Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Repausul vocal, esential in vindecarea laringitei

Repausul vocal, esential in vindecarea laringitei

Laringita nu este o afectiune grava, ci o inflamatie a laringelui si, implicit, a corzilor vocale. Poate aparea din cauza utilizarii excesive a corzilor vocale, din cauza unei iritatii sau a unei infectii. Cele mai multe cazuri de laringita sunt declansate de o infectie virala temporara sau de un efort vocal si nu sunt grave.

In interiorul laringelui se afla corzile vocale - doua pliuri ale membranei mucoase care acopera muschii si cartilajul. In mod normal, corzile vocale se deschid si se inchid lin, prin miscarea si vibratia lor formand sunetele. In cazul laringitei, corzile vocale se irita si sunt inflamate, sunetele sunt denaturate, iar vocea suna ragusit.

Cum recunoastem laringita?

Schimbarea sau ingrosarea vocii este primul semn al iritarii corzilor vocale. Se adauga:

  • Vocea slaba sau pierderea vocii
  • Senzatia de gat iritat
  • Gat uscat
  • Durere de gat
  • Tuse seaca

Cand simptomele laringitei dureaza mai putin de o saptamana vorbim de laringita acuta. Cand acestea sunt insa de lunga durata, avem de-a face cu laringita cronica.

Laringita acuta

Este produsa de o infectie virala sau in urma deteriorarii laringelui din cauza utilizarii excesive a vocii. Simptomele dureaza mai putin de o saptamana fara sa necesite tratament. In acest caz, remediul cel mai eficient este repausul vocal. De asemenea, este important sa nu fumezi, sa eviti sa stai in fum de tigara si sa bei multe lichide, in special apa.

Laringita cronica

Simptomele dureaza mai mult de o saptamana, apar ca urmare a expunerii prelungite la factori iritanti, cum ar fi:

  • Inhalarea de fum de tigara sau de substante chimice
  • Iritarea laringelui din cauza folosirii inhalatoarelor in astmul bronsic
  • Sinuzita cronica
  • Refluxul gastro-esofagian
  • Fumat
  • Consumul excesiv de alcool
  • Reactie alergica

Cand devine laringita motiv de ingrijorare?

Daca simptomele laringitei persista mai mult de doua saptamani, este recomandat sa mergi la medicul ORL-ist.

Mergi imediat la medic daca:

  • Respiri cu dificultate
  • Tusesti cu sange
  • Inghiti cu greutate
  • Ai febra persistenta
  • Ai dureri din ce in ce mai intense

Surse:

www.mayoclinic.org

www.nhs.uk

www.emedicine.medscape.com