Aceasta este povestea primelor 12 zile din viața unui prematur care a trecut de la risc vital, la recuperare deplină, la Maternitatea Spitalului Regina Maria din Brașov.
Un copil mult dorit, o sarcină ușoară
Nimic nu anunța că ar exista probleme. Tânăra mamă a făcut totul ca la carte sub indrumarea atenta a medicului obstetrician dr. Ana-Maria Dull, începând cu investigațiile complete înainte de concepție și terminând cu monitorizarea atentă, prin ecografii și analize. Aflase la morfologia fetala va avea un băiețel, care era așteptat cu mare nerăbdare de părinți, cu atât mai mult cu cât era primul lor copil, pe care amândoi și-l doriseră mult.
În cea de a 30-a săptămână de sarcină, pe fondul unor simptome care sugerau mai degrabă o viroză respiratorie (febră ușoară și transpirații, o stare generală specifică), mamei i-a fost identificată o infecție genitală. S-a instituit tratament complet pentru a impiedica nasterea prematura si s-a efectuat corticoterapie pentru a stimula dezvoltarea pulmonară a fătului, ca măsură suplimentară de siguranță, sub atentă supraveghere a medicului ginecolog și lucrurile păreau a se rezolva.
„Totul a decurs perfect până la momentul acelei infecții. Nu vom ști niciodată care a fost exact cauza, ceea ce a fost cu atât mai dureros pentru mine, mai ales că am făcut tot ce era posibil ca să fim siguri că bebe nu va avea nicio problemă. De la o sarcină ușoară care evolua excepțional și era o continuă bucurie pentru mine, totul s-a schimbat. Medicul care m-a îngrijit pe mine, împreună cu neonatologul au decis că am nevoie de atenție sporită pentru că există riscuri și că nașterea va fi prin cezariană, undeva pe la 37-38 de spătămâni”, rememorează proaspăta mămică.
În contextul noi situații, când era cert faptul că bebelușul va fi adus pe lume prin operație cezariană, cu puțin înainte de termen, s-au luat toate măsurile pentru a stimula dezvoltarea pulmonară. Totodată s-au făcut mamei analizele specifice necesare pentru intervenția propriu-zisă, astfel că totul era planificat în detaliu. În paralel, sarcina era atent monitorizată pentru a evalua riguros starea fătului.
Diagnostic: corioamniotită
Corioamniotita este infecția intraamniotică și reprezintă o inflamație acută a membranelor și corionului placentar, de obicei datorată unei infecții bacteriene în contextul rupturii precoce a membranelor. Infecția poate apare și în cazul membranelor intacte, iar acest lucru apare frecvent în cazul micoplasmelor genitale foarte mici și fastidioase, cum ar fi speciile Ureaplasma și Mycoplasma hominis, care fac parte din flora genitală feminină normală.
Cauzele care duc la declanșarea infecției nu sunt suficient înțelese, după cum nu sunt suficient elucidate nici modalitatea prin care sunt depășite mecanismele de apărare ale gazdei, mai ales în cazul în care integritatea membranelor se păstrează, așa cum a fost în cazul de față.
Simptomele sunt: febra, creșterea ritmului cardiac al fătului, uter sensibil sau dureros, secreții vaginale anormale. Confirmarea vine prin teste de laborator, examinare ecografică cu scopul evaluării fetală. Corioamniotita este una dintre principalele cauze care pot duce la nașteri premature.
Cezariană de urgență la 33 de săptămâni
Deși tratamentul antibiotic își atinsese scopul și analizele efectuate mamei probau că infecția a fost depășită, controlul ecografic la 33 de spătămâni a dus la concluzia că fătul era în pericol iminent, ca urmare a faptului că membrana exterioară era afectată. Mai mult afectarea membranelor declanșase travaliul, iar unica soluție pentru a salva viața fătului a fost operație de cezariană de urgență.
„Acela a fost un moment foarte dur pentru mine. Mă împăcasem cu ideea nașterii prin cezariană, dar nu eram deloc pregătită ca acest lucru să se consume atât de repede. Suportul pe care l-am primit din partea medicilor, care mi-au fost alături a fost cu totul special și, îmi amintesc, că mi-am spus că având atâția oameni excepționali alături de mine și copilul meu, indiferent ce va fi, totul se va termina cu bine” și continuă mama povestea.
Pentru că toate planurile pentru intervenție erau deja făcute, iar echipa medicală formată din medic obstetrician, anestezist și neonatolog pregătită, intervenția a avut loc în aceeași zi. Bebelușul a fost adus pe lume, într-o zi frumoasă de septembrie. A primit la naștere scor Apgar 9 și avea aproape două kilograme și jumătate. Nota mare pe care a primit-o și greutatea pe care mulți copii o au la nașterea la termen au fost semnul bun și-au dat speranțe mamei și medicilor.
