Ce este histamina
Histamina a fost sintetizata pentru prima data in 1907 si proprietatile sale farmacologice au fost identificate in 1911. Deoarece substanta a fost extrasa din tesuturi, prefixul „histo” a fost folosit pentru a descrie aceasta „amina”. Subtipurile de receptori pentru histamina au fost caracterizate in 1966 si primele medicamente antihistaminice au fost dezvoltate intre 1943 si 1944.
Histamina se gaseste in aproape toate tesuturile din organism, fiind depozitata in principal in granulele mastocitelor, un tip de celule albe. Mastocitele sunt abundente in tesuturile conjuctive care sunt predispuse la leziuni, ca de exemplu la nivelul mucoaselor (intestinala si a cailor respiratorii) si in piele, in jurul vaselor de sange. Celulele sanguine denumite bazofile contin, de asemenea, granule care au histamina.
Histamina este primul mediator chimic de aparare eliberat de mastocite ca raspuns la patrunderea in organism a unui material strain, cum ar fi un virus, o bacterie sau un alergen. Histamina poate fi, de asemenea, eliberata ca raspuns la deteriorarea tesuturilor cauzata de toxine. Histamina determina cresterea permeabilitatii vaselor de sange care permite celulelor imune si altor substante sa migreze prin peretele vasului din circulatia sanguina in locul afectat. Leucocitele si alte proteinele din sange vor incepe apoi procesul de lupta impotriva agentilor invadatori si de vindecare a tesuturilor. Histamina actioneaza, de asemenea, ca un neurotransmitator, transmitand mesaje intre neuroni.
Eliberarea unui cantitati mari de histamina produce diferite efecte in functie de receptorul de histamina asupra caruia actioneaza:
- Contractia muschiului neted din plamani, intestin sau uter
- Dilatarea si cresterea permeabilitatii vaselor de sange
- Scaderea tensiunii arteriale
- Accelerarea ritmului cardiac
- Cresterea secretiei de acid gastric
In sange, concentratia de histamina este in mod normal foarte scazuta, fiind cuprinsa intre 10 - 100 mg/L. Cresteri semnificative pot fi observate la persoanele cu o reactie alergica severa (anafilaxie) sau cu boli generate de activarea mastocitelor.
Receptorii de histamina
Histamina actioneaza prin legarea de receptorii de histamina care se gasesc pe suprafata celulelor. Efectele histaminei difera in functie de tipul de receptor pe care actioneaza. Exista patru tipuri de receptori de histamina: H1, H2, H3 si H4. Cel mai bine cercetati sunt receptorii de histamina H1 si H2, existand mai putine informatii despre efectele pe care histamina le are asupra receptorilor H3 si H4.
Receptorul H1
Receptorul H1 joaca un rol important in alergii. Atunci cand o persoana este alergica la o anumita substanta, cum ar fi un aliment, praf sau polen, sistemul imunitar considera in mod gresit ca aceasta substanta, care de altfel este inofensiva la majoritatea oamenilor, este de fapt daunatoare. In incercarea de a proteja organismul, sistemul imunitar declanseaza o reactie in lant care initial determina eliberarea de histamina si alte substante chimice in sange de catre mastocite. Histamina eliberata din granulele mastocitelor actioneaza la nivelul ochilor, nasului, plamanilor, pielii sau tractului gastro-intestinal al persoanei alergice, cauzand semnele si simptomele specifice alergiei. Activarea receptorului H1 determina dilatarea vaselor de sange si cresterea permeabilitatii vasculare in zona afectata de alergen, cu aparitia edemului, eritemului, rinoreeei si a secretiei oculare. La nivelul bronhiilor, determina contractia acestora (bronhoconstrictie) si cresterea productiei de mucus. In plus, activarea acestui receptor favorizeaza chemotaxia eozinofilelor (atractia eozinofilelor - un tip de celule sanguine implicate in alergie - intr-o anumita zona), care determina congestie nazala, stranut si rinoree.
Receptorul H2
Receptorul H2 se gaseste preponderent in celulele de la nivelul inimii si stomacului. Activarea receptorului H2 determina vasodilatatie cu scaderea tensiunii arteriale, accelerarea ritmului cardiac si cresterea fortei de contractie a inimii, iar la nivelul peretelui stomacului, stimuleaza secretia de acid gastric necesar digestiei. Activarea combinata a receptorilor H1 si H2 contribuie la rinoree si congestia nazala.
Receptorul H3
Receptorul H3 este larg distribuit in sistemul nervos central si moduleaza multi neurotransmitatori (substante care transmit semnale de la un neuron la altul), cum ar fi dopamina, acetilcolina si norepinefrina in sistemul nervos central si periferic.
Receptorul H4
Receptorul H4 se gaseste in principal la nivelul celulelor si tesuturilor sistemului imun (leucocite, splina, maduva osoasa si timus), precum si la nivelul colonului, plamanilor si ficatului.
Ce sunt antihistaminicele
Anitistaminicele sunt medicamente utilizate pentru a bloca activitatea histaminei. Prin urmare, acesti agenti sunt denumiti antagonisti ai histaminei. Antihistaminicele traditionale utilizate pentru tratarea alergiei blocheaza receptorii H1, in timp ce antagonistii H2 inhiba secretia de acid gastric si sunt recomandati in tratarea ulcerului peptic. Receptorul H4 este o tinta potentiala pentru tratarea afectiunilor alergice si inflamatorii, cum ar fi astmul si rinita alergica. Capacitatea receptorului H3 de a modula diferiti neurotransmitatori face din acest receptor o tinta terapeutica noua in ameliorarea simptomelor cauzate de mai multe afectiuni, cum ar fi tulburarile de miscare, obezitatea, schizofrenia, tulburarile ciclului somn-veghe si ADHD.
Intoleranta la histamina
Intoleranta la histamina rezulta dintr-un dezechilibru dintre histamina acumulata in organism si capacitatea de degradare a histaminei. Histamina este o amina biogena care apare in diferite grade in multe alimente. La persoanele sanatoase, histamina din alimente este rapid degradata de anumite enzime. Diaminoxidaza (DAO) este principala enzima care degradeaza histamina ingerata. Persoanele cu activitate scazuta a acestei enzime au un risc crescut de toxicitate la histamina.
Cand activitatea DAO este redusa, apare un exces de histamina care determina numeroase simptome care imita o reactie alergica. Intoleranta la histamina nu este insa mediata prin anticorpi IgE (nu este o reactie alergica), de aceea testele cutanate si dozarile de IgE specifice vor avea rezultate negative. Ingerarea de alimente bogate in histamina sau de alcool sau administrarea de medicamente care elibereaza histamina sau blocheaza DAO pot determina diaree, cefalee, simptome rinoconjunctivale, bronhospasm, hipotensiune arteriala, aritmie, urticarie, prurit si inrosirea fetei (flushing facial) la pacientii cu intoleranta la histamina.
Simptomele pot fi ameliorate printr-o dieta restrictiva (limitarea alimentelor cu continut ridicat in histamina - branzeturi maturate, varza murata, mezeluri afumate, naut, soia, nuci, cacao, ciocolata, dulciuri sau snacks-uri cu aditivi si coloranti, otet, majoritatea citricelor si a celor care inhiba DAO - alcool, ceai negru, ceai verde, bauturi energizante) si prin administrarea de antihistaminice.
Cel mai frecvent afectate sunt persoanele de sex feminin cu varste intre 30 - 55 ani.
Surse de informatie:
www.pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
www.webmd.com
www.news-medical.net
Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Content Writer