Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Histerosonografia

Histerosonografia este cea mai modernă metodă ecografică, minim invazivă care permite identificarea cu mare acuratețe a modificărilor de la nivelul cavității uterine și studiul permeabilității trompelor.

În ce situații se recomandă efectuarea unei HISTEROSONOGRAFII?

  • Diagnosticul infertilității
  • Sângerări vaginale anormale
  • În evaluarea succesului unei intervenții chirurgicale de corecție la nivelul uterului și al trompelor
  • Variate situații ce necesită evaluarea cavității uterine și a trompelor.

Care sunt avantajele metodei?

  • Este o metodă de diagnostic simplă, bine tolerată
  • NU necesită expunere la radiații ionizante (radiatii X) comparativ cu metoda clasică, radiologică
  • Nu este o metodă chirurgicală invazivă
  • Substanța de contrast ecografic utilizată nu produce reacții alergice
  • Procedura durează între 15-30 minute
  • Efectuată în condiții standard, examinarea nu are efecte dăunătoare cunoscute

Histerosonografia se efectuează în clinica Policlinica Enescu, de către Dna Dr. Ana Maria Craioveanu, medic primar radiologie și imagistică medicală. 

Cum se efectuează HISTEROSONOGRAFIA?

Investigația este efectuată de către o echipă formată din medici ginecologi și medici imagiști – ecografiști, în cabinetul de ecografie. Medicul ginecolog inseră prin colul uterin un cateter (tub) în cavitatea uterină, prin intermediul căruia va injecta soluția sterilă de contrast ecografic. Substanța de contrast va contura interiorul uterului și al trompelor uterine, iar dacă trompele sunt permeabile, se va împrăștia în cavitatea abdominală. Medicul radiolog înregistrează ecografic imaginea obținută.

Ce simte pacienta în timpul și după terminarea procedurii?

În timpul efectuării procedurii pacienta este posibil să resimtă un discomfort similar unor crampe abdominale în timpul introducerii sondei. Acest discomfort se remite spontan, în scurt timp după terminarea investigației.

Care este pregatirea necesară pentru a efectua o HISTEROSONOGRAFIE?

Histerosonografia se efectuează între zilele 5-10 ale ciclului menstrual.
Pacienta trebuie să aibe o recomandare medicală scrisă și să prezinte rezultatele ultimului examen Papanicolau și respectiv rezultatele examenului pentru secreții și culturi de col. Nu se recomandă efectuarea acestei investigații dacă femeia este însărcinată.

Care sunt limitele metodei?

Histerosonografia poate fi dificil sau imposibil de realizat în caz de:

  • Stenoză cervicală – zona de îngustare extremă a canalului cervical dificil de depășit cu sonda
  • Poziții vicioase ale uterului
  • Sinechii uterine (bride)

Dr. Ana Maria Craioveanu, Policlinica Enescu

Medic Primar Radiologie şi Imagistica Medicala

Competenta in Ecografie Generala

Arii de interes medical: rolul ecografiei în investigarea patologiei sanului, infertilitatii si afectiunilor ginecologice, tumorile de prostata, tumorile utero-ovariene, tumori tiroidiene, evaluarea fibrozei ficatului in hepatitele virale B si C

Dr. Ana Maria Craioveanu a introdus in examinarea curenta urmatoarele investigatii imagistice moderne:

  • 2014: Procedura de marcaj tumoral mamar cu ac-carlig ghidata ecografic
  • 2010: histerosalpingosonografia cu contrast ecografic. Policlinica Enescu este singurul centru medical in care se efectueaza in echipa mixta medic ecografist-ginecolog aceasta investigatie cheie in diagnosticul infertilitatii
  • 2009: ecografia cu contrast pentru studiul leziunilor hepatice, renale si splenice 
  • 2008: evaluarea sonoelastografica a leziunilor sanului si a nodulilor tiroidieni, reconstructia 3D pentru leziuni musculoscheletale si abdominale