„Am făcut rahianestezie pentru că am vrut să-l aud și să-l văd în prima lui clipă de viață. Aveam nevoie imensă de asta. Orele pe care le-am petrecut eu la terapie intensivă am avut în minte doar imaginea băiețelului meu. Apoi a început calvarul… ”.
Detresă respiratorie, agravată rapid
După operația de cezariană mama a fost dusă la terapie intensivă, iar bebelușul în secția de neonatologie, starea lui fiind una foarte bună, luând în calcul prematuritatea.
„Copilașul a fost foarte bine la naștere și în prima oră, ulterior au apărut dificultățile de respirație. Micuțul făcea un real efort ca să respire, iar lucrurile au luat cea mai severă întorsătură, extrem de rapid. Setul complet de investigații a confirmat diagnosticul sever de pneumonie congenitală, ceea ce nu era deloc bine pentru un prematur cu plămâni insuficient dezvoltați, peste care aveam o infecție severă”, explică dr. Andreea Bordeianu, medicul neonatolog care l-a îngrijit pe micuț, aproape fără pauză, din momentul în care s-a născut și până a plecat sănătos acasă, în brațele mamei lui.
De la apariția primelor simptome, bebelușul a fost mutat la secția de terapie intensivă neonatală s-a initiat ventilatia non-invaziva, s-a montat cateter venos central ombilical si s-a initiat antibioterapia si alte numeroase tratamente injectabile, Deși tratamentul a fost instituit rapid și a cuprins cea mai bună combinație de medicamente, starea micuțului s-a agravat, astfel că în următoarele ore a fost necesară intubarea și ventilarea mecanică.
Dr. Andreea Bordeianu: “O stare clinica favorabila a nou-nascutului imediat dupa nastere, cu un scor APGAR mare, nu garanteaza si mentinerea acesteia. Imprevizibilitatea si instabilitatea sunt cuvintele cheie, care descriu evolutia unui nou-nascut in general, dar mai ales a unui nou-nascut prematur…„Frecvent starea copiilor nascuti prematur se poate agrava brusc. Există și o compensație, pentru că și revenirea poate fi spectaculoasa. În cazul acesta lucrurile s-au succedat cu o viteză incredibilă, de la bine, la mai puțin bine, pentru ca apoi să ajungă la grav și foarte grav, într-un interval foarte scurt de timp”.
Conform explicațiilor medicului neonatolog, radicalizarea stării copilului a fost consecința a doi factori majori. Primul a fost prematuritatea care a atras după sine insuficienta dezvoltare pulmonară și un deficit de coordonare al mișcărilor respiratorii ca urmare a imaturității centrului respirator cerebral, frecvent întâlnită la această vârstă gestațională. Al doilea motiv, în fapt cel care a complicat la maximum lucrurile, a fost infecția respiratorie asociată.
Ce este detresa respiratorie
Sindromul de detresă respiratorie este mai frecvent în cazul prematurilor și cu atât mai probabil cu cât vârsta gestațională este mai mică, dar poate să apară și la nou-născuții la termen. Aproximativ jumătate dintre toți bebelușii născuți între săptămânile 28 și 32 de sarcină dezvoltă sindromul de detresă respiratorie și au nevoie de suport respirator.
Această complicație apare atunci când plămânii unui bebeluș nu sunt complet dezvoltați, astfel că nu pot furniza suficient oxigen, determinând dificultăți în respirație și implicit o suferință complexă a întregului organism, provocată de lipsa de oxigenare celulară.
Cauza principală care duce la detresa respiratorie este absența unui compus (surfactant), format din proteine și grăsimi, care ajută la menținerea plămânilor umflați și împiedică colapsul acestora. De obicei, fătul începe să producă surfactant undeva între săptămânile 24 și 28 de sarcină. Majoritatea bebelușilor produc suficient surfactant pentru a respira normal până în săptămâna 34. Administrarea de steroizi, în cazul situațiilor în care există risc de travaliu prematur sau atunci când este necesară intervenția prin operație de cezariană, diminuează acest risc.
În cazul simptomelor ușoare, bebelușii pot avea nevoie doar de mască cu oxigen. În situațiile severe este necesar a fi conectat la un aparat de respirație care susține sau preia respirația. Tratamentul adecvat instituit rapid este benefic și duce, în foarte marea majoritate a cazurilor la un rezultat bun.
