Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Instabilitatile articulare din copilarie sunt la originea protezelor adultului si varstnicului

Dr. Albert Stanciu, medic primar ortopedie si traumatologie pediatrica, din cadrul echipei medicale din Ponderas Academic Hospital, considera ca instabilitatile articulare de la varsta copilariei sunt la originea problemelor articulare de la maturitate si determina, de fapt, 90% din protezele de sold care se pun varstnicilor. Supraponderabilitatea accentueaza aceste probleme. Pentru a le rezolva, parintii trebuie sa vina la medicul ortoped cu copilul in jurul varstei de patru ani, mai ales daca sesizeaza ceva in neregula la mersul copilului. In ceea ce priveste imobilizarea fracturilor cu aparat ghipsat la copil, Dr. Stanciu este adversarul acestei metode, deoarece accentueaza demineralizarea osoasa.

CV-ul Dvs. contine mai multe specializari, iar in ultimii 15 ani v-ati concentrat pe chirurgia reconstructiva si ortopedia pediatrica. De ce acest focus?

In primul rand pentru ca era un domeniu mai putin explorat, si in al doilea rand pentru ca sunt multe afectiuni legate de crestere care, daca nu sunt rezolvate cum si cand trebuie, dau probleme pentru tot restul vietii.

De exemplu, pentru piciorul plat, in trecut lucram cu metodele clasice: dadeam ghetute, dadeam talonete, anii treceau si copiii se intorceau si erau la fel. Ajungeau la 15 ani, la 17 ani, la 20, la 25 de ani… Mi-am zis: trebuie sa mai fie si altceva de facut. Am inceput sa caut, sa cercetez, sa vad pe unde si ce se face, care e experienta internationala. Intre timp si lucrurile au evoluat. Cand am terminat facultatea, nu exista nici RMN, nici ecografie. Si daca la inceput ne gandeam doar la o rezolvare pentru moment, acum am inceput sa privim in perspectiva, la ce se va-ntampla cu acest copil la vasta adulta, peste 20 - 30 de ani.

Ce inseamna si de ce apar instabilitatile articulare?

Instabilitatile articulare sunt accidente de crestere aparute pe parcursul copilariei. Se produc anumite suprasolicitari pe anumite fete articulare, si mai putine pe celelalte, in functie de cum merge copilul. Daca ne uitam pe o schema a scheletului corpului normal, vedem ca toate liniile sunt paralele. In momentul in care un copil are o instabilitate articulara la glezna, de exemplu, genunchiul automat se duce in interior, soldul se duce in exterior, iar coloana se stramba ca sa compenseze. Cu timpul, se stramba tot corpul. De-asta incep la varsta adulta durerile de spate, durerile de bazin, durerile de genunchi.

Genetica are un rol – o anumita configuratie a tesutului elastic, o anumita configuratie a tramei osoase.

Cand ar trebui sa vina parintii cu copilul la medicul ortoped pediatric?

Copilul trebuie sa aiba un grafic de consult periodic. Medicul ortoped poate sa il vada la varsta de un an sau la doi ani si sa fie bine, pentru ca apoi copilul sa parcurga un salt de crestere si sa apara problemele. Ideal este ca parintele sa vina cu copilul dupa ce acesta a inceput sa mearga, insa nu imediat, ci cam dupa trei ani de zile. Pentru ca in primii trei ani mersul se invata si evolueaza. Sunt lucruri care sunt la limita normalului, dar dupa trei ani de viata poti sa spui cu exactitate daca exista o problema sau nu.

De asemenea, depinde de cat de mult sunt suprasolicitate articulatiile. Daca un copil de 12- 13 ani se duce la sala sa faca muschi si incepe sa ridice 20 - 30 de kg, e clar ca va avea probleme.

La ce ar trebui sa fie atenti parintii?

La simetrie. Cred ca ortopedia este cea mai usoara specialitate, pentru ca totul e la vedere. Parintii trebuie sa se uite la copii.

De obicei parintii vin pentru ca nu le place cum merge copilul, ca duce un picior in interior, ca merge ca Charlie Chaplin. De obicei, parintii sesizeaza aceste lucruri. Insa sunt si cazuri cand vin mame cu fete care imi spun ca acum au descoperit problema, si copilul are o scolioza de 20 - 30 de grade care n-avea cum sa se dezvolte in mai putin de un an. Sau vin cu copii cu fracturi vechi de o saptamana.

Ce impact au instabilitatile articulare asupra articulatiilor copilului si ulterior, ale adultului?

Daca vezi un copac care o ia stramb, ii pui o proptea si creste drept. Insa daca este un copac mare, adult, degeaba ii mai pui proptea. Concluzia la care am ajuns este ca aceste instabilitati articulare sunt relativ usor de tratat si de manageriat, daca sunt identificate la timp.  

Studiind literatura de specialitate am gasit cifre dramatice. In Statele Unite, din cauza instabilitatilor articulare de la varsta copilariei se cheltuiesc aproximativ 800 de miliarde de dolari pe an pentru proteze la varsta de adult. De fapt, acesta este pretul platit pentru aceste mici “inconveniente”, care isi au originea in copilarie.

In Romania nu s-a facut un calcul, dar se stie, de exemplu, ca se pun anual 5000 de proteze de sold. Un procent de 10-15% din artrozele avansate au o alta origine, insa majoritatea provin din instabilitatile articulare din copilarie.

Cum poti sa-ti dai seama intr-un stadiu incipient, in copilarie, ca este posibil sa apara candva o problema?

In primul si in primul rand clinic, si apoi radiologic – exista criterii radiologice bine definite.

