În acest context, cele mai importante lucruri pe care i le poate oferi un părinte sunt încrederea, înțelegerea, acel strop de confort afectiv care poate face diferența, formând acea bază a creșterii și individualizării de care are cu adevărat nevoie adolescentul.
Ca să rezumăm, sarcinile adolescenților sunt complexe:
- adaptarea la schimbările fizice și fiziologice din corpul lor
- dezvoltarea gândirii abstracte
- dezvoltarea simțului identității și valori proprii
- dezvoltarea modelelor relaționare cu congenerii
- renegocierea relațiilor cu părinții
- reportare la sarcini tipice de maturizare: alegeri profesionale, raportul cu bani
Cum face față părintele provocărilor adolescenței?
A fi părinte de adolescent este cea mai intensă provocare de dezvoltare personală și practic cere din partea adultului un efort de re-individualizare. Într-adevăr mulți îl sfătuiesc pe părinte să se pună în locul copilului său - și acest sfat este de folos de multe ori, deoarece perspectiva răsturnată, respectiv amintirea propriei sale deveniri îi poate aduce părintelui insighturi și îl poate aduce emoțional mai aproape de adolescentul său.
Însă de fapt aceasta înseamnă numai parțial identificarea părintelui cu adolescentul său. Miza reală pentru părinte este propria re-individualizare - pentru că este un proces care are în vedere diferențele specifice între indivizi și generații.
Ce îi cere adolescentul părintelui său?
Să începem cconcluzia care le rezumă pe toate: îi cere loc de autonomizare, în bună pace și înțelegere.
Practic părintele ar trebui să-și amintească de momentele de undeva din trecut în care adolescentul acesta rebel de acum, cu care simte că nu are ce să mai facă, era un copil și l-a învățat să meagă pe bicicletă. L-a împins de la spate, l-a susținut nevăzut, până ce copilul a putut să-și țină singur echilibrul și s-a desprins din susținerea sa, pedalând autonom. Poate nici nu și-a dat seama la început că merge singur, iar când a realizat a fost un triumf - iar recunoștința pe care a simțit-o față de părintele care i-a prilejuit asta a fost fără margini, chiar dacă nu a putut niciodată să o cuprindă exact în cuvinte.
Cum se traduce această scenă în termeni psihologici? Ce îi cere adolescentul părintelui său, fără cuvinte și ce ar trebui să îi ofere părintele, mai curând fără cuvinte decât în simple declarații?
- iubire
- respect și recunoaștere a individualității, a modului în care copilul este și a fost de la început diferit de părintele său
- încredere
- protecție
- inspirație
Atenție, ceea ce am enumerat mai sus nu e un top! Dintre cele cinci deziderate formulate mai sus nu este unul universal mai bun și mai important decât celălalt, ci topul variază în funcție de indivizi și de circumstanțe.
Concret, ce are un părinte de adolescent de făcut, ca un proces activ?
Rememorarea și retrăirea propriei adolescențe - acesta este însă un proces care trebuie să aibă loc, ținând seama de distanța cuvenită - plonjarea în propria experiență adolescentină îl poate face pe părintele de acum să fie neatent la particularitățile sitiuației copilului său și îl poate „fura“ pe nesimțite, astfel încât el să devină mai preocupat de el însuși și de relația cu propriii părinți.
Cunoașterea activă și cât mai în profunzime a mediului social contemporan în care evoluează adolescentul său - chiar dacă adultul are rezistențele proprii în a crede că cel pe care l-a crescut va ajunge să se confrunte cu anumite situații problematice. În contextul în care afli că în școli se vând droguri, a-ți spune din start „eu mi-am crescut bine copilul, nu mă interesează problema drogurilor“ pare puțin hazardat. Ca părinte de adolescent, nu ai cum să fii inactual - va trebui să te pui la curent cu ce se întâmplă pe internet și în mediile adolescenților, pe cât se poate.
Păstrarea deschisă a legăturii, a conexiunii, a unui spațiu de comunicare bazat pe încrederea reciprocă, acea condiție de bază care face ca doi oameni să poată comunica. Concret, vorbește cu adolescentul tău, nu îl abandona, deși câteodată ți-o cere direct. De cele mai multe ori „lasă-mă în pace" înseamnă "nu vreau să vorbim numai în termenii tăi“.
- Nu adopta însă nici atitudinile opuse: nu deveni intruziv și nu te supăra și nici nu te enerva dacă adolescentul refuză încercările tale de comunicare (amintește-ți regula respectului: adolescentul tău nu este dator să te ia drept confesor și trebuie să accepți asta, mai ales că datoria ta de părinte nu este să fii confesor 😊
- Nu încerca cu orice preț să fii prieten cu el. Nu e totdeauna cea mai bună soluție: copilul tău nu are mereu nevoie de prieteni, el are nevoie de părinți care să fie prezenți activ în viața lui. Are nevoie să știe că găsește la tine dragoste și sprijin necondiționat, că are oricând cu cine vorbi dacă dorește. Și s-ar putea să fii surprins cândva să constați și că acea ordine pe care el poate declară că o respinge ajunge să fie de fapt pentru el o sursă de liniște.
- Se pot ridica și voci de părinți furioși și neputincioși: „ar fi bine să putem comunica și vorbi, dar copilul ăsta a ajuns să stea toată ziua cu ochii într-un dispozitiv. Aproape că nu mai facem contact vizual!“ Aici ar trebui să facem o mică pauză și să respirăm adânc, amintindu-ne cum cei pe care îi vedem acum comportându-se astfel au fost cândva copii sau preadolescenți. Se înțelege că divertismentul cel mai la îndemână în lungile ore de școală online a fost chiar social media, devenită o tentație de neocolit. Ca să se desprindă acum de social media au nevoie de o realitate interesantă și satisfăcătoare, în acest caz creativitatea și tactul părintelui având un rol important.
Încurajează-i pasiunile pe cât posibil, dar mai ales nu îl umili! Sinele său este în formare, deși pe alocuri pare că se comportă ca un adult și are pretenții de adult. În niciun caz nu îl umili în public, indiferent de motiv, indiferent cât de îndreptățit te crezi. În primul rând gândește-te că este total ineficient: adolescentul va ține mine doar umilința și va fi furios pe tine din cauza asta, ceea ce îi va ocupa tot timpul și nu va mai gândi o clipă la ceea ce a provocat situația. Pe termen lung, va ajunge să-și piardă încrederea în tine ca părinte și acesta este cel mai grav lucru.
Nu îl înșela și nu îl păcăli, indiferent de motiv, simțul dreptății la adolescent este feroce
Concluzii bune de citit
A fi părinte bun de copil adolescent îți cere:
- să vezi mereu mai departe de actual, în același timp în care conții tot ce are să-ți spună actualul - evoluția va fi posibilă datorită capacității tale de conținere a emoțiilor, a capacității de a menține puntea de comunicare activă
- să crești și să ocrotești emoțional adolescentul fără să-i acoperi necesitățile emoționale cu bani
- da, câteodată chiar trebuie să iei hotărâri pentru el și trebuie să îți asumi asta.