36 de ore
De două ori opt ore la serviciu, opt ore de somn și alte opt ore de program personal, la care mai adăugăm alte patru ore, să zicem în trafic și la cumpărături. Atât înseamnă, în linii mari 36 de ore. O zi și jumătate. „Nu știu câte respirații coordonate de ventilatorul la care era conectat au fost în cele 36 de ore cât băiețelul meu a fost intubat, dar pe fiecare în parte am perceput-o ca fiind ani. Îmi este foarte greu să vorbesc despre cum m-am simțit, ce durere, ce spaimă, ce emoții și ce imensă teamă a fost în sufletul meu. Nu știu cum au trecut cele 36 de ore, pentru că am perceput fiecare secundă ca fiind ore întregi”, mărturisește cu greu, încă copleșită de emoții, mama copilașului.
Efortul medicilor si al asistentelor medicale, medicamentele si aparatua medicala performanta, grija, implicarea echipei intregi de neonatologie, respectarea pas cu pas a protocoalelor și decizile personalizate, luate exact la momentul oportun, au avut rezultat. La 36 de ore de la intubare micuțul a putut din nou respira singur, ajutat doar de o mască de oxigen, infecția bacteriană, care-i afectase plămânii imaturi incepuse sa cedeze și starea lui generală se stabilizase.
„Copiii vin pe lume cu o forță incredibilă. Trupușorul acela mic, are niște resurse impresionante, iar atunci când primește ajutorul de care are nevoie, evoluția de la foarte rău, la bine este uluitoare. Am văzut asta la mulți dintre copilașii pe care i-am îngrijit în terapie intensivă. Toți sunt niște luptători, dar există și unii care pur și simplu te copleșesc cu puterea lor. Micuțul acesta a fost unul dintre cei care m-au impresionat profund. Îl știam de dinainte de a veni pe lume, știam de complicațiile sarcinii și mă pregătisem pentru prosibile probleme. Dar o așa cădere și așa capacitate de a reveni nu poți vedea decât la nou-născuți. Sunt pur și simplu uluitori!”, spune dr. Andreea Bordeianu.
Ceea ce nu a mai menționat medicul neonatolog sunt zecile de ore petrecute în salonul de terapie intensivă, supraveghind rimul respirațiilor acestui bebeluș abia venit pe lume, incapabil să respire singur, și monitorizând constantele biologice ale altor micuți cu probleme. Gata în orice moment cu strategii de intervenție pentru orice posibilă complicație ar putea să mai apară.
Recuperarea
După ce momentele critice au fost depășite, recuperarea a fost lină, fără alte incidente. Micuțul a rămas mai departe la terapia intensivă, pentru următoarele 10 zile, a primit antibiotice, la care s-au adăugat o medicație complexă care să-i susțină ritmul respirator.
O parte din reușită este datorată implicarii intregii echipe din sectia de neonatologie si a comunicării multidisciplinare pre și postnatale, iar asta a făcut ca pentru toate situațiile critice prin care a trecut copilul să există o modalitate de intervenție gata pregătită, a completat dr. Andreea Bordeianu.
Nu doar bebelușul a fost în etapa de recuperare. Din anumite puncte de vedere pentru nou-născut, mult prea mic pentru a înțelege ce se întâmplă, lucrurile au decurs mult mai ușor. Dar de recuperarea a avut nevoie și mama. Atât una fizică, dat fiind faptul că trecuse printr-o intervenție chirurgicală, care deși este considerată simplă, implică riscuri, cât mai ales una psihică și emoțională.
Dr. Andreea Bordeianu: „Un bebeluș în terapie intensivă generează pacienți multipli. Alături de el trec prin suferințe greu de descris în cuvinte părinții, și fără a minimaliza rolul tatălui, mama este cea mai profund afectată. Unul din rolurile medicului neonatolog este acela de a comunica cu părinții, și este extrem de complicat din punct de vedere emoțional, inclusiv pentru mine, ca medic. Mă ajută părinții care au o atitudine pozitivă, care este foarte importanta, mai ales pentru recuperarea cat mai rapida a bebelușului care se află la terapie intensivă, indiferent care sunt motivele pentru care este acolo”.
Părinții ai căror copii sunt în secția de terapie intensivă neonatală, pot primi asistență din partea unui psiholog. Acesta ajută medicul în comunicarea cu părinții, și le oferă acestora supapele sufletești de care au nevoie, pentru că încărcătura emoțională poate fi uneori de-a dreptul împovărătoare pentru aceștia.