Ce se poate face pentru a rezolva instabilitatile articulare?

Intai se incepe cu un program de kinetoterapie. Trebuie miscare, trebuie inceput prin a obtine maximum din ceea ce se poate obtine, prin tonifierea musculara si intarirea aparatului ligamentar, adica a articulatiilor.

Dar copiii au in general muschii tari, sunt activi, merg mult.

Nu mai e chiar asa – cu tabletele nu mai e asa, copiii „merg” in spatiul virtual.

Sunt activi cei care fac sport, dar acolo poate interveni patologia de suprasolicitare. Este o patologie de granita –specifica adultului, dar care apare la un copil, care nu are toate caracteristicile adultului si care inca nu si-a incheiat cresterea. Cartilajele de crestere sunt inca deschise si nu se pot face aceleasi interventii care se fac la adult. De obicei, se prefera sa se astepte sa se produca maturizarea osoasa si abia pe urma sa se intervina. Bineinteles, in functie de gravitate, exista riscul ca sportul sa trebuiasca sa fie intrerupt.

In ce consta tratamentul chirurgical al instabilitatilor articulare la copil?

Trebuie schimbata radical abordarea. Daca pana acum in ortopedie actionam 3D, respectiv in cele trei dimensiuni, trebuie adaugata cea de-a 4-a dimensiune - cresterea.

Putem sa rezolvam instabilitatea articulara folosindu-ne de crestere, pe care o dirijam dupa criterii bine stabilite. Aceasta se poate face prin mici interventii chirurgicale, prin care se inchide si se deschide un cartilaj de crestere, corectand practic efectul instabilitatii. Inchiderea unui cartilaj de crestere se face cu un dispozitiv care se pune inainte si dupa cartilajul de crestere, si care opreste astfel temporar cresterea, pana se corecteaza anomalia, dupa care se deschide din nou, permitind osului dezvoltarea.

Sunt riscuri, dar in principiu nu e periculos. Experienta mea cuprinde inclusiv pacienti copii sportivi de performanta. Ideea este sa rezolvam piciorul respectiv ca sa nu mai strice in timp tot esafodajul corpului.

Daca copii merg pe varfuri poate fi o problema?

In absenta unor defecte anatomice – retractie de tendon ahilean – mersul pe varfuri este psihogen.

Ca economia mersului sa fie ok, mersul trebuie sa-si pastreze toate etapele. In momentul in care pasim avem o faza in care ne sprijinim in calcai, o alta in care ramane toata talpa pe sol si apoi etapa in care ne propulsam in varf. In momentul in care toata talpa ajunge pe sol, ea are rolul de absorbi tot socul, soc care in mod normal s-ar transmite in articulatie. In cazul in care piciorul s-a deformat si e anormal, sprijinul este direct pe toata talpa, nu mai exista aceasta elasticitate care absoarbe socul. E vorba de principiul actiunii si reactiunii, invatat la fizica. Cu cat actionam noi, cu atat vine o forta inapoi spre noi, de aceeasi marime, dar de sens contrar.

Un lucru important este faptul ca, fiind foarte activi, la copii perioada asta de “stationare” pe toata talpa este destul de mica. Ea reprezinta 40% din ciclul unui mers. Copiii, fiind foarte activi, merg foarte mult, nu au timp sa stea pe toata talpa sa simta durerea, care de-abia mai tarziu o sa apara.

Faptul ca foarte multi copii sunt supraponderali poate avea un efect asupra articulatiilor?

Kilogramele in plus au consecinte, si nu numai la nivelul piciorului, dar si la nivelul genunchiului. Pentru ca in momentul in care un copil este supraponderal, forta e distribuita inegal in articulatia genunchiului. Si atunci apare devierea – picioarele in X sau in paranteze.

Punand greutati diferite pe aceeasi structura a oaselor, acestea se pot curba. In timp, curbura se schimba datorita gradului de demineralizare a oaselor. De obicei, la copiii supraponderali sunt anumite etape de evolutie: copilul mic supraponderal are picioarele in paranteze, iar copilul mare in X.

Sunteti impotriva imobilizarii fracturilor in ghips la copii.

Da, sunt adversarul imobilizarii, pentru ca esenta vietii este miscarea. Cand suntem in viata ne miscam. De aceea, in patologia traumatica a copilului, lucrurile trebuie rezolvate rapid.

Solutia e ca osteosinteza sa fie facuta cat mai repede si cat mai ferm si sa fie inceputa imediat recuperarea. Imobilizarea duce la iesirea calciului din oase, pentru ca musculatura - pompa musculara - nu mai functioneaza, iar vascularizatia este proasta. Organismul simte ca osul nu mai are nevoie de rezistenta si scoate calciul din os, se demineralizeaza. Daca iei un om normal si il imobilizezi, osul se va demineraliza.

Fracturile copilului trebuie fixate repede, iar mobilizarea trebuie sa fie cat mai rapida.

Imobilizarea pe termen lung e devastatoare. De exemplu, o fractura de tibie, operata imediat, nu mai trebuie pusa in ghips. Daca ii pui tija, in doua saptamani copilul poate incepe sa paseasca. Daca nu ii pui tija si copilul sta in ghips trei - patru luni, nu va calca nici dupa sase. Am avut recent un copil care a cazut la sanius, a avut fractura cominutiva cu trei fragmente, si parintii n-au vrut sa fie operat. Are sase luni de zile de la accident si nici acum nu poate sa paseasca. Si nici nu o sa mearga prea curand, pentru ca osul s-ar rupe imediat.

Interviu realizat de Delia Budurca, Senior Medical Editor