exact tendinta inascuta de a suferi o afectiune psihologica (ex: anxietate, depresie, etc) in conditii de viata stresante
  • Vulnerabilitatile psihologice capatate in mediul familial, mai exact modalitati ineficiente de a face fata provocarilor vietii, transmise prin educatie de catre parintii copiilor
  • Capacitatea personala de a dezvolta strategii eficiente de management al afectiunii, adica abilitatile personale de coping

Exista cateva modalitati eficiente prin care adolescentii pot diminua impactul psihologic al astmului in viata lor, si anume:

  • Sa-si inteleaga si sa-si accepte emotiile si sentimentele legate de afectiune
  • Sa-si cunoasca resursele si vulnerabilitatile: temperament, personalitate, aptitudini, valori si interese
  • Sa se concentreze pe resursele personale pe care le au si pe maximizarea acestora
  • Sa aiba un plan de dezvoltare personala pe care sa-l urmareasca consecvent
  • Sa stapaneasca tehnici specifice de relaxare
  • Sa aiba un rol activ in a avea gija de sine si in managementul de zi cu zi al afectiunii
  • Sa se informeze permanent si sa fie experti ai propriei afectiuni
  • Sa fie in contact permanent cu un medic cu care se simt confortabil sa comunice
  • Sa comunice permanent cu alti tineri care sufera de aceeasi afectiune, sau alte afectiuni cronice similare, pentru a-si impartasi reciproc experientele, dar si modalitatile de a le face fata
  • Sa fie activi social si sa se implice in activitati de voluntariat

O modalitate foarte eficienta de a reduce anxietatea determinata de o afectiune cronica este aceea de a fi expert si de a-i educa pe ceilalti in acest sens. Vorbindu-le altora deschis despre problema ta si ajutandu-i si pe altii sa-i faca fata, aceasta inceteaza sa mai fie un generator de emotii negative si poate deveni o sursa de motivare personala.

Nu in ultimul rand, este important ca parintii sa inteleaga ca este mult mai usor sa previi decat sa repari si ca ei sunt principalii responsabili de modul in care copilul lor va reusi sa devina un adult echilibrat, cu o viata normala si vise implinite.