Micuțul, care s-a dovedit un mare luptător încă din primele ore de viață, a petrecut două zile de spitalizare, inainte de externare, in salon alături de mama sa, în maternitatea Regina Maria Brașov sub supraveghere medicală. Aveau nevoie unul de altul. Pentru amândoi, zilele în care au stat separați au fost la fel de lungi și de grele.
„Este încă atât de proaspătă experiența prin care am trecut amândoi. Resimt puternic emoțiile acelor zile, începând cu momentul în care am primit, ca un trăsnet, decizia de a face cezariană de urgență. Apoi starea critică a băiețelului meu. A fost mult și a fost neașteptat. Știu că totul a fost spre binele nostru, sunt fericită că am depășit zilele acelea cumplite și sunt liniștită, pentru că acum este foarte bine și crește frumos. Suportul pe care l-am primit, amândoi, din partea tuturor celor care au avut grijă de noi a fost la maximum posibil. Atenția, implicarea, empatia medicilor si a asistentelor, totul a fost la superlativ”, ne-a mărturisit tânăra mamă.
„Să vorbim despre asta!”
La mai aproape două luni de la venirea pe lumea a copilului, toți sunt bine. Evaluările medicale arată că băiețelul este perfect sănătos, echilibrat și evoluează normal. Mai mult, a recuperat semnele prematurității, iar zilele de terapie intensivă, ventilația mecanică și infecția pulmonară nu au lăsat niciun fel de semne. Se poate spune că nici nu au fost.
„Atenția medicilor și grija lor au fost exemplare. Inclusiv pentru mine, deși nu eu am fost pacientul principal. Am doar cuvinte de laudă și mulțumiri la intrega echipa medicala din Maternitatea Regina Maria Brasov. Cred, însă, la modul general, că vorbim prea puțin despre toată complexitatea stărilor pe care le implică experiența aceasta prin care am trecut eu. Să vorbim mai mult despre asta! Au fost momente în care am crezut că mi se întâmplă doar mie. În care mi-am adus critici, m-am simțit responsabilă. Am înțeles însă că pur și simplu se întâmplă, și că nu trebuie să caut un vinovat, pentru că nu există.
Și am mai înțeles că nu sunt singura, că sunt multe mame care au trecut prin astfel de traume. Pentru că suferința asta toată adunată, a mea a copilului meu, abia născut, a soțului meu nu poate fi cuantificată. Știu că o să treacă și va rămâne doar amintirea că puiul meu a fost un luptător curajos alături de care au fost medici foarte buni, care l-au ajutat și l-au făcut bine!”, a încheiat emoționată mama unuia dintre cei mai curajoși bebeluși.
Trauma maternă a prematurității
Prin definiție orice copil care vine pe lume înainte de săptămâna 37 de sarcină intră în categoria prematurilor. Există diferite grade de prematuritate. Vorbim de prematuritate ușoară între săptămânile 34 și 37, moderată, între săptămânile 32 și 34 de sarcină și severă când nașterea are loc între săptămânile 28 și 32 de sarcină. Sunt luate în calcul greutatea la naștere, cauzele care au dus la nașterea prematură, scorul Apgar și alte elemente care pot varia de la caz la caz.
Diferite studii au analizat – și o fac în continuare, din diverse puncte de vedere – impactul emoțional asupra familiei și, în principal asupra femeii, după venirea pe lume a unui prematur, în situația în care acesta are nevoie de îngrijire neonatală, de lungă durată, în secția de terapie intensivă sau este stabil și într-o stare bună de sănătate.
Concluziile sunt destul de variate, dar în toate situațiile s-a constatat o puternică afectare emoțională a cuplului și în mod special a mamei. Rezultatele sugerează că părinții copiilor prematuri experimentează situația ca un eveniment profund traumatic, asociat cu furie, anxietatea și depresia (studiul Sansavini & Faldella, 2013). Mamele prematurilor au avut un risc de depresie post natală mai ridicat (Ravn et al., 2012; Vigod, Villegas, Dennis și Ross, 2010). Uneori, mamele pot prezenta niveluri semnificativ mai mari de simptome asemănătoare stresului traumatic (Holditch-Davis, Bartlett, Blickman și Miles, 2003).
În cele mai multe dintre situații suportul oferit de familie, comunicare cu alte femei care au experimentat situații asemănătoare, interacțiunea cu un grup format din persoane ai căror prematuri au mai mult de cinci ani, terapia psihologică, mai ales în cazul depresiei postnatale, au contribuit în mod esențial la ameliorarea și depășirea suferințelor provocate de nașterea prematură.
Consultant: dr. Andreea Bordeianu, medic primar neonatologie, la Maternitatea Spitalului Regina Maria, Brașov